X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

“Managerul” raionului. PAS a profitat de moțiunile lui Plahotniuc

2 aug. 2023,, 15:17 (reactualizat 3 aug. 2023,, 19:04)   Analitică
6825 0

Partidul aflat la guvernare “Acțiune și solidaritate” a scos de la “naftalină” proiectul de lege al Partidului democrat din vremile lui Vladimir Plahotniuc, conform căruia președinții de raion pot fi aleși nu doar dintre consilierii locali, ci dintre toți cetățenii. Documentul a și fost avizat pozitiv de guvern.

Autorii inițiativei legislative fac trimitere la argumente similare celor din a. 2017 – ca la indigo. Și nu le pasă deloc, că în primele luni după accederea la putere în a.2019 și “demontarea sistemului oligarhic”, PAS împreună cu PSRM și Platforma DA au anulat norma legislativă în vigoare la acel moment, conform căreia președinte al raionului poate deveni oricine, deoarece “este antidemocratic, poate fi considerat abuz de putere și înseamnă imixtiune în activitatea administrației locale”.

Tot noul este un vechi dat uitării

În cadrul unei ședințe recente guvernul a anunțat că “sprijină principial” inițiativa legislative a șapte deputați din partidul “Acțiune și solidaritate”. Aceștia au propus eliminarea prevederii din Legea privind administrația publică locală despre aceea, că președintele raionului este ales numai din numărul consilierilor aleși.

“Problema creării sistemului administrativ care ar corespunde standardelor europene a fost și este în continuare pe agenda autorităților centrale. Aspirațiile europene ale țării subliniază necesitatea consolidării autonomiei locale prin acțiuni coordonate și implicarea autorităților naționale. În prim plan este dezvoltarea unei administrații publice eficiente și responsabile, care să lucreze în beneficiul întregii populații și să presteze servicii de calitate cetățenilor Republicii Moldova. În acest context, instituția administratorului public devine o componentă importantă a administrării publice la nivel de executiv”, - se spune în nota explicativă.


Autorii inițiativei legislative cred că restricțiile privind alegerea președintelui de raion doar dintre consilierii raionali “limitează posibilitatea de a ocupa respectiva funcție de un profesionist responsabil, capabil să asigure o interacțiune și să soluționeze problemele”, deoarece în alegerile locale consilierii “de regulă, se aleg pe criterii politice”. Proiectul de lege propune eliminarea acestei norme, ca la funcția de președinte de raion să poată pretinde “profesioniști/specialiști, care îmbină cunoștințele cu caracter administrativ cu aptitudinile și capacitățile de administrare ”.

Un alt argument al deputaților-autori: dacă la funcția de președinte de raion va putea pretinde orice doritor, aceasta “va permite separarea puterii deliberative de cea executivă la nivel local”. Lipsa unei atare separări, se spune în nota explicativă, duce la politizarea multor genuri de activitate, care trebuie excluse din sfera politicului, precum și la blocarea activității autorității publice locale.

Și acum, să comparăm. Iată argumentele aduse în iulie, 2017 de Partidul democrat, care a promovat un proiect de lege analogic (și, grație existenței unei majorități parlamentare, l-a și adoptat):

  1. Grație noilor prevederi, va spori potențialul administrativ al autorităților publice locale, “dat fiind că printre consilierii raionali s-ar putea să nu fie un administrator bun ”;
  2. Noul proiect de lege va crea posibilitatea alegerii unui manager profesionist, care va administra eficient și productiv treburile raionului ;
  3. Consilierii nu vor mai fi limitați în alegerea conducerii dintre ei, fiind ghidați în fond de criterii politice;
  4. Această inițiativă legislativă este orientată spre crearea unei baze și practici juridice democratice, corecte, corespunzătoare realităților UE și consolidarea potențialului autorităților publice locale .

“Consilierii raionali vor avea posibilitatea să aleagă un administrator profesionist, care va aduce eficiență maximă în administrarea treburilor raionului. Eliminarea acestei asimetrii și abateri de la principiile generale ale autoadministrării locale va influența pozitiv autoadministrarea locală”, - spunea Serghei Sîrbu, autorul inițiativei legislative, în iulie, 2017.

Atunci socialistul Corneliu Furculiță a propus ca și președintele parlamentului să fie ales nu dintre deputați, da dintre cetățeni din afară, dat fiind că consiliul raional reprezintă “un fel de parlament local, iar din logica autorilor proiectului de lege reiese că nici președintele parlamentului nu este obligatoriu să fie ales dintre deputați ”.

