Nicolai Țveatcov: "Pentru a face o revoluție în secolul XXI, nu trebuie să iei cu asalt poșta și telegraful"

Doctrina lui Marx privind clasele, în secolul XXI nu s-a dovedit a fi atotputernică. Ea a fost înlocuită de alte modele descriptive, iar dezvoltarea noilor tehnologii a adus schimbări semnificative în structura socială a societății moderne.

Este posibilă, în condițiile actuale, o luptă de clasă și cine ar putea fi forța motrice a revoluției? Ce au în comun boierimea moldovenească din secolul al XVII-lea și elitele moldovenești moderne? Cum va fi societatea moldovenească în următorii 20 de ani? Despre aceasta și multe altele a povestit într-un interviu acordat site-ului nostru politologul, doctorul habilitat în științe politice, Nicolai Țveatcov.

Se ocupă cineva în Moldova cu efectuarea cercetărilor sociologice asupra structurii de clasă a societății? Eu, cel puțin, nu am găsit nicăieri astfel de date.

Întrebarea în sine are nevoie de precizări, pentru că avem companii care se ocupă de cercetări sociologice aplicate. Este, de asemenea, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, care există într-o formă oarecum diferită.

În țara noastră nimeni nu se mai ocupă cu studierea structurii de clasă, deoarece este considerată o moștenire a trecutului sovietic, care în general la noi este condamnată la nivel oficial. Să spunem așa - politica oficială de astăzi nu mai susține descrierea marxistă a structurii sociale a societății. De ce spun "descriere marxistă"? Pentru că există diferite modele care au apărut în secolele XX și XXI, care descriu noile clase care apar sau descriu structura socială într-un mod diferit. Astăzi vorbim deja despre unii indicatori socio-demografici, despre alte tipuri de date socio-economice. Acestea sînt, de cele mai multe ori, caracteristici de vîrstă, etnice, caracteristici de stat, dar nu caracteristici de clasă.

Cu toate acestea, continuă să apară noi clase. Una dintre cele mai populare astăzi este precariatul, ca un fel de continuare sau o descriere augmentată a clasei muncitoare. Precariatul se deosebește de proletariat prin faptul că lucrează fără a fi legat de un singur loc de muncă. Pot fi persoane care mereu se implică în anumite sarcini unice, procese separate, neavînd un loc de muncă permanent. O astfel de muncă se numea înainte "hack work", "kalîm", dar astăzi a căpătat un sens larg, nou, de amploare.

De exemplu?

De exemplu, un curier care poate petrece timpul acasă, dar apoi primește o comandă: "Trebuie să livrați bunuri, mărfuri sau produse din punctul A în punctul B". El iese din casă, livrează acest produs la locul cuvenit, primește o sumă de bani - și atît. Practic, el nu are un angajator permanent, responsabil, nu este protejat social în niciun fel. De asemenea, el nu are nici asigurare medicală, nu are un colectiv de lucru – el pur și simplu cîștigă bani.

Și numărul acestor tipuri de servicii este în creștere, tot mai mulți oameni aleg astfel de joburi. Aceștia pot fi și jurnaliști care primesc o comandă de a scrie un text sau de a ajuta la realizarea unui anumit proiect.

Precariatul lucrează fără alte obligații însoțitoare, fără o protecție socială, lucruri pe care le avea proletariatul. Adică, fără toate acele realizări pentru care a devenit renumit secolul al XX-lea: apariția sindicatelor în fabrici și uzine, pensii, vacanțe, prestații sociale, asigurări medicale, respectarea condițiilor și a calității muncii. Și cum să descriem astăzi această clasă? Putem numi acești oameni o categorie socială? Este o mare întrebare.

Dar totuși... Înainte știam că există clase. Am fost învățați că clasa feudală a fost înlocuită de clasa burgheză, că în URSS exista clasă muncitoare, țărănime și intelectuali. Acum, din cîte înțeleg, teoria claselor nu mai este folosită, clasele au fost înlocuite de niște "pături". Ce spune știința despre acest lucru?

Pur și simplu acest model descriptiv al claselor este considerat învechit - sau ideologizat, propagandistic. În țara noastră s-a renunțat la acest model și a început să fie folosit conceptul de "pături sociale" sau straturi.

Straturile sociale pot fi diferite. Stratul etnic, religios, social-vulnerabil....

