X 
zilnic     săptămînal     lunar     anual    
Chipul unuia dintre cei mai bogați faraoni a fost reconstituit pe baza craniului
17 mai. 05:00   3634
Chipul unuia dintre cei mai bogați faraoni a fost reconstituit pe baza craniului Oamenii de știință au reconstituit pentru prima dată înfățișarea faraonului Amenhotep al III-lea - bunicul faraonului Tutankhamon. Acesta a condus Egiptul Antic în perioada de maximă putere a acestuia. Potrivit arheologilor, faraonul a fost unul dintre cei mai bogați oameni care au trăit vreodată pe Pământ.
The Economist Economia Europei este așteptată de un șoc triplu
17 mai. 17:52   3524
The Economist: Economia Europei este așteptată de un șoc tripluEuropa este amenințată de criza energetică, importurile chineze și "taxele lui Trump", - scrie competenta publicație britanică The Economist. UE trebuie să elaboreze propria politică economică, cea mai potrivită momentului actual, - cred autorii articolului. Europa, de fapt, nu este vestită pentru dinamism
Moldovagaz Au fost deconectate de la rețea 810 puncte de consum
14 mai. 11:45   3455
Moldovagaz: "Au fost deconectate de la rețea 810 puncte de consum"Volumul consumului de gaze naturale în luna aprilie curent a constituit 29,4 milioane de metri cubi, cu 35,7% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2023. În același timp, comparativ cu luna martie 2024, această cifră a scăzut cu 72,1 milioane de metri cubi sau cu 71%. Consumatorii casnici au ramb
Vlad Filat despre candidatul ideal la prezidențiale
19 mai. 06:30   3442
Vlad Filat, despre candidatul ideal la prezidențiale Opoziția din Republica Moldova nu va reuși, cel mai probabil, să ajungă la un acord privind înaintarea unui candidat unic la viitoarele alegeri prezidențiale din toamna acestui an, iar participanții la acestea vor fi mai mulți decît se presupunea anterior. O astfel de opinie a exprimat președintele PLDM, f
Gata cu gălăgia Construcțiile zgomotoase permise doar întrun anumit interval de timp
16 mai. 15:55   3432
Gata cu gălăgia! Construcțiile zgomotoase, permise doar într-un anumit interval de timp Lucrările de construcție care produc zgomot vor fi interzise în blocurile locative în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în zilele de luni pînă sîmbătă între orele 18.00 – 08.00. Un PROIECT de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost votat de Parlament în prima lectură.
Serghei Glazev despre bule piramide o nouă ordine mondială și miracole economice P 2
15 mai. 17:54   3429
Serghei Glazev - despre bule, piramide, o nouă ordine mondială și miracole economice. P. 2 (Continuare. Începutul - la 14.05.2024) În timp ce Occidentul era preocupat de menținerea pozițiilor de lider mondial, în spatele lui au crescut noi centre de forță, care degrabă vor începe să dicteze regulile de joc macroeconomic. Ce anume le-a ajutat să facă acest salt? Despre aceasta, în emisiunea «Цена
Agenții economici care taie copacii vor fi pedepsiți
14 mai. 14:45   3364
Agenții economici care taie copacii vor fi pedepsițiToate locaţiile din Capitală, unde se atestă că agenţii economici sau alte persoane, intenţionat deteriorează sau defrişează arbori, pentru aşi face vizibile unităţile de comerţ sau clădirile pe care le gestionează – vor fi replantate cu noi arbori. Despre acest lucru a anunţat viceprimarul Capitalei, Ilie
Paștele Blajinilor Unele persoane scoase cu poliția din cimitire
14 mai. 12:37   3284
Paștele Blajinilor: Unele persoane, scoase cu poliția din cimitireUnele persoane s-au reținut în cimitirele din Chișinău mult peste ora de închidere a acestora și a fost necesară intervenția poliției. Aceștia au continuat „pomenirea răposaților, însoțită de consumul excesiv a băuturilor tari” și nu au fost în stare să ajungă pînă la porțile cimitirului. Sunt și din cei c
Putin la demis pe Șoigu din funcția de ministru al Apărării
13 mai. 00:03   3251
Putin l-a demis pe Șoigu din funcția de ministru al ApărăriiFederația Rusă va avea un nou ministru al Apărării. Fotoliul lui Serghei Șoigu, care a deținut funcția de ministru al Apărării din 2012 și care este un aliat al liderului de la Kremlin, va fi ocupat de fostul vice-prim-ministru Andrei Belousov. Candidatura acestuia a fost propusă de președintele rus Vladim
Investigație în privința unei foste membre a Comisiei PreVetting Ce o leagă de Platon și Șor
15 mai. 07:15   3241
Investigație în privința unei foste membre a Comisiei Pre-Vetting. Ce o leagă de Platon și ȘorProcuratura Anticorupție (PA) a pornit investigația în privința Tatianei Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, după ce a obținut dintr-un telefon mobil informații care i-ar pune la îndoială integritatea și calitățile profesionale. Este vorba despre sute de mesaje text, pe perioada mai multor ani, între
