Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Declarație: "Problema financiară de la CFM este una pe termen scurt"

9 ian. 16:15   Economie
2992 0

Problema financiară de la întreprinderea Calea Ferată din Moldova (CFM) este pe termen scurt. Declarația îi aparține ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Andrei Spînu susține că actuala guvernare a majorat salariile angajaților de la CFM și a achitat restanțele întreprinderii. Însă, în prezent, din cauza reducerii tranzitului pe cale ferată, sînt anumite rețineri de „maximum două luni la plata salariilor” angajaților.

„Atunci cînd domnul Tofilat a preluat funcția, dar și cînd noi am venit la guvernare, nu se plăteau salariile de un an, un an și jumătate și nu se creșteau salariile. Ce am făcut noi în 2022? Pe lîngă faptul că am crescut salariile, am plătit toate restanțele care se acumulaseră pînă atunci.

Este adevărat, Calea Ferată are acum anumite probleme financiare din cauza reducerii tranzitului, sînt anumite datorii de o lună, maximum două luni, la plata salariilor. Din ceea ce vedem noi, se pare că asta totuși ar fi o situație pe termen scurt. Adică după ianuarie, februarie se va reveni la un flux de marfă mai ridicat, ceea ce va permite achitarea restanțelor acumulate.

În continuare discutăm cu colegii din Ucraina ca să crească volumele pe calea ferată. Noi sîntem optimiști și credem că totuși lucrurile se vor aranja și vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații de la Calea Ferată să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, a precizat ministrul, notează Noi.md cu referire la Vocea Basarabiei.


Amintim că CFM înregistrează, în prezent, o scădere cu 30 la sută a volumului de mărfuri transportate. După cum a declarat antrerior pentru Noi.md șeful Serviciului Comercial al CFM, Dmitri Prohnițchi, venitul mediu lunar al CFM este, în prezent, de 80-85 de milioane de lei. În același timp, bugetul salarial este lunar de peste 60 de milioane de lei (cu tot cu impozite).

În condițiile în care în prezent, pe de o parte, se atestă o scădere a volumului de mărfuri transportate, iar, pe de alta, întreprinderea trebuie să achite salarii angajaților, să mențină cheltuielile operaționale și să acopere unele datorii istorice, CFM încearcă sa facă față tuturor acestor obligațiuni, pe care le are.

La sfîrșitul lunii decembrie, erau achitate achitate 70-80 % din salariile angajaților pentru luna septembrie. În prezent, la CFM activează 5700 de angajați, întreprinderea avînd 36 de filiale.

1
1
0
3
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?