X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cînd va fi interzisă total utilizarea telefoanelor mobile în școlile din Moldova?

15 ian. 09:28 (reactualizat 15 ian. 18:00)   Analitică
20470 1

În ultimul timp, în diverse țări apar inițiative de interzicere a utilizării mijloacelor de comunicare în școli fără permisiunea profesorului – dacă nu pentru întreaga zi de studii, măcar în timpul orelor. În unele cazuri, instituțiile educaționale au devenit în general zone libere de telefoane mobile.

Conform datelor organizațiilor internaționale, fiecare a șasea țară din lume a interzis utilizarea smartphone-urilor în școli. Lista statelor care introduc restricții sau înăspresc interdicțiile crește mereu. În unele țări regulile intră în vigoare de la începutul a.2024 sau în lunile imediat următoare.

În Moldova, restricția dată este stipulată în regulamentul ministerului de profil, care în teritoriu este respectat de la caz la caz. Totuși, tot mai des se fac auzite chemările de a reglementa legislativ utilizarea telefoanelor mobile în instituțiile de educație.

Asemenea recomandări face și UNESCO, și alte organizații internaționale, iar proiectele de cercetare la scară largă indică o relație negativă între utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale și reușita școlară. Experții cred că acest subiect va ajunge pe agenda autorităților moldovene în cel mai scurt timp.

Practica detoxificării digitale


Încă în a.2016 Ministerul educației, culturii și cercetării a aprobat Regulamentul de activitate a instituțiilor de educație, care prevede interdicția, pentru elevi, de a folosi telefoanele mobile în timpul orelor, examenelor și concursurilor. Conducătorii instituțiilor de educație au fost numiți responsabili pentru respectarea lui.

Dar de multe ori aceste reguli au un caracter formal și nu-s respectate în timpul orelor. Elevii citesc și expediază mesaje pe ascuns, se fotografiază reciproc, folosesc gadgeturi pentru a căuta în Rețea răspunsuri la sarcinile educaționale. În rezultat, mulți dintre ei așa se scufundă în corespondența reciprocă, în jocuri, în navigarea pe internet, că devin rupți de realitate – în așa stare, evident, ei nu mai percep învățătura, are de suferit socializarea lor.

Așa dar, în Moldova nu există interdicția de a aduce telefoanele mobile la școală. Copii le pot folosi liber între lecții, pentru a avea legătură cu părinții sau pentru a comunica – acest aspect nu este reglementat deloc. În același timp, din regulamentul ministerului reiese că telefoanele mobile nu trebuie să fie folosite ca mijloc de educație. Și dacă în timpul lecției profesorul dorește să facă un test, de-o vorbă, sau să demonstreze niște materiale video în formă electronică, el trebuie să folosească un computer, o tabletă, un monobloc , o tablă interactivă, și nicidecum nu telefoanele personale ale elevilor.

Juriștii explică, că formal nu este permisă lipsirea copilului de telefon sau interdicția de a-l folosi – acestea-s costurile digitalizării, care trebuie reglementate. În caz contrar, dacă profesorii și alți angajați ai instituțiilor de educație vor atenta la dispozitivul elevului, asta va însemna încălcarea drepturilor lui. Prevederile Codului Civil și ale Constituției RM apără dreptul proprietarului de a-și deține proprietatea.

Există diverse opinii cu privire la utilizarea telefoanelor în școli. Pe rețelele de socializare, postările la acest subiect adună numeroase comentarii, în care părinții și elevii înșiși aduc propriile argumente. Mulți comentatori se pronunță categoric cu privire la dispozitivele electronice și cred că acestea doar dăunează procesului de studii și sănătății. Alții cred că trebuie să fim în pas cu timpul, iar smartphone-urile deschid multe oportunități de studiere.

Există și destule minusuri. Primul – smartphone-urile sustrag atenția elevilor în timpul orelor. Al doilea – la recreație, copiii mai puțin comunică înde ei, aleargă și se joacă, mulți dintre ei se scufundă în gadgeturi. Și în timpul recreației, predestinate acumulării de noi forțe și odihnei, elevii „stau” în telefoanele lor, provoacă daune suplimentare propriei sănătăți și pierd abilitățile elementare de comunicare. Unele studii demonstrează că utilizarea telefoanelor sporește decalajul social dintre elevi.

