Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Leahu: Tinerii fermieri constituie garantul securității alimentare a țării

6 dec. 2023,, 07:27   Economie
2028 0

Daniel Leahu din raionul Drochia, la ai săi 28 ani, de mai bine de 5 ani, gestionează o afacere în domeniul agricol.

Pe parcursul anilor, a reușit să îndeplinească mai multe funcții, pornind de la administrator, jurist, manager de proiecte, achiziții și vînzări, mecanizator, lăcătuș, lopătar, paznic, agronom, inginer și alte cîteva zeci de activități pe care trebuia să le îmbine zilnic, notează Noi.md cu referire la agrobiznes.

„Mi-au plăcut întotdeauna provocările și pe fiecare din ele le acceptam și cu mai mult entuziasm. Regret că, am ajuns în asemenea situație, însă, cu părere de rău, acest entuziasm nu îmi hrănește familia, iar fiecare investiție/cheltuială trebuie să genereze profit”, a spus Daniel.

Tînărul susține că, pe lîngă problemele comune, cu care se confruntă agricultorii în momentul actual, așa cum sînt costurile exorbitante pentru inputuri, prețuri derizorii la cereale, seceta și condițiile climaterice imprevizibile, mai are de combătut stereotipul agricultorului „tînăr” și agricultorului „mic”.

„Cînd începi activitatea într-un anumit domeniu, pentru a deveni competitiv trebuie să dispui de toată gama de utilaje performante, inclusiv suprafețe arabile, experiență, iar aceasta generează costuri pe care trebuie să ți le asumi.


Totodată, fără o cifră de afaceri mare, fără o istorie de creditare bună, ne întîmpinăm cu credite mult mai scumpe, cu reduceri mici de la distribuitorii de material semincer, PUF sau îngrășăminte minerale. Aici trebuie de adăugat că, într-un final, suprafețele mici generează recolte proporțional mai mici, iar la negocierea prețului final avem, din nou, de pierdut”, a povestit Daniel.

Pentru nimeni nu este un secret care este vîrsta medie a agricultorilor din Republica Moldova și cîți tineri inițiază sau continuă afaceri agricole. Astfel că, fermierul se întreabă cum va arăta agricultura peste 5, 10, 20 de ani, unde vor fi tinerii entuziaști și capabili?

Tinerii constituie garantul securității alimentare a Republicii Moldova, tinerii care pot reinventa, remodela și regîndi agricultura. Și cred eu că, merită mult mai multă susținere”.

Daniel a menționat pe canalul său de Tiktok, despre o posibilă soluție și anume, crearea unei Agenții Naționale de Reglementare în Agricultură, după modelul ANRE, care va plafona cotele de profit per produs companiilor care comercializează inputuri.

„Acest lucru nu înseamnă că companiile nu vor cîștiga, doar că vor cîștiga mai puțin. Pentru a anticipa unele întrebări: după instituirea ANRE-ului, profitul companiilor petroliere a scăzut, dar nicio companie nu a plecat de pe piață”.

Recent, antreprenorul a anunțat că, vinde un tractor pe care îl deține, aceasta fiind o mișcare economică indispensabilă pentru a face economii considerabile.

„Companiile ce comercializează inputuri agricole, pentru a nu admite învechirea produselor și pentru a disponibiliza bani, la sfîrșitul anului fac lichidări de stoc, care constituie, de regulă, 50-60% din prețul inițial al produselor. De bani lichizi nu dispun, iar pentru asta vînd din utilaje. Dacă va fi un an prielnic, sper să îmi cumpăr înapoi tehnica agricolă disponibilizată.

Tot aici țin să remarc faptul că, am TVA în cont de aproximativ 200 de mii de lei, bani pe care i-aș fi putut folosi, pentru că ei sînt achitați de mine și îmi aparțin, dar statul a decis să se crediteze de la mine din contul TVA-ul, astfel că sînt nevoit să vînd tractorul cu 150 de mii de lei, pentru a beneficia de reduceri și a-mi achita impozitele”.

În contextul situației create, o soluție, în viziunea lui Daniel Leahu, ar fi revizuirea sistemului de subvenționare, reducerea birocrației și accesul mai simplu la aceste resurse importante.

Marea majoritate, în România, primesc subvenții per cap de animal și crescătorii casnici de animale, fără înregistrarea activității, iar dacă ești bătrîn, nu cunoști procedura, vine primarul și te duce la APIA ca să depui actele și să îți iei banii.

„O soluție teoretică ar fi cooperarea după următorul model: negociem achizițiile pentru volume pentru toți agricultorii, vindem cereale prin intermediul Asociației cu preț mai bun. Astfel, avem acces la utilaje performante, fără să multiplicăm necesitatea achiziționării în fiecare gospodărie în parte. Și aici, cel mai important principiu: sîntem parteneri, nu concurenți”.

Fermierul afirmă că, sarcina remedierii situației trebuie să cadă pe toți actorii implicați în această ramură: agricultori, importatori și distribuitori, stat, dar și consumatori.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?