X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

De dragul lui Doga, Ceban și Prodan își unesc eforturile

14 aug. 2023,, 14:43   Capitala
2784 0

După doi ani, Ministerul Culturii și Primăria municipiului Chișinău au ajuns la un compromis în privința clădirii abandonate din centrul capitalei, care anterior a fost sediu de procuratură și urmează să devină centru cultural în onoarea compozitorului Eugen Doga, iar recent a fost cuprinsă de flăcări.

Cele două instituții au creat un grup interinstituţional, iar în cel mai apropiat timp imobilul va fi transmis în gestiunea Primăriei Chișinău. Anunțul a fost făcut de către viceprimara capitalei Angela Cutasevici, în cadrul ședinței săptămînale a Primăriei din 14 august, notează Noi.md cu referire la newsmaker.

„A fost creat un grup interinstituţional, din care fac parte colegii de la Primăria Chișinău și Ministerul Culturii. Astfel, s-au determinat mai mulți pași de în vederea depășirii acelor limite procedurale. De curînd, Guvernul a susținut finalizarea procedurii de delimitare a proprietății publice a terenului și construcției de pe strada Veronica Micle. Urmează înscrierea în registrul bunurilor imobile. Primul pas, care a fost realizat de Guvern reieșind din acele angajamente comune. Ministerul Culturii urmează să transmită imobilul în gestiunea Primăriei Chișinău pentru crearea centrului cultural”, a informat Angela Cutasevici.

Amintim că pe 2 august 2022, Guvernul a susținut finalizarea procedurii de delimitare a proprietății publice, a terenului și construcției, cu ulterioara înscriere în Registrul bunurilor imobile a informațiilor în privința bunurilor imobile delimitate, referitoare la titularul dreptului de proprietate, a dreptului de administrare și a dreptului de gestiune, respectiv, Agenția Proprietăți Publice și Ministerul Culturii.

TV8.md a scris anterior că din cauza procedurilor birocratice, procesul de reabilitare a clădirii, început în toamna anului 2021, încă mai durează. „De doi ani, clădirea, cu statut de monument național, continuă să fie a nimănui, chiar dacă primăria Chișinău susține că are acte ce-i oferă dreptul de proprietate. Pe de altă parte, Ministerul Culturii afirmă că această clădire aparține statului Republica Moldova și nu vreunei instituții anume”, au menționat jurnaliștii, într-o investigație.


Potrivit sursei, cît încă disputa nu a luat sfîrșit, imobilul a devenit un loc unde se adună oamenii străzii, unde se întîmplă lucruri deloc legale și periculoase. Clădirea, cîndva sediul procuraturii, are vecini faimoși – Teatrul Republican „Luceafărul”, iar la cîțiva pași distanță se află Ministerul de Interne, au precizat jurnaliștii.

6
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?