X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Antreprenorii din Bălți s-au întîlnit cu Dorin Recean

28 dec. 2023,, 21:15   Economie
2501 0

Acțiunile Guvernului îndreptate spre dezvoltarea clasei antreprenoriale din Republica Moldova, programele existente pentru stimularea investițiilor în afaceri, deschiderea a noi piețe de desfacere au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean, aflat într-o vizită de lucru în municipiul Bălți, cu antreprenorii din regiune și reprezentanții Centrului de suport în afaceri „Business Skills HUB”.

În discuții, premierul s-a referit la posibilitățile de extindere a afacerilor din municipiul Bălți cu ajutorul Programului „373”, lansat de Guvern. Prin intermediul Programului, pe parcursul anului curent, peste 100 de antreprenori au beneficiat de asistență financiară în valoare totală de peste 1 miliard de lei. Printre alte acțiuni ale Guvernului, îndreptate să sprijine mediul de afaceri, sînt debirocratizarea, atragerea de investiții străine, liberalizarea pieței de desfacere și implementarea proiectelor de susținere a businessului mic și mijlociu.

„Antreprenorii își asumă riscuri, creează locuri de muncă, plătesc salarii, investesc în dezvoltarea afacerilor și trebuie susținuți constant de autorități. Guvernul este conștient de acest lucru și hotărît să ofere clasei întreprinzătoare posibilități de dezvoltare. Continuăm să deschidem noi piețe de desfacere, să atragem proiecte de investiții străine, să înlăturăm barierele birocratice”, a declarat premierul Dorin Recean.

Discuțiile s-au referit și la posibilitățile existente în Bălți pentru mediul de afaceri, mecanismul de subvenționare a TVA, granturile pentru sporirea eficienței energetice și proiectele privind digitalizarea serviciilor publice, menite să crească atractivitatea investițională a țării noastre.

La fel, a fost subliniată importanța colaborării antreprenorilor cu cercetătorii, pentru dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii de dezvoltare a businessului.


„Business Skills Hub” este un Centru de afaceri din municipiul Bălți, deschis cu sprijinul financiar al UE.

0
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?