Dar sînt foarte neomogene, aceste straturi social-vulnerabile?

Sînt neomogene. Iar structura societății, respectiv, este mai complexă și mai atomizată. Nu mai împărțim societatea în două sau trei clase, vorbim despre straturi și despre anumite grupuri sociale, care pot fi destul de mici, dar foarte influente.

Unul dintre cele mai cunoscute straturi sociale - un subiect discutat pe scară largă și foarte sensibil – sînt minoritățile sexuale. Pot fi ele numite o clasă? Nu. Dar acest grup social există și este destul de activ din punct de vedere economic și are o mare influență în întreaga lume, în diferite țări, inclusiv din punct de vedere politic.

Dar acest grup nu deține mijloacele de producție. Sau deține?

Deține. Dar să-i numim "clasă burgheză"? Nu-i putem numi. "Clasă muncitoare"? Nici așa nu-i corect. Iar modelul care descrie clasa nu se mai potrivește acestei categorii de oameni.

Sau precariatul. El nu se consideră drept clasă. Este o anumită pătură de oameni, numeroasă, un anumit mod de viață, care intră în realitatea noastră, care nu pare să ocupe mult spațiu, dar care are un impact semnificativ asupra modului nostru de viață.

În ce clase, în sens vechi, sau "straturi", în sens modern, este împărțită Republica Moldova?

Aceasta este o întrebare interesantă. Astăzi se obișnuiește să se spună că două treimi din populație este implicată în sectorul serviciilor. În perioada sovietică, nu exista o astfel de ramură. Aveam o economie națională, care consta în producție industrială și agricultură. Astăzi în agricultură este angajată 3-5 la sută din populație și alte 7-8 la sută - luînd în considerare gospodăriile. Și încă aproximativ 10-15 la sută sînt angajați în producție (de exemplu, în industria de prelucrare și în industria ușoară). Mai există și aparatul administrativ. Restul populației activează în sectorul serviciilor. Cum s-o numim - "clasa sectorului serviciilor"?

Deci nu există deocamdată o definiție a acesteia?

Există, dar aceasta depășește descrierea marxistă. Desigur, poate fi plasată în "patul procustinian" al doctrinei marxiste, dar, așa cum se spunea anterior - "marxismul nu este o dogmă, ci un ghid de acțiune". Dacă stăpînești metoda marxistă de descriere a societății, poți să o dezvolți, să te apropii în mod creativ de descrierea societății actuale din secolul XXI, ținînd cont de noile tehnologii, de noile realități. Dar să descrii structura complexă a societății de astăzi folosind termenii marxiști din secolul al XIX-lea nu mai este actual.

Orice guvernare, pentru a fi durabilă, se bazează pe anumite pături ale societății. De exemplu, monarhii se bazau pe clasa marilor proprietari de terenuri, aristocrație, iar bolșevicii se bazau pe proletariat. Pe ce pături ale societății se bazează actuala guvernare?

Și aceasta este o întrebare bună, care necesită, de asemenea, unele precizări. "Orice putere se bazează pe anumite pături sociale" - aceasta este înțelegerea din secolele XIX-XX. Astăzi, nu este necesar să te bazezi pe anumite straturi, poți să te bazezi pe un anumit grup de persoane a căror influență contribuie la asigurarea controlului asupra întregii societăți. De exemplu, există democrații petroliere celebre. Pe ce straturi se bazează o astfel de democrație? Ea pur și simplu plătește loialitatea majorității populației din contul super profiturilor din petrol.

Apoi, există așa-numitele state "resursă". Acestea sînt deosebit de multe în Africa. Astfel de state apar atunci cînd un grup militar controlează minele sau zăcămintele minerale și, astfel, controlează restul populației. În acest grup se încadrează și cîteva țări din America Latină.

Adevărat că aici există și un hegemon extern - Franța, Germania, Rusia, Marea Britanie, SUA... Acesta este doar unul dintre exemplele în care nu vorbim despre susținerea "clasei", ci despre deținerea resurselor.

