Lupta pentru Africa

Unul dintre oficialii noștri a spus nu demult cu un grad ridicat de superioritate – "Noi nu sîntem o țară africană". Într-adevăr, există viziunea că Africa este sinonim cu tot ce este mai înapoiat (foame, războaie, sărăcie, lipsă de civilizație).

Da, toate acestea există acolo într-o măsură sau alta. Dar, în afară de faptul că Africa este foarte neuniformă, în ultima perioadă continentul negru a început să capete o altă semnificație.

Continentul viitorului

În ultimii ani, economia Africii a început să crească rapid și în viitorul apropiat ar putea deveni una dintre cele mai dinamice regiuni ale lumii, datorită creșterii rapide a populației și creșterii rapide a volumelor comerciale. Africa este viitorul lumii - pînă la sfârșitul secolului, 40% din populația lumii va trăi în Africa, acolo vor fi cele mai mari orașe din lume.

Africa este bogată în resurse naturale, cum ar fi terenuri arabile, apă, petrol, gaze naturale, minerale, păduri și animale sălbatice. Pe continent este concentrată o mare parte din resursele naturale ale lumii, atît regenerabile, cît și neregenerabile. Este vorba despre aproximativ 30% din rezervele minerale ale lumii, 8% din rezervele mondiale de gaze naturale, 12% din rezervele mondiale de petrol; pe continent se află 40% din aurul mondial și pînă la 90% din crom și platină. Cele mai mari rezerve de cobalt, diamante, platină și uraniu din lume sînt situate în Africa. Africa deține 65% din terenurile arabile din lume, 10% din sursele regenerabile de apă dulce.

Dar, în plus, există și multe probleme care trebuie depășite, cum ar fi sărăcia, inegalitatea, nivelul scăzut de educație, corupția, conflictele etc. Prin urmare, perspectivele dezvoltării Africii depind de modul în care vor fi rezolvate aceste probleme, precum și de situația economică și politică globală.

Lupta jucătorilor externi pentru poziție și influență pe continentul african nu a încetat niciodată. Ea continuă în prezent și va avea loc și în viitor. Căci, așa cum s-a menționat deja, Africa are un potențial imens de dezvoltare și resurse enorme, ceea ce o face deosebit de atractivă în contextul schimbării dinamice a echilibrului forțelor în lume și al formării unei noi ordini internaționale. Mai mult, ea este atractivă pentru toată lumea, deoarece de piețe de desfacere în creștere (conform estimărilor, pînă în 2050 numărul locuitorilor din regiune va depăși 2 miliarde) și surse sigure de materii prime au nevoie și acele puteri care își pierd pozițiile, dar și cele care sînt în creștere.

Concurența pentru Africa este în creștere. Acolo încearcă să-și consolideze prezența nu numai puterile europene coloniale tradiționale, împreună cu Statele Unite (care au organizat recent summitul SUA-Africa), dar și-a întărit demult prezența și China, își exprimă interesul Turcia și țările din Golful Persic.

În același timp, există două abordări. Occidentul tradițional încă consideră continentul drept un obiect de subjugare și, de fapt, de exploatare neocolonială. Iar liderii lumii noi (China, Rusia, India, Turcia) într-o modalitate sau alta, propun partenerilor africani relații mai egale și mai pragmatice, dar, în același timp, bineînțeles, nu în detrimentul propriilor interese.

Acest lucru acutizază concurența dintre ele, dar pentru africani - deschide oportunități suplimentare pe care ei nu sînt împotrivă să le folosească în propriul avantaj. Important este ca concurența să se desfășoare într-o formă civilizată și nu în detrimentul celuilalt.

"Aceasta este vaca noastră și noi o mulgem"

La înmormîntarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a izbucnit un scandal din cauza faptului că toți liderii africani au fost atunci înghesuiți într-un singur autobuz și astfel duși la evenimente. În Africa atunci s-a vorbit mult despre lipsa de respect și neglijența față țările africane din partea Occidentului în general.

Un alt scandal recent a avut legătură cu ambasadorul României în Kenya, care în timpul unei întîlniri la Biroul ONU a văzut o maimuță la fereastră și a făcut o glumă nereușită – "Ni se alătură delegația africană". Incidentul a provocat cea mai profundă indignare a publicului kenyan, iar diplomatul a fost rechemat din țară.