Dar iată argumentele alianței PSRM - blocul ACUM (din care făcea parte actualul partid guvernant “Acțiune și solidaritate”) din iulie-august, 2019, la eliminarea din Legea privind administrarea publică locală a normei, conform căreia președinte de raion poate deveni oricine.

- “Președinte de raion putea fi aleasă o persoană care nu a fost aleasă la nivel local și nu a participat la campania electorală, adică nu reprezintă pe nimeni. De aceea modificările propuse au scopul să restabilească și să consolideze statutul alesului local președinte de raion, care trebuie selectat din numărul consilierilor și să reprezinte comunitatea locală ”, - din nota explicativă.

- “ Președintele raionului este o persoană reprezentativă, și el trebuie să fie ales de populație. Oamenii au dreptul să cunoască cine poate fi ales președinte de raion. Ceea ce a fost de la 2017 încoace, după modificarea legislației, - este anormal, deoarece președinți erau numiți oameni despre care locuitorii raionului nu știau în genere, și care nu au participat la alegeri”, - Liviu Vovc, deputat din blocul ACUM.

- “Noi am mai vorbit despre această problemă serioasă, creată de fosta putere, atunci cuiva îi era comod să-și aducă omul, o persoană oarecare, și să o numească președinte de raion. Oamenii care locuiesc în teritoriu beneficiază de dreptul de a alege consilierii locali. Și este absolut firesc ca președintele raionului să fie ales din numărul aleșilor locali, nu adus cu rea voință ți numit în această funcție. De aceea noi cu mare plăcere vom corecta această eroare legislativă”, - Vlad Batrîncea, președintele fracțiunii PSRM.

CALM este autorizat să declare

Congresul autorităților locale din Moldova, care întrunește reprezentanții autorităților regionale și locale, s-a pronunțat categoric împotriva acestei inițiative legislative a PAS. Cei din CALM au numit-o “un precedent foarte periculos, care contravine Constituției”. CALM a expediat respectivul aviz comisiei parlamentare de profil .

Cei din Congres menționează, că autorii proiectului de lege încalcă unul dintre principiile democratice fundamentale – localnicii trebuie să-și aleagă organismele locale de autoadministrare și persoanele care reprezintă comunitatea locală, în cazul dat – raionul. Mai ales dacă, cum se propune, va fi modificat doar art. 43 din Legea privind administrarea publică locală, acesta va intra în contradicție cu alte articole ale aceleiași legi.

“Fiind ales dintre aleșii locali, președintele raionului are reprezentativitatea necesară, adică este un ales local. Conform art. 52 din Legea privind administrarea publică locală, președintele raionului are statut de ales local și reprezintă raionul, adică comunitatea locală”, - se spune în declarația Congresului autorităților locale din Moldova.

Cei din CALM cred că persoana care nu a susținut “testul” de încredere al comunității locale în alegeri, nu se poate afla în fruntea unui organism important al puterii executive. “În opinia unora, chiar și un administrator bun nu poate avea legitimitatea comunității locale, pentru a o reprezenta”, - se spune în declarație.

Unde mai pui, că adoptarea unei atare legi va crea un haos la nivel local și va duce la “dezechilibrarea sistemului existent”, menționează cei din CALM.

“Vom crea un dezechilibru, o încurcătură sau chiar o inegalitate în administrațiile publice locale de nivelul II: ele vor fi reprezentate și conduse de persoane alese din numărul consilierilor, beneficiind de legitimitatea necesară, în timp ce altele vor fi conduse de oameni care nu au participat la procesul electoral și nu beneficiază de legitimitatea respectivă”, - se spune în declarația CALM, care crede că proiectul dat nu poate fi sprijinit în redacția propusă.

Pe de altă parte, Congresul autorităților locale din Moldova menționase demult, că structurile raionale în forma lor actuală necesită schimbări. Cu ani în urmă, “Молдавскиe ведомости” a publicat un interviu cu Viorel Furdui, director CALM, care vorbea despre necesitatea reformării administrațiilor raionale, dat fiind că acestora le este caracteristică o politizare cu eficiență redusă și costuri administrative mari.