În cazul țărilor din regiunea noastră, în special al țării noastre, pe de o parte, putem vorbi despre democrație, dar, pe de altă parte, ne dăm seama că, fără sprijin extern și patronaj, nu putem face mare lucru după ce ajungem la putere. Poți să nu ai sprijin intern, dar dacă este asigurat un sprijin extern, poți rămîne la putere o perioadă destul de îndelungată. Am observat acest lucru de mai multe ori în istoria noastră. Pe de o parte, acesta este un proces obiectiv. În ultimii 15-20 de ani, Moldova a rămas foarte mult în urmă în ceea ce privește dezvoltarea sa, ceea ce ne-a făcut vulnerabili față de influența externă. Motivele se datorează și greșelilor de guvernare, care pornesc de prin anii '90, cînd am decis să renunțăm la producție, deoarece economia sovietică se prăbușise. Conducătorii noștri nu au luat în serios ceea ce se întîmpla și au decis: "Nu avem nevoie de toate acestea". Și atunci a apărut celebra expresie a lui Napoleon într-o nouă calitate: "Dacă nu vreți să vă hrăniți propria armată, veți hrăni o armată străină". Noi nu am vrut să ne hrănim propria noastră intelectualitate, propria noastră clasă burgheză mică și mijlocie, să menținem o structură socială funcțională. De aceea, astăzi urmăm sarcinile și instrucțiunile pe care le primim din exterior. Și nu este vorba doar despre Uniunea Europeană. Este vorba și de România, și Rusia, care au o influență serioasă asupra noastră, inclusiv financiară. Doar că unii dintre ei o fac mai eficient, iar alții mai puțin eficient. Dar, în esență, procesele sînt aceleași.

Se creează impresia că se produce un decalaj social, apar oameni foarte săraci și foarte bogați - ceva ce nu s-a mai văzut pînă acum. Este aceasta o percepție greșită?

Nu, nu este greșită, iar acest fenomen este explicabil. Capitalismul "sălbatic", care a apărut în Republica Moldova în ultimii 20-30 de ani, este încă reținut de sistemul sovietic de distribuție socială care exista anterior și funcționa destul de bine. Este vorba de asigurările medico-sociale, fondul social, școlile, sfera culturală. Toate aceste realizări le avem datorită epocii sovietice. Și, deși sfera protecției sociale este în declin, ea încă există din punct de vedere sistematic, ceea ce ne permite să distribuim veniturile statului destul de uniform. Dar la noi statul în sine este slab. Există un număr mare de venituri ale agenților economici, care nu sînt supuse impozitării și care sînt concentrate în mîinile unui grup foarte restrîns de persoane. În realitatea moldovenească, aceștia sînt marii proprietari și agenții economici, burghezia, să o numim așa, care au relații specifice, personalizate cu statul. Această situație duce la următorul lucru: deseori vedem cum o persoană care ajunge la putere, foarte repede renunță la promisiunile sale electorale, pentru că se pomenește într-o altă realitate.

În ceea ce privește structura veniturilor, aceasta nu seamănă nici măcar cu o piramidă, ci (folosesc adesea acest exemplu) cu Turnul Eiffel. Atunci cînd un grup restrîns de persoane se află în vîrful structurii sociale din punct de vedere al veniturilor, iar grosul populației primește o cantitate mică de venituri, aflîndu-se la bază.

Există în Moldova o clasă de mijloc?

În sensul în care era considerată în anii 50-70 ai secolului trecut, cînd s-au format statele de prosperitate socială din țările europene, un fel de eurocomunism, - nu, o astfel de clasă nu avem. La acest lucru au dus diferite circumstanțe, inclusiv numărul mare (catastrofal pentru statul moldovenesc) de "muncitori migranți", adică de oameni care au plecat la muncă peste hotare. De fapt, aceștia și sînt clasa de mijloc, dar nu mai este moldovenească. Aceștia sînt oameni care cîștigă bani în alte economii, dar aici vin în vizită. Desigur, ei au o influență asupra existenței economiei moldovenești, dar nu sînt clasa noastră de mijloc.

Dacă nu mai există clase, atunci și doctrina luptei de clasă nu mai este actuală?

Pentru a nu intra într-o discuție lungă, voi spune pur și simplu - nu mai este actuală.

Și dacă, din nou, așa cum am fost învățați, proletariatul era forța motrice a revoluției, atunci cine ar putea fi acum forța motrice a revoluției? Și este, în general, posibilă acum o revoluție?

