Primul război mondial. Cauzele și consecințele istorice. Partea 1

La 1 august, 1914 a început Primul război mondial. Azi nu prea mulți pot descrie cu toată responsabilitatea rolul lui în formarea omenirii contemporane, a civilizației contemporane. Dar chiar și oficial acest război servește drept jalon pentru a determina începutul Istoriei moderne a omenirii.

Istoria, în care s-au format noile realități existențiale pentru societate și om. Istoria, care determină actuala imagine a societății post-industriale, a sistemului social, orientat nu doar spre viitor, dar și spre anumite realități escatologice, rădăcinile cărora trebuie căutate în acea confruntare de la începutul sec. ХХ .

Transformarea în colonie

Deci, ce e cu acest război și care este rolul și specificul lui istoric? Înainte de a răspunde la aceste întrebări, să examinăm harta geopolitică a lumii către începutul sec. ХХ . Mai exact, să încercăm a înțelege cum trăia lumea în apogeul eurocentrismului și în apogeul dezvoltării civilizației europene, și cum anume puterile europene au înhățat în gheare întreaga lume și de ce a fost să fie așa, căci anume după împărțirea definitivă a, lumii elitele europene s-au încleștat într-o confruntare internă.

La finele sec. XIX în Europa s-au format două blocuri politice. Anume în Europa, căci acea epocă a fost vremea puterii nelimitate a civilizației europene. Această civilizație devenise lider în lume, lăsase departe în urmă alte centre geopolitice ale lumii, alte proiecte istorice și geopolitice. Dar cu ce trăia restul lumii și de ce ajunsese el în această situație?

Să începem cu India, această perlă a imperiului britanicilor secole în șir a fost centrul de dezvoltare economică și culturală. Ce a scos-o dincolo de hotarul istoriei? Menționăm din start, că degradarea civilizației indiene devenise realitate la finele sec. XVIII. Acest proces avea cauzele sale. India vegeta în stagnarea cauzată de distrugerea puternicului Imperiu Mughal. Însă anterior acest imperiu a distrus statele hinduse din Hindustan. Pe ruine nu poți construi un templu și o citadelă. Deși mughalii au încercat să o facă. Deși moghilii au încercat să o facă.

Deși Mughals au încercat să o facă.

Fondatorul statului Baburids (1526) din India - Zahireddin Muhammad Babur, urmașul lui Tamerlan din neamul Barlas. Statul său începu să se dezvolte puternic, la fel ca în timpul strămoșului Timur.

Dar cu timpul puterea mughalilor s-a cam ponosit în confruntarea cu principatele Rajasthanului și a Hindustanului de Sud. Imperiul lor vast era totuși slabă și instabilă, pentru că nu se baza pe populația indigenă a Hindustanului, pe hinduși și budiști. El se baza pe lumea musulmană, și tot ce era dincolo de ea, a fost negat. De aceea India nu-și putea acumula resursa economică și politică, fiind scindată în două lumi străine.

Ulterior imperiul a fost ponosit de certurile interne și războaiele cu Persia și Shah Hadir. S-au mai adăugat și atacurile din afară. În a. 1739 Hadir Shah a atacat India. După ce a luat Delhi și au jefuit orașul timp de 58 de zile, perșii s-au întors acasă cu trofee, evaluate la suma de 32 milioane de lire.

În această perioadă un rol tot mai important în treburile Imperiului Mughal îl joacă compania britanică Est-indiană. Periodic, padishahii încercau să lupte cu britanicii, dar au fost nevoiți să se alieze cu Compania împotriva feudalilor. În a. 1803 , în timpul celui de-al doilea război anglo-maratha, Delhi a fost capturat de trupele companiei est-indiene. Shah Alam a recunoscut puterea englezilor. La 23 mai, 1805 i-a fost stabilită o întreținere pe viață — 120 mii de lire sterline. Englezii au biruit în confruntarea și cu francezii, și cu portughezii și cu guvernul oficial din Delhi.