“În Moldova există două niveluri de administrare: primul – primăriile orașelor și satelor, al doilea – consiliile raionale în frunte cu președintele. Funcțiile primului nivel au fost adaptate schimbărilor din ultimii 30 de ani, deși mai există probleme care necesită soluționare. Structurile raionale au fost moștenite de la sistemul precedent, în care comitetele executive raionale jucau un anumit rol în sistemul sovietic de administrare publică. Cu timpul, ele și-au pierdut menirea: nu posedă competența de a soluționa problemele teritoriului, nu distribuie fluxurile financiare, nu prestează servicii autorităților locale. La nivelul administrațiilor raionale se concentrează două funcții: coordonarea sistemului educațional și administrarea asigurării sociale. Ambele nu aparțin autorităților locale, aceste activități țin de competența instituțiilor publice, delegate de autoritățile locale. Astfel autoritățile raionale au devenit reprezentantele statului în teritoriu”, - spunea Viorel Furdui în vara lui 2021.

Unde mai pui, menționa el, că administrația raională nu are surse de venit propriu: mai bine de 90% din venituri ea le obține din bugetul public, iar cea mai mare parte din acești bani este cheltuită pentru educație și asigurarea socială. Ce fel de autoritate locală este aceasta? Unde mai pui, că consiliile raionale “au devenit cele mai politizate structuri, iar președinții raioanelor, în fond, - niște figuri slabe, căci ei pot fi înlăturați din funcții în rezultatul unei alianțe a opoziției”.

Așa că problema autorităților publice locale de nivelul II există, dar nu poate fi rezolvată doar prin numirea “unui manager eficient din afară” în funcția de președinte al raionului, cum propune un grup de deputați ai partidului “Acțiune și solidaritate”. Această problemă trebuie examinată minuțios în cadrul reformei complexe a administrației publice locale și, poate, prin revizuirea divizării teritorial-administrative. Însă numai prin consens general și nu în interesul unui partid politic, care la moment are norocul să fie la putere.

PAS se pregătește de perioada post-electorală sau “încearcă să schimbe ziua de ieri”?

Valerii Ostalep, directorul Institutului de diplomație, studii politice și probleme de securitate , crede că una dintre cauzele apariției acestei inițiative legislative în ajunul alegerilor generale locale din 5 noiembrie este faptul că PAS, cel mai probabil, “ deja are oamenii pe care îi va numi șefi, dar care din varii motive nu pot sau nu doresc să candideze deschis în procesul electoral”. Pe fundalul dezamăgirii generale și a scăderii semnificative a ratingurilor, pentru partidul de la guvernare alegerile locale ar putea fi nu foarte reușite, și PAS se pregătește în acest fel de perioada post-electorală.

“Nu este vorba, cum ni se spune, despre “o administrare publică responsabilă proeuropeană la nivel local”: în practica Consiliului Europei și a cartei privind administrația locală și regională, principiul selectiv este cel de bază – localnicii își aleg conducerea ei înșiși. Că doar noi la Chișinău nu putem ști apriori cine și cum respiră la Bălți sau Briceni. PAS face acest truc doar pentru ca ulterior să-și poată numi în raioane oamenii, pe care nu i-au ales localnicii. Asta este o încălcare a principiilor și standardelor europene, dar și a bunului simț: noi ne alegem puterea locală, da în rezultat această putere este numită din Chișinău. Este un absurd ”, - spune Valerii Ostalep.

Iar analistul politic Corneliu Ciurea a menționat că PAS a ajuns la concluzia, la care la timpul său ”ajunsese Plahotniuc” – “că așa e mai avantajos și mai eficient , deoarece această normă legislativă le permite să influențeze suplimentar procesele care au loc în regiuni”. “Politic vorbind, asta consolidează controlul Chișinăului în teritorii – în acest fel ei se mai și pregătesc de alegerile prezidențiale și parlamentare, întărindu-și controlul în teritorii. Este ceea ce altă dată făcea Plahotniuc, de aceea nu e de mirare că ei au folosit această inițiativă legislativă a Partidului democrat și, practic, aceleași argumente”, - crede Corneliu Ciurea.

Iar politologul Vitalii Andrievschii găsește ”corect” proiectul de lege propus de deputații PAS .

“Dacă îngustăm problema personalului “doar la cei care au acces în consiliul raional ”, există garanția că acesta va fi doar protejatul politic al majorității sau al coaliției majoritare. Și care este total nepregătit să administreze un raion. Spuneți-mi, ați auzit vre-odată despre figura puternică a unui președinte de raion, care a făcut ceva, a ridicat raionul, etc.? Practic, nu. Uneori auzim despre primari – este o funcție electivă, oamenii l-au ales și știu ce prezintă el. Da alegeri directe a președintelui de raion nu se organizează, oamenii nu cunosc cine îi va conduce, aleg doar consilierii. De aceea eu cred că legea este corectă, trebuie adoptată ”, - a declarat Vitalii Andrievschii.

Xenia Florea

1
1
0
3
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?