Un avantaj semnificativ al utilizării gadgeturilor este acela de a găsi rapid orice surse, a obține acces la un volum mare de informații, a face o analiză mai profundă a materialului, a cunoaște diferite opinii și cercetări. Dar și aici se ascunde un minus: dacă informația poate fi găsită în secunde numărate, ea își pierde valoarea, creierul o uită repede. În plus, unui elev îi este dificil să separe conținutul dăunător de conținutul util, el se poate bloca rapid în „gunoaiele informaționale”.

Unii comentatori menționează, că ar fi ireal să asigurăm respectarea interdicției, deoarece nu este clar cine și cum va controla acest lucru: «Dacă profesorul are în față 30 de elevi, el va observa ce anume ține fiecare dintre ei pe genunchi? Și cum să-i pedepsească?». În opinia unui utilizator, «dacă profesorul este bun, la el elevii și așa nu vor folosi telefoanele». Un alt comentator atrage atenția că fiecare pedagog are propriile cerințe față de elevi și de regulă acestea includ și interdicția de a folosi telefoanele.

Utilizatorii menționează, că detoxificarea digitală a elevilor în timpul orelor, prin prisma reușitei la învățătură, este o practică utilă. În același timp, ei îndeamnă să se țină cont și de motivele cotidiene – spre exemplu, dacă un copil vine de unul singur la școală și îi anunță pe părinți să a ajuns cu bine. Sau cazurile deosebite ori extreme, în care legătura mobilă imediată este chiar necesară. Conform opiniei expuse, reducerea distragerii și creșterea performanței în clasă este un mare plus, dar în afara orelor de curs, școala ar trebui să poată folosi telefoanele mobile.

De la Franța la Noua Zeelandă

În majoritatea țărilor, în care interdicțiile utilizării dispozitivelor în instituțiile școlare funcționează, nu există o soluție unică pentru toată lumea. Dar în ultimul timp autoritățile tot mai des apelează la înăsprirea reglementării și introducerea unor noi măsuri restrictive.

De exemplu, în Franța în a. 2018 elevilor li s-a interzis să aduc ă la școală orice dispozitive electronice cu acces la internet. Atunci se vorbea despre înăsprirea legii adoptate ceva mai înainte, prin care a fost introdusă restricția de a folosi aparatele celulare în timpul lecțiilor. Înainte de a intra în clasă, elevii trebuiau să le deconecteze.

Dar, conform sindicatului șefilor de instituții școlare din Franța, între 30 și 40% de elevi mereu își foloseau mobilele în timpul lecțiilor. De aceea în școli a fost introdusă interdicția totală pentru telefoanele mobile. Elevii nu le pot utiliza nici la recreații , nici în timpul lecțiilor. Ideea de a interzice telefoanele celulare în școli a fost una dintre promisiunile preelectorale ale președintelui Franței Emmanuel Macron.

În Țările de Jos, din 1 ianuarie, 2024 elevilor le este interzis să folosească telefoanele mobile , tabletele și ceasurile-smart în timpul lecțiilor, dat fiind că acestea le sustrag atenția și afectează reușita. Autoritățile fac trimitere la studiile, conform cărora gadgeturile încurcă copiii să se concentreze și să învețe bine. Dispozitivele vor fi permise în caz de necesitate, inclusiv în timpul orelor de competențe digitale, din motive medicale sau dacă le for folosi persoane cu dizabilități. Școlile vor decide cum să respecte interdicția, dar dacă măsurile nu vor avea rezultatul scontat către vara lui 2024, guvernul va reveni la chestiunea dată.

În decembrie, 2023 autoritățile din Noua Zeelandă și-au anunțat intenția de a introduce interdicția totală pentru folosirea telefoanelor mobile în toate instituțiile școlare din țară. Premierul Christopher Lacson a declarat: „Aceasta este o practică de lungă durată, cu rezultate educaționale excelente”. Potrivit lui, unele școli din Noua Zeelandă au luat de sine stătător o astfel de decizie și «au avut un rezultat bun».

