Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Anunț important făcut de autoritățile de la Chișinău

19 mar. 08:00   Economie
4971 1

Republica Moldova mai are gaze în stoc pînă la sfîrșitul lunii aprilie, cînd expiră contractul dintre Energocom și Moldovagaz.

Din mai, însă, Moldovagaz va cumpăra lunar gaze naturale de pe bursa română de mărfuri, de la traiderul care va oferi cel mai avantajos preț. Declarațiile au fost făcute de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unui club de presă. Potrivit ministrului, regiunea transistreană trebuie să-și crească pe interior prețurile la gaz, pe care să şi le plăteasă, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.

Contractul dintre Energocom și Moldovagaz expiră la sfîrșitul lunii aprilie. Ministrul Energiei de la Chişinău dă asigurări că Republica Moldova are stocuri suficiete de gaz, dar în caz de necesitate, Energocom ar putea face achiziții suplimetare.

„Noi cred că o să le epuizăm la sfîrșitul lunii aprilie, posibil să fie nevoie să cumpărăm ceva suplimentar. Din mai, noi vrem să intrăm în regim normal, în care Moldovagaz să procure gaz de pe bursă din RM, este BRM, s-au făcut testări, s-au cumpărat deja în regim de testare”, a spus Victor Parlicov, ministrul Energiei.

După expirarea contractului, Moldovagaz va cumpăra gaze naturale lunar, de pe bursa de marfuri, de la traiderul care va oferi cel mai bun preț. Ministrul Energiei nu exclude că acesta ar putea fi si gaz rusesc.


„Din punct de vedere politic nici la nivelul UE nici în RM nu este vreo decizie de interzicere a achizițiilor de gaze din Federația Rusă. În privința petrolului asemenea decizie există. Si atunci din punct de vedere al Moldovagaz, al consumatorilor, atîta timp cît acest gaz este la cel mai bun preț el trebuie să aibă avantaj față de gazul de la alți furnizori. Nu exclud o decizie de a impune careva sancțiuni, interdicții poate taxe suplimetare la gazul rusesc nu este una care o poate lua Ministerul Energiei dar la nivel de Guvern, Parlament”, a precizat Parlicov.

Întrebat cum va fi alimentată cu gaz regiunea transnistreană, în cazul în care, din 2025, Ucraina va interzice tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său, Parlicov a spus că cei din regiune vor trebui să plătească un preț de piață. Asta însă ar însemna că și energia electrică produsă de centrala de la Cuciurgan să fie mult mai scumpă, iar pentru Chișinău va fi mai convenabil să cumpere energie din România sau Ucraina.

„Putem aduce gaz, avem experiența să le transportăm, avem prețuri bune. Toată economia lor a fost construită, bazată pe acest gaz de facto gratuit. E o problemă, tehnic avem capacitate, dar e o incapacitate de plată. Cei din regiunea transnistreană trebuie să se învețe să achite gazele. Trebuie să-și crească pe interior prețurile la gaz și să învețe cîte oleacă să le plăteasă”, a mai spus Ministrul.

Republica Moldova nu mai cumpără gaz rusesc din decembrie 2022. Pentru sezonul de încălzire 2023-2024, Energocom a achiziționat peste 600 milioane de metri cub de gaze de pe piața internațională, la un preț de 410 dolari. Chişinăul a mai cumpărat gaz de la nouă companii din România, Grecia, Ungaria, Polonia, Elveția și Austria.

10
0
0
4
37

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?