Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Finanțarea proiectelor de dezvoltare locală de la bugetul de stat va continua

13 dec. 2023,, 16:15   Economie
2154 0

Proiectele de dezvoltare locală prin implementarea programului LEADER vor continua să fie finanțate din bugetul de stat.

Condițiile de acordare a subvențiilor în avans în cadrul Programului LEADER au fost ajustate la noile prevederi legale. În acest sens, Executivul a aprobat modificările la Regulamentul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune continuarea implementării Programului LEADER, care contribuie la dezvoltarea localităților rurale prin implicarea autorităților publice, sectorului antreprenorial și comunității civice. Implementarea Programului LEADER va utiliza cel puțin 5% din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, alocat anual prin Legea bugetului de stat, și, după caz, din mijloacele financiare provenite de la partenerii de dezvoltare”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea.

Noile modificări prevăd că mijloacele financiare acordate în avans pentru sectoarele public, antreprenorial și civic nu vor putea depăși următoarele cuantumuri:

1) de minimum 40 000 de lei și de maximum 200 000 de lei – pentru un proiect investițional individual;


2) de minimum 100 000 de lei și de maximum 300 000 de lei – pentru un proiect investițional efectuat prin asocierea a doi și a mai mulți solicitanți.

În anul 2022, Programul LEADER a fost susținut pentru prima dată, cu pînă la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR). Prin urmare, în anul 2022 au fost selectate 37 GAL-uri și aprobate pentru finanțare strategiile de dezvoltare locală. Peste 550 de proiecte investiționale au fost transmise spre examinare la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). În rezultat au fost aprobate spre finanțare 485 de proiecte investiționale, cu valoarea totală a subvenției de 60,4 milioane de lei.

0
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?