Practic în același timp, cu o inițiativă similară a ieșit guvernul spaniol, care vrea să interzică mobilele în școli, colegii și gimnazii, dat fiind că ele provoacă temeri unor familii și profesori. Ministerul educației din Spania a propus să se renunțe la utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor în școlile primare și medii, cu excepția cazurilor în care «profesorul le consideră necesare în procesul de studii». Se menționează, că în Spania tot mai multe comunități ale părinților îndeamnă la interzicerea sau reglementarea mai strictă a utilizării gadgeturilor în școală.

În Marea Britanie, fost ministru al educației a încercat să introducă interdicția în a. 2021 în toată țara, dar s-a confruntat cu împotrivirea sindicatelor, care au menționat că asemenea restricții pot fi introduse doar de conducerea instituțiilor. De aceea fiecare școală soluționează problema individual, și în consecință în unele instituții copiilor li se permite să citească manualul pe smartphone, în altele le este interzis să aducă la școală dispozitive electronice. Din datele oficiale, cca o treime (29%) din elevii școlilor medii britanice folosesc telefoanele mobile la școală în timpul interzis.

Pe acest fundal, ministerul educației din Marea Britanie a recomandat recent interzicerea utilizării telefoanelor mobile în toate școlile pe parcursul zilei de studii, pentru a îmbunătăți reușita elevilor. Inclusiv în timpul recreațiilor – «pentru a combate comportamentul perturbator și hărțuirea online și pentru a crește nivelul de atenție în timpul lecțiilor». Aceste recomandări prevăd anumite excepții – de exemplu, dacă copilul trebuie să folosească telefonul din motive de sănătate. Dacă instituțiile școlare nu pot implementa recomandările de sine stătător, ministerul este gata să inițieze adoptarea legii respective în parlament.

În același timp, autoritățile Marii Britanii studiază măsurile de limitare a accesului pe rețelele de socializare pentru adolescenți și copiii mai mici de 16 ani, din cauza unor posibile probleme psihice. Studiile arată, că în lume fiecare al cincilea adolescent de 8 - 15 ani suferă de tulburări psihice, iar starea sănătății psihice e mai proastă la tinerii, care folosesc mai des rețelele de socializare. Ca variantă, Marea Britanie examinează interdicția de utilizare a rețelelor de socializare pentru adolescenții sub 16 ani. Se menționează, că elaborarea legii respective abia a început. În cadrul noilor restricții, pot fi introduse mijloace mai eficiente de control parental, dar și tehnologii de verificare a vîrstei pe rețelele de socializare.

În Rusia, în decembrie, 2023 au fost adoptate amendamente legislative care interzic folosirea telefoanelor mobile la lecții, cu excepția cazurilor extreme, ce țin de pericol pentru viață sau sănătate. Excepția, care permite folosirea telefoanelor mobile, o formează «cazurile prevăzute de programul de studii, în care trebuie să fie aplicate nemijlocit resursele electronice. Școlile pot decide de sine stătător cum vor realiza interdicția dată.

«Nou nu întotdeauna înseamnă mai bun »

În iulie, 2023 UNESCO, instituție care face parte din ONU și supraveghează problemele ce țin de educație, știință și cultură, a publicat un raport în care a îndemnat să fie interzisă utilizarea smartphone-urilor în școlile din întreaga lume. În acel raport, experții au analizat 200 de sisteme educaționale și au stabilit, că fiecare a șasea țară a interzis utilizarea smartphone-urilor în școli. Se menționează, că această măsură îmbunătățește calitatea studiilor și protejează copiii de hărțuirea cibernetică.

Autorii documentului recunosc, că n-a fost ușor să efectueze analiza, din cauza dezvoltării foarte rapide a tehnologiilor. Totuși, Programul evaluării internaționale a elevilor a confirmat influența negativă a utilizării excesive a dispozitivelor asupra reușitei elevilor: chiar și simpla aflare în preajma dispozitivului mobil sustrage atenția copilului și-i afectează reușita școlară.

Raportul conține dovezi că utilizarea excesivă a telefoanelor mobile ține nemijlocit de scăderea reușitei, iar timpul petrecut în fața ecranului influențează negativ stabilitatea emoțională a copilului. Chemarea de a interzice smartphone-urile arată că tehnologiile digitale în general, inclusiv inteligența artificială, trebuie să fie subordonate unei „viziuni centrate pe persoană” a educației - nu pot înlocui comunicarea personală cu profesorul.