Și aceasta este o întrebare bună. Există încă un model descriptiv - nu un model de clasă, ci un model de castă. De exemplu, în Rusia țaristă existau caste - moșieri, clerici, comercianți și așa mai departe. Mai tîrziu, Marx le-a descris ca fiind clase, dar înainte de acel moment ele se numeau caste. Aceștia erau oameni uniți prin anumite convenții, un anumit tip de venit și relații cu mijloacele de producție. Așadar, în Moldova deja există astfel de caste. Primul lucru care îmi vine în minte este casta care s-a format cel mai clar: casta judecătorilor și procurorilor.

Dinastiile, clanurile, cumetrismul-nănășismul, despre care avem tendința de a vorbi, sînt și ele mai degrabă nu o clasă socială, ci o castă. Familiile de agricultori, asociațiile pomicole și horticole - toate acestea se transformă cu timpul anume în caste, nu în clase. Toți se cunosc unii cu alții, interacționează, prietenesc și creează comunități închise care intră în relații cu alte comunități, caste.

Cum anume? Fiecare gospodărie agricolă trebuie să cunoască neapărat un procuror, trebuie să cunoască un judecător, trebuie să aibă un medic cunoscut (acest lucru este neapărat!). Casta medicilor, la rîndul ei, interacționează cu alte caste.

Astfel, putem descrie societatea moldovenească și prin intermediul castelor. În țara noastră practic nu mai funcționează "lifturile sociale", de aceea într-o familie de procurori va crește un alt procuror, într-o familie de medici va apărea un alt medic și așa mai departe.

Mai rău stau lucrurile în castele de profesori. Numărul acestora este în scădere rapidă. În opinia mea, mediul didactic este deja distrus. Mai există o anumită etică, o anumită înțelegere, dar aceasta este într-o stare de decădere. Cu ce va fi înlocuită, îmi vine greu să spun. Bineînțeles, noi nu vom rămîne în gol, dar acel statut de profesor, de învățător, care era în Moldova acum 20-30 de ani, nu mai există. În anii '90, în Moldova erau 45 de mii de învățători, acum sînt vreo 25 de mii. Și, avînd în vedere gaura demografică în care intrăm, cîți profesori vor mai rămîne și cum va putea statul să finanțeze sistemul de învățămînt? Deocamdată sînt mai multe întrebări decît răspunsuri. Respectiv, acest lucru va afecta cu siguranță statutul profesorilor din Moldova, și nu doar calitatea învățămîntului, dar anume ce cunoștințe vom oferi copiilor. În țară aproape că nu mai există profesori de fizică și chimie. Un profesor lucrează la două-trei școli.

Și dacă la Chișinău situația nu este încă atît de tragică, în raioane ea este pur și simplu catastrofală.

Să revenim acum la problema privind forța motrice a revoluției. În Moldova ea nu există.

Și o revoluție este imposibilă...

Cît despre "imposibilă" - nu vom vorbi, dar ea va avea un alt caracter. O revoluție de mentalitate va avea loc cu siguranță, iar pentru a demonstra acest lucru putem aduce mai multe exemple, deși toate sînt legate de tehnologii. Mecanismul revoluționar va fi lansat altfel față de cum a fost în secolele XIX și XX. Cînd vorbim despre revoluție, ne imaginăm, în special, Marea Revoluție din Octombrie - luarea cu asalt a Palatului de Iarnă, preluarea controlului asupra centralei poștale și telefonice, telegrafului....

Dar există și concepte precum revoluția științifică și tehnologică, revoluția industrială. O astfel de revoluție se întinde în timp, durează decenii. Și apariția rețelelor de socializare și a smartphone-urilor este, într-o anumită măsură, o revoluție, care a dus și la schimbări politice. De exemplu, avem deja foarte multe campanii electorale care se desfășoară online. Declarațiile politice nu se fac la televiziunea centrală, dar pe Facebook. Toate acestea, de asemenea, au, într-o anumită măsură, un caracter revoluționar.

Dacă vorbim despre transformările semnificative ale sistemului politic, acest lucru este greu de realizat în Moldova, deoarece avem o țară foarte deschisă. Dacă nu-ți place ceva, poți pleca, lucru de care au profitat peste un milion de cetățeni. Un astfel de "exod" în masă nu creează premise pentru acumularea tensiunii în societate.

Dar nu putem spune cu siguranță cît de rău este. Eu credeam mai devreme că depopularea în Moldova este un factor absolut negativ. Dar unul dintre celebrii noștri economiști, Elena Valentinovna Gorelova, ne spune că în perioada sovietică Moldova era suprapopulată și că aici au fost aduse multe industrii pentru a ocupa populația locală. Acum problema se rezolvă. Dramatic, haotic, în condiții de capitalism "sălbatic", dar se rezolvă....

