Reprezentanții PAS, care prezidează ședința, au refuzat să includă pe ordinea de zi proiectul privind crearea și înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea plebiscitului, deoarece acesta nu are avizul comisiilor. Asta chiar dacă regulamentul prevede că o inițiativă poate fi inclusă pe ordinea de zi fără avizul comisiilor, dar nu poate fi examinată.
„Vă amintesc despre proiectul cu privire la alimentarea cu apă a grădinițelor, proiect PAS, care a fost inclus pe ordinea de zi fără avizul comisiilor”, a declarat consilierul socialist Alexandr Odințov.Subiectul a stîrnit o reacție agresivă din partea președintelui fracțiunii PL, Ion Cebanu, care a cerut ca documentul să fie rup. Liberalul spune că Moldova trebuie să le ofere SUA Stadionul Republican, deoarece americanii ajută Ucraina. Totodată, Cebanu a sugerat că subiectul ar putea avea consecințe grave pentru țara noastră.
„Cînd ar fi pace, cînd ar fi lucruri așezate, noi putem atunci să filosofăm, să ne jucăm, da îi dăm, da nu e îi dăm. Noi ce, sîntem proști și nu înțelegem ce înseamnă chestia asta (…) Noi sîntem niște proști. În condițiile în care vecinii noștri luptă și sînt ajutați de americani”, a declarat Cebanu.
„Referendumul este unica procedură democratică în lume unde cetățenii benevol se expun despre cum va fi terenul utilizat, terenul unde este amplasat Stadionul Republican. Poate aveți niște obligațiuni față… dar eu unul nu am. Nu vreau ca în centrul Chișinăului să fie sîrmă ghimpată”, a declarat Dinari Cojocaru.
Într-un final, PAS a cerut pauză și a plecat din sala de șeidnță.
Adăuga comentariu