Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Crearea Agenției Navale a Republicii Moldova, votată în prima lectură

6 iul. 2017,, 17:51   Politică
2464 2

Republica Molodva va avea în premieră o Agenție Navală a Republicii Moldova. Proiectul de Lege a fost votat de către Parlament astăzi, 6 iulie, în prima lectură.

Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului şi finalităţile urmărite prin implementarea noilor reglementări Instituirea Agenţiei Navale a Republicii Moldova poate fi argumentată începând cu cooperarea în sectorul economic pe care Republica Moldova şi-a asumat-o odătă cu semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, potrivit căruia, cooperarea în sectorul economic a Moldovei va cuprinde inclusiv dezvoltarea instituţională şi funcţională a autorităţilor publice pentru a spori eficienţa activităţii lor, precum şi pentru a asigura un proces decizional şi de planificare strategică eficient, participativ şi transparent.

Astfel, este necesar a fi precizat că, la etapa actuală, în Moldova nu există o autoritate administrativă unitară care ar fi învestită cu funcţii de supraveghere şi control în domeniul transportului naval, de înregistrare a navelor, precum şi examinarea stării tehnice a acestora, după modelul ţărilor UE, dar şi a ţărilor din spaţiul CSI.

Agenţia Navală va fi un organ tehnic specializat, care îşi va desfăşura activitatea sa în baza legislaţiei Repepublicii Moldova şi a prevederilor tratatelor internaţionale din domeniul transportului naval, accentuându-şi efortul asupra asigurării siguranţei şi securităţii navigaţiei maritime şi pe căi navigabile interne, precum şi asupra exercitării atribuţiilor de stat „pavilion” şi stat „port”.

Rolul acestei autorităţi este dezvoltarea continuă a capacităţii Rep. Moldova întru gestionarea unui număr cât mai mare de transporturi maritime şi pe căi navigabile interne, ceea ce va permite Rep. Moldova să contribuie esenţial la dezvoltarea economiei naţionale, fiind unul dintre principalii factori de cooperare economică pe plan mondial.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?