Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

La Chișinău a fost inaugurată expoziția a doi artiști remarcabili "Mozaică Urbană"

29 oct. 2023,, 07:00   Capitala
3630 0

La Chișinău, la Biblioteca Științifică Centrală a fost inaugurată expoziția a doi artiști remarcabili, Evghenii Vornicov și Vadim Herniac, "Mozaică urbană", dedicată capitalei Republicii Moldova.

După cum a menționat pentru Noi.md organizatoarea, curatorul acestei expoziții, Tatiana Zaharova, aceasta este deja a 44-a expoziție în incinta Bibliotecii Științifice.

"Și mă bucur foarte mult că întotdeauna adunăm atîta lume, că oamenii sînt interesați de acest lucru, sînt interesați de artă, în principiu, chiar și în aceste vremuri grele", a spus ea.

Tatiana Zaharova a subliniat că Evghenii Vornicov și Vadim Herniac sînt artiști total diferiți.

"Absolut. Adică, dacă unul se ocupă mai mult de arte decorative aplicate, al doilea este pasionat de pictură pură, de arhitectură. Pe ei îi unește cel mai important lucru - dragostea pentru orașul nostru, pentru că, atunci cînd trăim în acest oraș, nu putem să nu-l iubim", a subliniat Tatiana Zaharova.
Artistul Vadim Herniac a spus că pictează Chișinăul vechi încă din anii 2000 și că este foarte impresionat și îi place să se plimbe prin Chișinăul vechi.


"Îmi place foarte mult să privesc toate elementele arhitecturale ale orașului nostru din secolul al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Aceasta este tematica mea. Este ceea ce fac de mult timp. În plus, ceea ce îmi place cel mai mult este iluminarea, cum cade lumina, umbra pe piatră și totul prinde viață. Asta e ceea ce încerc să redau pe pînză. Pentru ca lucrările ulterioare să fie mai bune, mă duc din nou în acel loc, mă uit la el, îl privesc cu atenție și acest lucru îi impresionează pe cei care îmi cumpără lucrările sau doar le privesc. Ei primesc o mare bucurie din faptul că eu fac acest lucru cu propriile mele mîini, cu propriul meu talent. Bineînțeles, acest lucru pleacă deja în istorie. Ceva se schimbă, se modernizează în aceste case și dispare, dar această istorie rămîne în tablouri", a spus el.

La rândul său, artistul Evghenii Vornicov a subliniat că în picturile sale sînt redate în principal locurile pe care le-a vizitat.

"Este vorba despre natură, deoarece toată viața mea m-am ocupat cu turismul. Este vorba despre frumoasa noastră Moldovă, pe undeva Ucraina, Carpații. Eu fac turism de schi și montan. Pe undeva apare Italia, ca aici. Am vizitat Veneția și am rămas uimit de aceste locuri, pur și simplu uimit, uimit de arhitectura lor. Este foarte interesantă, foarte originală. În rest pictez natura, pentru că natura este totul", a spus el.

Expoziția "Mozaică Urbană" va avea loc în perioada 27 octombrie-27 noiembrie. Aceasta nu este doar o expoziție dedicată orașului, ci și o tentativă, credem reușită, de a reuni lucrările a doi artiști plastici într-un singur spațiu expozițional. Artiști care deja au obținut succese în munca lor de creație, dar sunt complet diferiți ca vârstă, viziune asupra lumii și tematică abordată, deși au totuși și unele tangențe – ambii elogiază prin intermediul artei orașul Chișinău. Deși unul dintre ei e pasionat de arhitectura urbană, altul de peisajele.

Evghenii Vornicov e apreciat de mulți oameni din orașul Chișinău, mai ales ca autor a unor lucrări artistice din fier forjat și sculpturi din parcurile capitalei. Tuturor le este bine cunoscut monumentul lui Don Quijote și Sancho Panza din fața centrului comercial Atrium, gardurile elegante pentru parcuri, verandele și porțile vechi ale multor hoteluri și restaurante.

După absolvirea facultății de design a Colegiului Republican de Arte Plastice „I. E. Repin”, E. Vornicov s-a dedicat artelor decorative aplicate: ceramică, metal artistic, lemn, sculptură. În același timp, nu a renunțat niciodată la pictură. Anume acestor lucrări din ultima perioadă, în artă plastică și grafică este consacrată această expoziție.

Numele artistului plastic Vadim Herniac este cunoscut printre colecționarii interesați de picturile care ilustrează orașul nostru. Lirismul subtil și precizia filigrană a detaliilor conferă lucrărilor lui Vadim Herniac valoare aproape de documente istorice, care păstrează aspectul unor clădiri memorabile, unele dintre ele deja dispărute sau reconstruite. Abundența luminii și lejeritatea vizuală a picturilor fac ca ele sa fie apreciate de către cunoscători.

Vadim este un stilist cunoscut în oraș, dar și ca pictor a avut deja mai multe expoziții personale, lucrările sale aflîndu-se în colecții private din mai multe țări ale lumii.

10
1
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?