Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Negruța: "Pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să existe taxe egale"

20 mai. 2022,, 16:05   Economie
2496 0

Consilierul Președintelui Republicii Moldova pe probleme economice, Veaceslav Negruța, și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că agenții economici din stînga Nistrului se află în condiții mai favorabile în comparație cu antreprenorii din dreapta Nistrului.

"Atît timp cît Transistria participă la comerțul cu UE, beneficiind de înlesnirile oferite de acordul de Liber Schimb cu Republica Moldova, trebuie să egalăm și regulile jocului, inclusiv regulile fiscale. Pentru ca toți agenții economici și populația atît de pe malul stîng, cît și de pe malul drept al Nistrului să fie în condiții egale. Și atunci producătorii de bunuri și diverse sectoare ale economiei, similare pe malul stîng și pe malul drept, vor fi în aceleași condiții", a spus Veaceslav Negruța, adăugînd că în această chestiune este foarte importantă "componenta gazului" și prețul acestuia, relatează a-tv.md

Potrivit consilierului prezidențial, în această situație "ar trebui să intervină Consiliul Concurenței și Biroul pentru Reintegrare pentru a reglementa acest lucru".

Una dintre opțiunile reglementării situației, Negruța a numit impozitarea întreprinderilor și a locuitorilor din regiunea transnistreană, precizînd că "ar fi nedrept, pentru că vorbim despre un spațiu unic al Republicii Moldova".

"În acest caz, ar trebui să existe un sistem fiscal unic, un sistem de tarife și prețuri pentru același gaz și energie electrică consumată atît pe malul stîng, cît și pe cel drept al Nistrului", a subliniat consilierul prezidențial.


Nu se știe deocamdată dacă Veaceslav Negruța și-a exprimat opinia personală sau dacă acestea sînt planurile oficiale ale Administrației Prezidențiale.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?