La început țara era o semi-colonie, apoi – colonie, dar și în a. 1946 mai era perla Imperiului Britanic, din care această elită a cavalerismului sugea fără milă toată seva și astfel epuiza și așa nenorocita populație hindusă. Probabil, cum credea Kipling, povara albilor cerea asta, însă India din vechime era considerată bastion al rasei indo-ariene, și atitudinea colonizatorilor ne provoacă doar regrete. E destul să ne amintim de revolta Sepoy - la 11 mai, 1857 rebelii Sepoy au ocupat Delhi și l-au forțat pe Bahadur Shah să semneze un apel în care anunța restabilirea puterii imperiale. În rezultat, în a. 1858 englezii au luat Delhi și au nimicit imperiul puternic altă dată , ultimul guvernator al căruia a decedat peste cinci ani la Birma, unde fusese exilat c și unde a fost ajutat să treacă în lumea celor drepți.

La periferia istoriei

Un alt stat puternic din trecut – China. Cea mai veche și mai puternică civilizație asiată, cu o cultură și economie colosală. După renașterea sa timpurie, care conform lui A.Losev (vezi. «Estetica renașterii»), s-a produs în sec. X, China s-a împotmolit în birocrație ți stagnare economică. După ce a inventat praful de pușcă, mătasea și tipografia primitivă, această civilizație măreață a fost subjugată de mongoli.

În a. 1215 Genghis Khan a luat Beijingul și a format China nouă, a subminat temelia culturii antice. Manciurienii au terminat China. Dinastia Manciur, consolidată din a. 1616, suprima dezvoltarea societății chineze și a populației autohtone. Pe atunci parcă existau două Chine, două națiuni opuse reciproc. Nomazii manciurieni erau interesați doar de călărie și arc. O vreme li s-a propus să studieze tradițiile chineze, însă tradiția națională a manciurienilor a învins. În a.1822 împăratul a refuzat să subvenționeze cu bani școala pentru manciurienii care studiau clasica chineză, în a 1833 a recomandat ac aceștia să studieze în exclusivitate călăria și tragerea cu arcul.

Țara sărăcea, economia se distrugea. La începutul sec. XIX situația devenise critică. Curtea împăratului creștea ca pe drojdii, iar sărăcirea soldaților și a ofițerilor inferiori devenea un fenomen masiv, fapt care a scăzut brusc puterea armatei. Gospodăriile țărănești mici nu mai puteau plăti impozitul funciar , datoriile creșteau, haznaua nu primea bani, funcționarii se înmulțeau, căci cineva trebuia să extragă bani din populația autohtonă. Elita de la Beijing introducea impozite noi. Periodic, majora impozitul pentru sare. În același timp, Beijingul contracta noi credite. Așa era distrusă puterea Chinei antice, cu mult înainte de venirea navelor engleze și germane. Quingdao și Macau încă nu existau, da manciurienii deja au distrus temelia vechii Chine, și au transformat-o în periferia lumii asiatice.

Birocrația și drogurile au finalizat căderea acestei formațiuni geopolitice mărețe. China cotropită a ieșit din istoria mondială la fel ca lumea hindusă, și a încremenit în așteptarea minunii escatologice. Cel puțin, așa determina aceste Mircea Eliade procese geopolitice, și menționa că după Epoca renașterii nu doar Europa ieșise în avangarda lumii, dar și vechile sisteme civilizaționale au ieșit din cursa istoriei.

O fereastră spre Europa

Acum Iranul. În sec. XVIII el a încercat să-și restabilească puterea de altă dată. Periodic, îi reușea. Sub Nadirshah el a devenit din nou o superputere, cotropind Afganistanul și o parte a Imperiului Mughal. Dar decesul lui Nadirshah o stopat înaintarea acestui stat măreț al trecutului, și el ajunge sub influența Britaniei și, parțial, a Franței. După care Imperiul Rus și-a întors privirile spre Iran.

Atunci reformele începute de Alexei Mihailovici Romanov și dezvoltate deplin de Petru cel Mare, au schimbat radical chipul acestei țări. Dintr-o țară înapoiată aproape asiatică, Rusia Moscovită a început să se transforme într-o formațiune imperială puternică. Să nu uităm că în timpul lui Ivan III dezvoltarea economică era mai slabă ca cea a Principatului Moldovei pe timpul lui Ștefan cel mare. E bine să ne amintim că în timpul vizitei diplomaților ruși în Moldova, sosiți pentru a o peți pe Elena Voloșanca pentru fiul marelui cneaz, ambasadorii au fost uimiți de dezvoltarea Moldovei. I-a uimit nivelul comercial - economic și dezvoltarea științei și a cărturăriei.