Deci are loc o autoreglare?

Da. Ținînd cont de faptul că statul nu se implică în reglare, iar diverșii parteneri externi nu sînt interesați de acest lucru, totul este lăsat în voia sorții. Reducerea populației practic de două ori în ultimii 30 de ani are atît un caracter negativ, cît și unul pozitiv. Astăzi, în Moldova trăiesc aproape la fel de mulți oameni ca acum o sută de ani.

Dar reiese că nu are loc niciun progres?

Nu chiar. Tehnologiile se dezvoltă, ele asigură progresul nostru. Acest progres nu este generat în interiorul societății moldovenești, ci este adus din exterior. Și în această privință, nu se întîmplă nimic nou pentru Moldova. Undeva se fac descoperiri, apar inovații, pe care noi le aducem aici.

Eu de multe ori dau un astfel de exemplu. Cu cîțiva ani în urmă am citit o carte a filosofului moldovean sovietic, Fiodor Verzan, care descria foarte interesant principatul moldovenesc de dinainte de Cantemir, gîndirea politică din Moldova din secolele XVI-XVII. Boierimea moldovenească era împărțită în trei mari grupuri. Primul grup era orientat spre Polonia, spre Comunitatea Polono-Lituaniană. Acolo mergeau la studii copiii acestor boieri, de acolo aduceau unele lucruri la modă, adoptau obiceiuri - în general, luau exemplu de la ei. Un alt grup mare de boieri era orientat spre Constantinopol, în mare parte latifundiari, pentru că de acolo primeau aprobarea pentru domnie, postul de domnitor era aprobat de Poarta Otomană. Tot acolo se stabilea ce impozite va plăti principatul Moldovei.

Dar cea mai numeroasă parte a boierimii era orientată spre Rusia.

De ce?

Pentru că aveau aceeași credință – ortodoxă. Pentru că exista comerț: produsele care erau fabricate în Moldova erau trimise în principal acolo. Schimbul la nivel de cunoștințe în domeniul artizanatului și artei, agriculturii se desfășura cu reprezentanții Malorossia, Novorossia și Velikorossia.

Dacă ne vom uita la boierii moldoveni din secolele XVI-XVII și la noii "boieri" moldoveni din secolul XXI, vom vedea că puțin ce s-a schimbat. În acest sens, ne aflăm practic în aceeași rutină istorică în care am fost în ultimii 300-400 de ani.

Care este prognoza dumneavoastră - cum se va schimba în continuare societatea moldovenească?

Există riscuri și provocări pe care trebuie să le înțelegem deja astăzi. În principiu, aceasta este întrebarea la care încearcă să dea un răspuns comunitatea științifică din Moldova.

În primul rînd. Este păcat, desigur, că un număr atît de mare de oameni au plecat din Moldova. Dar există un lucru obiectiv pe care trebuie să-l înțelegem și pentru care trebuie să ne pregătim: cum vom trăi noi - cei care am rămas aici? Ținînd cont de faptul că deja astăzi, în economia moldovenească, numărul persoanelor de peste 18 ani care lucrează și al celor care nu lucrează este aproximativ același. Avem circa 700 de mii de pensionari și circa 700 de mii de persoane angajate în cîmpul muncii.

Ce să facem în astfel de condiții? Cum să păstrăm toate angajamentele sociale pe care le avem și să menținem infrastructura în Moldova? Pentru aceasta, de asemenea, avem nevoie de oameni. Și pentru transmiterea cunoștințelor avem nevoie de oameni. Căci noi pierdem profesii întregi și o mulțime de cunoștințe. Cum să reparăm drumurile, cum să construim case, cum se cultivă pămîntul - cineva trebuie să fie purtătorul tuturor acestor cunoștințe și trebuie să le transmită altcuiva. Iar la sate există deja o mare problemă în această privință. Gospodării există, pămînt există - dar copii nu există! Nu avem cui transmite cunoștințele și abilitățile. Și sînt deja zeci astfel de sate, în care structura de vîrstă este inversată: la 100 de bătrîni revin 10-20 de copii.

