Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

India estimează precipitaţii musonice

16 apr. 05:00   Economie
1471 0

India a anunţat luni că estimează precipitaţii în sezonul musonic din 2024 peste medie, un potenţial stimul pentru această ţară care depinde într-o mare măsură de ploile din anotimpului estival pentru producţia sa agricolă.

Această sursă vitală a Indiei furnizează aproape 70% din precipitaţiile necesare recoltelor şi reumplerea rezervoarelor şi acviferelor, în contextul în care aproape jumătate din terenul agricol din această ţară, în lipsa irigaţiilor, depinde de precipitaţiile din perioada iunie-septembrie pentru a obţinerea recoltelor, transmite agerpres.ro

Musonul, care de obicei se formează deasupra extremităţii sudice a statului Kerala în jurul datei de 1 iunie se diminuează la jumătatea lunii septembrie, este aşteptat să totalizeze 106% din media pe termen lung anul acesta, a spus Ravichandran, secretar în Ministerul Ştiinţelor Pămîntului.

India are nevoie de ploi musonice abundente după ce precipitaţiile sub nivelul normal produse în 2023 au golit rezervoarele şi au afectat producţia de alimente. Drept răspuns, guvernul a impus restricţii în legătură cu exporturile de zahăr, orez, ceapă şi grîu.

Reluarea exporturilor depinde de rapiditatea recuperării în 2024, care nu este posibilă în lipsa unor precipitaţii musonice adecvate.

''Previziunile bazate atît pe modele dinamice, cît şi statistice sugerează că, din punct de vedere cantitativ, precipitaţiile musonice din perioada iunie-septembrie ar putea fi 106% din media pe termen lung'', a precizat Ravichandran cu prilejul unei conferinţe de presă.

Departamentul Meteorologic din India (IMD) defineşte o cantitate medie sau normală de precipitaţii ca fiind cuprinsă între 96% şi 104% dintr-o medie pe 50 de ani de 87 de cm corespunzătoare sezonului musonic de patru luni.

Şeful IMD, Mrutyunjay Mohapatra, a spus că El Nino se diminuează şi va intra într-un stadiu neutru înainte de instalarea musonului. La Nina, care duce la creşterea cantităţii de precipitaţii în India, se va instala pînă în august, a adăugat el.

1
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?