Și iată că pe timpul lui Petru I Moscovia devine, în a. 1721 , Imperiul Rus. Pentru aceasta ea trebuia să învingă în confruntarea istorică cu Commonwealth, cu Polonia și Lituania, căci guvernanții acestora purtau titlul de țari moscovit și se considerau guvernanți independenți ai tuturor ținuturilor rusești.

Azi puțini își amintesc că a fost p altă Rusie. După invazia mongolo-tătară, ea a intrat în componența Marelui Ducat Lituanian, care avea rusa ca limbă de stat și populația autohtonă a căruia erau rușii. Moscovia și-a biruit vechiul dușman și a făcut ceea ce nu a putut face pe timpul lui Ivan cel Groaznic. Așa Moscovia s-a transformat treptat într-o superputere regională. Petru, cu fereastra deschisă spre Europa, a reîntors-o printre statele europene puternice, cum a fost altă dată statul Rurikovichilor . Astfel Rusia a încetat să mai fie obiectul expansiunii coloniale a Occidentului, devenind unul dintre bastioanele lui cele mai puternice.

Spiritul samurai plus modernizarea întregii țări

În orientul îndepărtat creștea pe atunci statul nipon, care după revoluția Meiji în a. 1868 a pornit pe calea dezvoltării economice progresiste. În septembrie, 1868, după ce trupele guvernamentale au acaparat orașul Edo, el a fost redenumit «Capitala de est» — Tokyo, unde peste un an împăratul și-a mutat reședința din tradiționalul Kyoto.

Împărații au răsturnat elita feudală a lucrătorilor temporari din shogunatul Tokugawa, au venit în fruntea țării și au determinat noua cale de dezvoltare a ei. Trecerea țării pe calea industrializării a dus la creșterea industriei și apariția noilor tehnologii. A început să se dezvolte industria, calea ferată, flota, știința. S-au format temeliile noului sistem educațional, în care alături de moralitatea confucianistă și budistă și de principiile șintoiste, în instituții a pătruns cugetarea științifică modernă. În a. 1877 a fost fondată Universitatea Tokyo, tot atunci Alexandr Bell a trasat prima linie telefonică între Tokyo și Yokohama.

Japonia s-a modernizat. Devenind o putere regională, ea a păstrat totuși restricțiile privind practica creștinismului și a mizat pe tradițiile budiste și șintoiste. Asta a permis armatei să păstreze spiritul samurai, înmulțit la praful de pușcă, navele blindate și tehnologiile avansate.

Japonia rupe tratatele de aservire încheiate cu puterile europene. Ea pornește pe calea dezvoltării geopolitice independente. După care, biruind China, în pragul sec. ХХ se confruntă cu Rusia și răstoarnă puterea acesteia în Orientul Îndepărtat. Drept că acolo «nu s-a trecut fără trădare», și Contele Witte, numit după pacea din Portsmouth Contele de Semi-Sakhalin,ne-ar putea spune multe la acest subiect. Iar contactele sale cu Schiff și Warburg, fondatorii Rezervei Federale a SUA,ar putea spune multe cunoscătorilor teoriilor conspirologice.

Cotropind teritorii

O altă putere - Poarta Otomană, imperiul sultanului turc, - la începutul sec. ХХ trosnea din încheieturi. Ponosit de numeroasele războaie - la început cu Polonia și Austria, apoi cu principatele de la Dunăre – Moldova și Valahia, apoi și cu Rusia, Franca lui Napoleon și Iran. Către a. 1910 el s-a prăbușit și naționaliștii de orientare socială au luat puterea. Țara a fost schimbată de a.n. revoluție a turcilor tineri în a. 1908, care avea ca scop detronarea sultanului Abdul-Hamid II și restabilirea constituției. Revoluția era condusă de organizația de tineret «Unire și progres». Către primul război mondial Turcia mai exista doar în amintirile literar-istorice, ea nu prezenta un pericol pentru actorii geopolitici europeni din punct de vedere nici economic, nici politic, nici militar.

Iar lumea americană între timp se transforma într-o nouă superputere mondială. În 1867 SUA a cumpărat Alaska cu 7 milioane în aur, și nu a pierdut nimic. Nava cu banii a naufragiat în apropiere de Europa sau a dispărut într-o direcție necunoscută. Banii au dispărut. Da Rusia și-a pierdut factoriile americane. Și Alaska, și Fort Ross.