UNESCO avertizează politicienii împotriva adoptării necugetate a tehnologiilor digitale, al căror impact pozitiv asupra rezultatelor învățării și eficienței economice poate fi ușor supraestimat, iar nou nu întotdeauna înseamnă și mai bun. Segmente tot mai vaste de studii trec în online, mai ales în universități, și este inadmisibil să nu ținem cont de «aspectul social» al educației, în care studiile au loc în format full-time. «Celor care îndeamnă la sporirea individualizării poate că le scapă însăși esența educației », - susțin autorii raportului.

În opinia lor, guvernele țărilor trebuie să se convingă că au scopuri și principii clare, conform cărora tehnologiile digitale în educație aduc folos și permit evitarea prejudicierii sănătății elevilor și a unor chestiuni mai ample ale democrației și drepturilor omului, de exemplu prin invazia vieții private sau prin discursul instigator la ură în spațiul online. Utilizarea excesivă sau inadecvată a soluțiilor tehnologice de către elevi — smartphone-uri, tablete sau laptopuri — poate distrage atenția, interfera sau dăuna învățării. Au fost aduse constatările unor proiecte internaționale de cercetare, care arată «legătura negativă» dintre utilizarea în exces a tehnologiilor digitale și reușita școlară.

Potențial, tehnologiile pot deschide noi oportunități de studii pentru milioane de oameni, dar avantajele lor se distribuie neuniform – persoanele cu venituri mici fiind excluse din acest proces, iar infrastructura digitală a educației este costisitoare. Mai mult, este prea mic numărul studiilor credibile, care confirmă că tehnologiile digitale avantajează educația – în mare parte, ele-s finanțate de companii private, care au ca scop comercializarea produselor educației digitale. Influența lor asupra conjuncturii politice în lume crește și, în opinia UNESCO, acesta este un motiv de neliniște.

Autoritățile din majoritatea țărilor, susțin organizațiile internaționale, încep să conștientizeze însemnătatea prioritară a nevoilor elevilor. Drept exemplu, este adusă China, unde utilizarea dispozitivelor digitale ca instrument de educație este redusă la 30 % din orele de studii. Iar între aceste blocuri urmează pauze obligatorii. În perioada pandemiei, instruirea online a putut stopa căderea educației – miliarde de elevi au trecut la acest format de studii, însă milioanele care nu aveau acces la internet au rămas pe dinafară.

Experții menționează, că în deceniul din urmă în lume se constată o cădere fără precedent a nivelului de cunoștințe, de vină fiind nu doar utilizarea gadgeturilor peste tot locul, dar și o extindere mai vastă a inteligenței artificiale. «La ce bun să învăț și să susțin examene, dacă pentru mine vor scrie, vor rezolva și vor povesti de o sută de ori mai bine?», - se întreabă elevii, care contează pe asistența LLMs (Large language model) – un model de limbaj care constă dintr-o rețea neuronală multi-parametrică, antrenată pe un volum mare de text pentru învățarea fără profesor.

Cum se vede, subiectul restricțiilor legislative de utilizare a mijloacelor de comunicare de către elevi în cel mai scurt timp va ajunge pe agenda autorităților moldovene. Părinții și profesorii demult solicită reglementarea acestor chestiuni, dat fiind că mulți copii suferă de o veritabilă dependență de telefoanele mobile și au deficiențe de comunicare socială. Introducerea unor reguli noi îi va disciplina, dar și va spori autoritatea profesorului , va contribui la comunicarea vie în clasă.

Unul dintre utilizatorii rețelelor de socializare menționează, că ar fi corect ca aceste restricții să fie concretizate și în Moldova, găsind soluția care ar mulțumi și părinții, și profesorii: «Folosind produsele civilizației moderne, copii noștri trebuie totuși să trăiască în lumea reală. Desigur, e nevoie de un echilibru, și nimeni nu intenționează să-i lipsească pe elevi de smartphone-uri. Dar legea trebuie să numească clar cazurile în care telefoanele nu pot fi folosite. În timpul orelor gadgeturile trebuie să fie excluse, cu excepția unor cazuri anume. Spre exemplu, dacă este vorba despre sănătatea elevilor, despre situațiile care necesită utilizarea mijloacelor de comunicare de către profesor în timpul procesului educațional ».

Victor Surujiu

20
2
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?