Despre ce vorbește acest lucru? Țările africane urmăresc cu o triplă atenție cum sînt tratate, avînd în vedere că Occidentul este un fost colonizator care se preface că este cel mai bun prieten al său, dar, de fapt, așa cum suspectează africanii, îi disprețuiește pe toți. Este destul să ne amintim decunoscuta frază a lui Borrell despre "jungla care înconjoară grădina noastră”. Toate încercările de a convinge partenerii africani de "stimă și respect" sînt anulate printr-o singură frază.

Occidentul consideră că majoritatea țărilor africane sînt autocrate și nu este pregătit să le vadă ca ca "ale lor", să le primească în clubul democrației. Iar țările africane, la rîndul lor, nu vor să se simtă ca niște obiecte ale politicii mondiale.

Dar, în același timp, multe țări africane sînt puternic dependente de organizațiile financiare internaționale occidentale, iar majoritatea țărilor din regiune rămîn fragile, din punct de vedere al construirii statului și al separatismul.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a dus la faptul că politica UE față de Africa s-a schimbat dramatic - UE este acum mult mai dependentă de resursele energetice din Africa. UE a fost, de asemenea, surprinsă de faptul că multe țări din regiune nu s-au alăturat în unanimitate condamnării Rusiei.

În mod tradițional, cel mai influent jucător pe continentul negru mult timp a fost Franța. Dar acum rivalitatea pentru țările din regiune dintre Franța și Rusia s-a intensificat îndeosebi. Mali, care pînă nu demult făcea parte din zona intereselor franceze, crede că anume companiile militare private rusești sînt obligate să pună capăt războiului civil de nouă ani – francezii, în ciuda tuturor eforturilor, nu au reușit acest lucru, din anumite motive. Datorită prezenței grupării Wagner, a crescut influența Rusiei și în Republica Centrafricană.

În legătură cu aceasta, ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a amenințat Rusia cu consecințe pentru intrarea în Africa. O declarație similară a făcut și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell. Vom cita cuvintele Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: "Așa cum mi-a spus Josep Borrell, ar fi bine să nu lucrați deloc în Africa, pentru că Africa este locul nostru. Așa și a spus".

Da, legăturile istorice și culturale franco-africane, după mai mult de jumătate de secol după sfîrșitul erei coloniale, pot fi considerate, mai degrabă, un avantaj. Astfel, moștenirea lingvistică și culturală lăsată de Franța în așa-numita zonă francofonă a jucat rolul unuia dintre factorii principali în dezvoltarea cooperării cu țările din regiune.

Dar, cu toate acestea, influența celei de-a Cincea Republici asupra fostelor colonii începe treptat să slăbească, ceea ce a dus la pierderi economice și strategice grave pentru Franța. Africa este un atribut necesar al Franței ca putere mondială. Anume așa privește Parisul parteneriatul său cu țările africane și menține în mod clar această linie. În același timp, pe arena africană apar noi jucători. În condițiile de concurență, Franța încearcă să-și mențină pozițiile apelînd la instrumentele "soft power".

Formal, Franța și-a eliberat coloniile încă în anii 1960, dar țara continuă să aibă un impact extraordinar asupra economiei și dezvoltării lor. Politicienii francezi creează condiții economice și sociale în care fostele colonii sînt obligate să rămînă loiale și să ofere Franței resursele necesare.

Instrumentul cheie al politicii Parisului este francul coloniilor franceze în Africa (CFA). Moneda a fost introdusă în 1945 pentru a crea o zonă economică unică între fostele colonii și pentru a simplifica tranzacțiile economice cu Franța. Din zonă fac parte opt țări din vestul continentului și șase țări din Africa Centrală.

Inițial, valoarea monedei depindea de cursul de schimb al francului francez, iar astăzi francul CFA este în mod clar legat de euro. În același timp, țările membre ale zonei sînt obligate să păstreze jumătate din rezervele lor monetare și tot aurul în trezoreria Franței. Alte 20% din resursele financiare trebuie rezervate pentru îndeplinirea obligațiilor externe.

Astfel, liderii țărilor Uniunii Economice nu au acces la majoritatea fondurilor lor și nu pot modifica în mod independent cursul de schimb. În cazul în care au nevoie de bani, ei sînt nevoiți să contracteze un împrumut, pe care Franța îl oferă fără probleme la o rată a dobînzii ridicată, folosind uneori propriile lor fonduri.