Războiul cu Mexic din cauza disputelor teritoriale, este caracteristic analizei noastre. SUA doreau să alipească noi teritorii roditoare în Sud, dar acestea aparțineau Mexicului. Războiul din anii 1845-1848, crunt și sîngeros, s-a terminat cu victoria SUA, care au luat de la Mexic Texasul și California și au ieșit la Oceanul Pacific. Iar peste alți 10 ani, după acțiunile militare din anii 1850, SUA au o luat de la Mexic Arizona, New Mexico și un șir de teritorii în Vestul de mijloc. În rezultatul războaielor americano-mexicane din anii 1840-1850, teritoriul Mexicului s-a redus de două ori. Apoi a fost alipit și Texasul independent.

Astfel, pentru SUA sec. XIX a fost o dezvoltare imperioasă, transformarea coloniilor protestante de altă dată într-o mare superputere. Biruind la început Britania, apoi și Spania (în a. 1899), Cuba și Filipinele, SUA se baza pe a.n. doctrină Monro , - președintele american care considera continentul occidental sferă de interese ale Washingtonului , - către sec. ХХ SUA au ajuns pe poziția a doua în lume.

Dar exista un «dar». Elitele americane erau influente în Lumea Nouă, nu și în Europa. Toate țările relativ puternice, ca Mexic și Brazilia, și cele slabe, ca Costa-Rica, Nicaragua, Uruguay, din Lumea Nouă se supuneau voinței SUA. Totuși, elita americană numită pe atunci elita Statelor Nord - Americane Unite, nu îndrăznea să se implice ce în conflictele geopolitice dintre statele europene.

Rezistența nu este inutilă

Am văzut, așa dar, că țările din Asia, pe o cale istorică firească ori nu prea, însă logică , s-au oprit în dezvoltarea lor politică și economică și către sec. XIX sub puterea de dezvoltare a civilizației europene au devenit colonii sau semicolonii. Chiar și state mici ca Portugalia, Olanda, Veneția și Genova își permiteau să aibă colonii destul de vaste în est și vest.

Lumea asiată, cu baza-i economică învechită și metoda de producere asiată nu putea concura cu dezvoltarea intensă a Europei. De aceea a cedat în fața elitelor europene în confruntarea civilizațională și din lider a devenit supusă.

Dar să nu criticăm colonizatorii europeni. Ei luat ceea ce se oprise în dezvoltare, căci țările mărețe altă dată ale Orientului s-au transformat în gunoi aservit nomazilor și barbarilor. Încă înainte de expansiunea europeană aceste țări au devenit colonii ale mongolilor, manciurienilor, diverselor elite turaniene, care și-au suprimat treptat dezvoltarea independentă. Anume aici trebuie căutat răspunsul la întrebarea despre moartea acestor mari puteri. Anume colonizarea asiată internă a subminat dezvoltarea acestor țări. Ele au fost ocupate încă în Evul Mediu, iar cele care și-au păstrat cultura încă mult timp nu vor fi colonii nici ale Angliei, nici ale Germaniei, nici ale Franței.

Să ne amintim de Japonia : invazia mongolilor în această țară a nepotului lui Genghis Khan Kublai Khan, a avut loc de două ori: în 1274 și în 1281. Dar voința împăratului și a shogunului, opoziția energică și automobilizarea țării au făcut posibilă păstrarea culturii și tradițiilor acestora.

În 1266, ambasadorul mongol, însoțit de coreeanul Kham Pug a sosit în Japonia și a cerut o întrevedere personală cu împăratul. A fost refuzat și solia mongolă nu a fost admisă în capitala niponă Kyoto. Dar scrisoarea lui Kublai Khan a ajuns la împăratul nipon. În ea mongolul cerea să-i fie imediat trimiși soli cu tribut și recunoașterea ca vasal. În caz contrar, Kublai Khan e amenința Japonia cu război. Împăratul Kameyama a respins aceste cerințe, fiind un exemplu de bărbăție și voință pentru compatrioții săi. Ulterior, shogunul Hojo Tokimune, un politician ferm, nu a vrut să se supună mongolilor, a respins pretențiile mongole. Răspuns la a doua scrisoare a lui Kublai Khan către împăratul nipon , în care acesta era numit «guvernatorul unei țări mici», a fost din nou expulzarea soliei și tăcerea demonstrativă. Ulterior, după începerea invaziei mongolilor, samuraii au arătat un curaj de nedescris, căci se confruntau cu armata întregii Asii, armata Cinghizilor.