Ne dăm seama că, la un moment dat, vom ajunge la situația în care vor rămîne doar bătrînii. Și ce ar trebui să facem în această situație? Aceasta este realitatea în care deja trăim, iar în următorii 20-25 de ani, dacă nu vor exista anumite șocuri, ea va deveni din ce în ce mai dură. Se creează o piramidă inversată a vîrstelor, cînd vom avea mai mulți pensionari decît persoane de vîrstă activă. În mod obiectiv, va trebui să creștem vîrsta de pensionare, pentru că statul nu își va putea îndeplini obligațiile sociale.

În acest fel, povara asupra tinerilor vor fi de două ori mai mare. De la ei se va cere o creștere a productivității muncii. Nu știu cum va reacționa societatea la acest lucru. Cum va reacționa generația de 40 de ani, avînd în vedere că povara asupra ei (noastră) va fi de două ori mai mare în comparație cu generațiile anterioare? Cum vor asigura ei obligațiile sociale ale statului, respectînd în același timp propriile interese? Și se vor gîndi ei oare la generația următoare? Astăzi eu nu am un răspuns la această întrebare.

Și aceasta este o sarcină de importanță publică. Vedem că astăzi generația anilor 70 pleacă treptat din politică. Este vorba și despre actualul președinte, și fostul președinte Dodon, și fostul președintele al parlamentului Candu, fostul bașcan Vlah și liderul "Partidului Nostru" Usatîi. Generația anilor "șaptezeci" este încă la putere, încă influentă. Dar unii dintre actualii miniștri, lideri regionali, șefi ai unor structuri de stat și chiar ai unor firme și companii, sînt deja oameni din generația anilor "optzeci" - cei care astăzi au 40 de ani. Treptat, puterea (nu doar în sens politic, ci și în ceea ce privește proprietatea și pîrghiile economice) trece în mîinile acestei generații. Ultima mare generație înainte de marea "groapă" demografică.

Urmează cei născuți în anii 1990 și 2000, care sînt mult mai puțini. Peste vreo 10-15 ani vom avea schimbări radicale, fără a lua în calcul șocurile externe, pe care nu le putem influența în niciun fel. Cum ne vom organiza viața, care vor fi forțele motrice aici? Acestea nu trebuie să fie neapărat forțe sociale, pot fi și unele atitudini ideologice, de exemplu: "Avem nevoie de propriul nostru stat sau nu avem nevoie de el". Aceasta nu este o atitudine de clasă, ci una ideologică.

Așadar, astăzi există mai multe elemente pentru a descrie viața noastră decît diviziuni de clasă. Există și valori, și evoluții tehnologice. Mai există și sistemul politic mondial, care nu exista în timpul lui Marx. Acesta s-a format după cel de-al Doilea Război Mondial, iar noi încă ne aflăm în interiorul acelui sistem, care s-a format la mijlocul secolului al XX-lea. Dar evenimentele evoluează în acest mod – noi înțelegem că va exista o nouă ordine mondială. Dar cum vom trăi în această nouă ordine - este o mare întrebare.

Aș cita din nou exemplul Principatului Moldovei din secolele XVI-XVII: noi oricum vom rămîne acolo unde sîntem. Iar acest lucru mă liniștește într-un fel, pentru că înseamnă că pentru noi nu se va întîmpla nimic ieșit din comun.

Ce mai inspiră optimism? Moldovenii, așa cum se spune, au "deconectat televizorul". Televiziunea nu mai este principala sursă de informare, pe primul loc se află rețelele de socializare. Dar ce sînt rețelele de socializare? Sînt un instrument de comunicare cu rudele și prietenii noștri apropiați. Rețelele sociale ne setează mediul informațional, ne recomandă ceea ce vă (ne) place. Iar noi ne-am transformat într-o societate atomizată: fiecare se închide în mica sa comunitate, într-o "bulă" socială. Avem un număr infinit de comunități mici - chat-uri, grupuri de interese, cluburi. Acestea completează structura deja complexă a societății moldovenești.

Și există un efect interesant aici. Politicienii și un cerc restrîns de politologi și jurnaliști au impresia că viața politică fierbe și clocotește. Dar pentru 90% din populația țării nu este așa. Ei pur și simplu închid televizorul. Efectele unui astfel de comportament asupra structurii sociale pot fi foarte diferite, inclusiv pozitive. Pentru că oamenii trăiesc conform unei anumite etici interne, iar această etică internă protejează societatea noastră mult mai bine decît structurile de stat.

A intervievat Svetlana Derevșcicova