Fluxul liber de capital asigurat de francul african a permis giganților economici francezi, cum ar fi compania petrolieră Total, să-și retragă lejer profitul în patrie. Africa rămîne pentru Paris și o uriașă piață de desfacere a bunurilor, și nu la prețuri "rezonabile". În același timp, produsele fostelor colonii se vînd pe teritoriul Franței foarte ieftin.

Dar francezii totuși pierd treptat acel grad de influență pe care l-au construit de-a lungul deceniilor după decolonizare. Aici există și motive obiective— tinerii din multe țări din Africa de Vest sînt împotriva Franței, anume în controlul fostei metropole ei văd cauzele instabilității economice, înapoierea țărilor lor și incertitudinii în ziua de mîine.

Prezența Marii Britanii în Africa, de asemenea, are legături atît istorice, cît și actuale. Pentru a-și menține influența, Marea Britanie folosește în mod activ mecanismele organizației Comunitatea Națiunilor, care include 17 state din Africa Subsahariană (AJ).

Peste 5.000 de firme britanice au filiale în Africa, iar multe companii internaționale desfășoară afaceri prin Londra. Marea Britanie, de asemenea, folosește în mod activ "soft power", oferind granturi și burse pentru studenți și cercetători, precum și finanțînd programe științifice și proiecte educaționale. Pentru ca influența coroanei britanice să se păstreze pentru zeci de ani înainte, a fost lansat programul Africa 2050.

Și SUA își urmăresc propria politică în Africa, care este atît anti-rusă, cît și anti-chineză, de exemplu, în Congres a fost înaintată o lege privind combaterea influenței rusești și chineze în regiune. Reprezentanții americani organizează în mod regulat forumuri și summit-uri cu liderii țărilor africane - unul dintre acestea a avut loc recent.

Iar acum americanii încearcă din răsputeri să-i convingă pe africani că nu trebuie să meargă la summitul Rusia-Africa, programat pentru luna iulie a acestui an. Desigur, aceste argumente îi vor convinge pe mulți, deoarece liderii africani înțeleg riscurile asociate cu acest lucru, dar, în același timp, acest lucru îi irită și provoacă respingere. Cei mai mulți dintre ei au o atitudine negativă față de încercările SUA și UE de a le restricționa forțat contactele cu alte țări. Ei nu mai vor să fie vasali ascultători și să joace rolul de "sălbatici". Dimpotrivă, vor să fie văzuți ca jucători independenți. Acest lucru, de exemplu, a fost demonstrat de dorința exprimată recent a Africii de Sud de a participa la soluționarea conflictului armat ruso-ucrainean.

"Africa, dragăAfrica"

URSS și Africa au avut cele mai prietenoase relații. Pe lîngă faptul că țările africane cred că statul sovietic a contribuit la căderea sistemului colonial, URSS a pregătit cadre pentru Africa, a construit facilități economice importante. Acolo lucrau medici, profesori și ingineri sovietici. Dar, din punct de vedere economic, acest lucru nu a dat Uniunii Sovietice practic nimic, dimpotrivă, au rămas datorii uriașe la împrumuturi, pe care ulterior deja Rusia modernă în majoritatea cazurilor le-a anulat și toate acestea au fost făcute în numele victoriei în războiul ideologic.

După prăbușirea URSS, Rusia practic a plecat din Africa, pozițiile sale au fost ocupate de alți jucători — țările occidentale și China. Adică, ea a pierdut momentul.

Cu toate acestea, nu ar fi pe deplin corect să presupunem că ajutorul sovietic pentru Africa nu a dat absolut nimic. Mulți africani au învățat în Uniunea Sovietică și chiar și acum majoritatea țărilor de pe continent consideră Rusia un prieten, ceea ce aduce avantajele sale. Acum, cînd Rusia se află într-o confruntare dură cu Occidentul și este nevoită să caute aliați în lumea non-occidentală, îndreptarea atenției către Africa aduce deja dividende politice Rusiei. De exemplu, la votarea proiectelor de rezoluții anti-ruse la Adunarea Generală a ONU după 24 februarie 2022, statele africane au reprezentat pînă la jumătate dintre cei care, într-o formă sau alta, nu le-au susținut. Și niciuna dintre ele nu s-a alăturat sancțiunilor unilaterale anti-ruse.

Furnizarea de arme și echipamente militare sovietice, în multe cazuri s-a transformat, în cele din urmă, în contracte avantajoase pentru Rusia.

