Transnistria stiri: 1398
Preşedintele stiri: 4044

A fost constituit depozitarul central unic al valorilor mobiliare

30 mar. 2018,, 09:32   Economie
4277 0

Depozitarul central unic al valorilor mobiliare (DCU) a fost constituit joi, 29 martie.

În cadrul ședinței de constituire au fost desemnate organele de conducere și aprobate actele de constituire. Astfel, DCU va fi condus de un comitet executiv compus din trei membri, transmite IPN.

Consiliul de supraveghere al Depozitarului este format din reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei, ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare, ai Ministerului Finanțelor și ai Bursei de Valori a Moldovei.

Viceguvernatorul BNM, Ion Sturzu, a subliniat importanța Depozitarul central în dezvoltarea pieței financiare din Republica Moldova. „DCU va crea noi perspective și posibilități pentru instituțiile financiare bancare și nebancare, emitenții de instrumente financiare, investitorii străini și autohtoni, și va deveni un mecanism eficient de protecție a drepturilor investitorilor”, a precizat Ion Sturzu, citat într-un comunicat de presă al BNM.

DCU este creat în baza Legii cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, adoptată în anul 2016, și va fi singura instituție din Republica Moldova care va desfășura activități de evidență, depozitare și decontare a valorilor mobiliare de stat și corporative.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?