Următoarea invazie a fost în a. 1281 pe Kyushu. Japonezii se apărau curajos, iar trupele mongole și Yuan aruncau obuze te-pao, natura acțiunilor cărora a surprins-o în lucrările sale Takezaki Suenaga, un participant la toate campaniile împotriva mongolilor, artist japonez din secolul al XIII Trupele mongole și Yuan au aruncat obuze te-pao, a căror natură a acțiunilor a fost surprinsă pe pânzele sale de un participant la toate campaniile împotriva mongolilor, un artist japonez din secolul al XIII-lea.

Монгольские и юаньские войска метали снаряды тэ-пао, характер действия которых запечатлел на своих полотнах участник всех походов против монголов, японский художник XIII века.

Trupele mongole și yuani au aruncat obuze te-pao, a căror natură a acțiunilor a fost surprinsă pe pânzele sale de un participant la toate campaniile împotriva mongolilor, un artist japonez al secolului al XIII-lea.

Apoi a început furtuna care a măturat armata invadatorilor. Armata din nord a pierdut jumătate din trupele sale, cea din sud – o treime, 40 de mii. Flota a fost nimicită. Coreenii veniți cu mongolii s-ai înecat în mare. Ceilalți au fost distruși pe uscat. Marco Polo scria despre aceste evenimente: «Pe insulă au debarcat cca 30 mii de oameni, dar și ei credeau că au pierit și erau triști, nu pot pleca singuri , iar navele salvate plecau spre patrie. Și au navigat acele nave, și au ajuns acasă… Cele 30 mii de ostași debarcați pe insulă se credeau pieriți, căci nu știau cum să plece de acolo ».

Așași-a apărat Japonia independența. Vor mai fi încercări de a o cotropi, însă cotropitorul care ocupase toate statele Asiei, aici a cedat, și a cedat pentru totdeauna. Această invazie a fost fatală pentru armata mongolă puternică și a schimbat soarta Japoniei, a făcut-o cea mai puternică economie din lume.

Afganistanul nu a devenit colonia britanicilor , dar nici a nomazilor din nord. Țara a știut să reziste britanicilor. Și după destrămarea Iranului în a. 1747 Ahmad Shah Durrani a fondat primul stat Afgan cu capitala Kandahar. În a.1838 Afganistanul a fost supus expansiunii coloniale engleze. În a. 1839 trupele anglo-hinduse (12 mii de soldați) au luat Kandahar, apoi și Cabul. Emirul a plecat în munți, poporul a luat armele și țara și-a apărat independența, nefiind istovită de invazii, iar izolarea ei de lungă durată a contribuit la formarea spiritului patriotic. Au mai urmat alte invazii, dar cu același rezultat

Tibetul, în ciuda sărăciei, a rămas mult timp independent și a păstrat puterea teocratică, care în Asia, în lumea budistă Mahayana («marele vehicul») este supremă. Adică, Dalai Lama este patriarhul religiilor Orientului. Țara lui a fost independentă pînă în a. 1951. Vom menționa, că în conformitate cu Convenția din a. 1906 și Convenției cu Rusia și Marea Britanie din a. 1907, Rusia și Marea Britanie au recunoscut suzeranitatea chineză asupra Tibetului și s-au angajată să nu se implice în treburile lui interne. Însă suzeranitatea a fost nominală, iar în a. 1912 – anulată. Dar principalul e că poporul acestei țări nu s-a plecat niciodată în fața cotropitorilor . De aceea colonialiștii europeni nu i-au putut impune condițiile lor, și s-au mulțumit cu acorduri și observări.

Așa dar, lumea europeană a mers pe calea colonizării. La începutul sec. ХХ ea valorificase întregul spațiu universal al planetei. Poate, cu excepția polilor. Deși Danemarca, Britania, Rusia și Norvegia și-au arborat acolo drapelele. Apoi Europa, care a supus vechile puteri asiatice, a ajuns la ultima reglare de conturi. La confruntarea pe propriul continent. Această confruntare a evidențiat două blocuri - Antanta (Britania, Rusia, Franța ș.a. ) și Alianța tripartită în frunte cu Reich-ul german. Istoricii văd cauzele Primului Război Mondial în confruntarea acestor puteri. Așa să fie? Vom încerca să răspundem la această întrebare dificilă în următoarele materiale.

Veaceslav Matveev