Volumul cifrei de afaceri comerciale dintre Rusia și țările africane s-a apropiat anul trecut de 18 miliarde de dolari, în timp ce structura exporturilor rusești se schimbă treptat în favoarea grupurilor de mărfuri non-materii prime.

Rusia intenționează, de asemenea, să profite de oportunitățile oferite de procesul de formare a Zonei Continentale Africane de Liber Schimb (FTACA), care a început în 2021, în viitor — o piață continentală care unește țările cu o populație totală de aproximativ 1,4 miliarde de oameni și un PIB combinat de peste 3 trilioane de dolari și să stabilească legături cu FTACA.

Acum în Africa au venit multe companii rusești mari (Rosneft, Gazpromneft, ALROSA, LUKOIL, Rosgeologia, Rusal etc.). Se dezvoltă activ cooperarea militară și spațială – de exemplu, de pe cosmodromul Baikonur a fost lansat primul satelit angolan.

În plan mai larg, Africa este importantă pentru Rusia, deoarece se încadrează perfect în logica rusă a formării unei noi ordini mondiale. Aceasta înseamnă că este un potențial aliat al Rusiei în cadrul "noii majorități mondiale" care se formează.

La sfîrșitul lunii iulie, la Sankt Petersburg va avea loc summitul Rusia-Africa, care, potrivit organizatorilor ruși, trebuie să determine vectorul dezvoltării relațiilor ruso-africane pentru următorii ani. El trebuie să devină o nouă verigă în crearea unui sistem multipolar al ordinii mondiale, în care continentul african va deveni, cu timpul, unul dintre centrele independente.

Nu este nici prieten, nici dușman. Atunci ce este?

Spre deosebire de statele europene, China nu are un trecut colonial în Africa, ceea ce o plasează de la bun început într-o poziție mai avantajoasă.

În prezent, China este cel mai activ investitor în continentul african, investind în diverse proiecte de infrastructură, cum ar fi drumuri, porturi, căi ferate și aeroporturi. După criza economică globală din 2008-2009, mulți investitori străini s-au retras din Africa, în timp ce firmele chineze și-au extins prezența pe continent. Obiectele care prezintă cel mai mare interes investitorilor chinezi sînt metalele și alte industrii extractive (deși se extinde și gama de servicii financiare, construcții și producție). China este și principalul partener comercial al Africii. Mărfurile chinezești sînt adesea mai ieftine decît analogii importați din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

China investește activ în economia Africii de Est și este puțin probabil să se limiteze la aceasta. Chinezii lucrează cu succes cu elitele locale și le leagă de împrumuturi pe termen lung.

Extinderea exporturilor chinezești în Africa Subsahariană a adus beneficii consumatorilor africani, dar a pus și o presiune semnificativă asupra producătorilor locali. Partea negativă este că firmele africane practic nu sînt implicate de partenerii chinezi în lanțurile globale ale producției.

"Rusia nu provoacă acolo emoții negative, pe care le provoacă foștii coloniști europeni, în special francezii. Și care, apropo, începe acum să provoace China. Deoarece chinezii lucrează activ acolo de ceva timp, multe țări africane au văzut partea opusă a presiunii investiționale chineze. Putem auzi chiar comparații ale Chinei cu foștii coloniști cărora, spun ei, nu le pasă de nimic decît de extragerea resurselor", scrie Fiodor Lukianov, jurnalist internațional și politolog rus.

***

De ce marii jucători au nevoie de Africa - e clar. Și de ce are nevoie Africa? Africa are nevoie de tot. Acesta este un continent care se dezvoltă foarte rapid, dar în același timp, este extrem de problematic în toate sensurile cuvîntului, de la cel umanitar pînă la cel tehnologic. Africa este dispusă să coopereze în toate domeniile, de la educație la sfera militară. Ei au foarte mare nevoie de specialiști instruiți. Africa are nevoie de tehnologii moderne.

Africa are nevoie de investiții.

Africa are nevoie de hrană și îngrășăminte. Acesta este cel mai important atu.

În cele din urmă, în ciuda specificului unui astfel de serviciu - aceasta sînt companii militare private.

Africa dorește ca de resursele sale naturale colosale să beneficieze populația acestor țări, dar nu altcineva. Și, în sfîrșit, ea vrea să fie un jucător respectat și independent pe arena internațională.

De aceea, acum, cînd pentru influență pe acest continent concurează mai multe puteri, cîștigătorul va fi cel care va putea cel mai bine corespunde tuturor acestor așteptări.

Cristina Agatu