Un punct de trecere a frontierei moldo ucrainene inaugurat după reconstrucție
17 mai. 13:12   3226
Un punct de trecere a frontierei moldo – ucrainene, inaugurat după reconstrucțiePe data de 16 mai, în cadrul reuniunii multilaterale Quint, secretarul de stat al MIDR Mircea Păscăluță, împreună cu omologii săi secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu și viceministrul Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructu
În parlament a fost creat grupul parlamentar Victoria Победа Grosu Ce e cu nenorocirea asta
16 mai. 10:50   3195
În parlament a fost creat grupul parlamentar ”Victoria - Победа”. Grosu: ”Ce e cu nenorocirea asta”Deputatul neafiliat Vasile Bolea a anunțat crearea în Parlament a grupului ”Victoria - Победа” care va fi format din 9 deputați fără de partid. ”Vreau să anunț public că a fost creat grupul parlamentar Victoria - Победа. Președinte frupului va fi deputatul Vasile Bolea, vice-președinte - Reghina Apostolova
Averea unui fost șef al Postului Vamal de la Aeroport verificată de ANI
16 mai. 13:00   3135
Averea unui fost șef al Postului Vamal de la Aeroport, verificată de ANIAutoritatea Națională de Integritate (ANI) a înregistrat o sesizare, repartizată aleatoriu prin sistemul electronic de distribuire a sesizărilor în conformitate cu prevederile legale. Sesizarea vizează controlul respectării regimului juridic al averii și intereselor personale de către Alexandr Vakre, fostu
Petrovici Ziua Victoriei a devenit ziua în care poliția moldovenească era alături de oameni
13 mai. 06:30   3124
Petrovici: „Ziua Victoriei a devenit ziua în care poliția moldovenească era alături de oameni”„În multe orașe și sate, polițiștii au luat parte direct la evenimentele festive, depunînd flori și plătind onoruri militare eroilor căzuți, a devenit chiar ziua în care poliția moldovenească a fost alături de oameni”, a declarat unul dintre liderii mișcării de căutare din Moldova, șeful echipei de căutare „A
O serie de modificări anunțate de Ministerul Educației
14 mai. 14:15   3038
O serie de modificări, anunțate de Ministerul EducațieiElevii din clasa a XII-a, care dețin un certificat cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice în limbi străine sau a competențelor specifice în domeniul informaticii vor fi scutiți de la ultimele teze semestrială la limba străină și, respectiv, informatică. Potrivit modificărilor anunțate d
Vladimir Filat Legea privind agenții străini adoptată de Georgia este atribuită Rusiei dar o lege similară există și în SUA și în alte țări
18 mai. 06:00   2846
Vladimir Filat: „Legea privind agenții străini adoptată de Georgia este atribuită Rusiei, dar o lege similară există și în SUA, și în alte țări” Moldova are și ea nevoie de o lege privind agenții străini, similară celei adoptate în Georgia, dar noi nu trebuie să copiem denumirea acesteia și să numim persoanele menționate în ea drept agenți străini, însă activitatea acestora trebuie reglementată neapărat. O astfel de opinie a exprimat președintele P
Poliția anunță o sumă impunătoare de bani adusă în Moldova din Moscova prin contrabandă
15 mai. 10:10   2841
Poliția anunță o sumă impunătoare de bani adusă în Moldova din Moscova prin contrabandăOfițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în Republica Moldova de pasagerii sosiți din Moscova. Prin comparație c
Întrun sat din raionul Anenii Noi a fost creat un Complex modern de recreere
17 mai. 22:30   2837
Într-un sat din raionul Anenii Noi, a fost creat un Complex modern de recreereÎn satul Delacău din raionul Anenii Noi, a fost înființat un Complex modern de agrement și recreere, notează Noi.md. Acesta include un teren de joacă pentru copii, unul de fitness pentru adulți, un havuz și două blocuri sanitare. Totodată, au fost instalate bănci, piloni decorativi, care luminează noaptea
Înghețuri și răcire bruscă Cum va fi vremea în următoarele zile
15 mai. 16:35   2832
Înghețuri și răcire bruscă: Cum va fi vremea în următoarele zileMeteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii în Moldova, cu temperaturi scăzute noaptea și posibile înghețuri la suprafața solului, notează Noi.md. Pe parcursul nopții de joi spre vineri, 16-17 Mai, temperaturile minime vor coborî pînă la +4°C, iar în zonele cu mai puțină nebulozitate este posibilă
Tarifele la serviciile medicale oferite persoanelor asigurate vor fi ajustate
15 mai. 17:00   2813
Tarifele la serviciile medicale oferite persoanelor asigurate vor fi ajustateTarifele pentru serviciile medicale oferite persoanelor asigurate vor fi ajustate. Totodată, vor fi introduse tarife noi acoperite de polița medicală, pentru a spori accesul pacienților la metode moderne de diagnostic și tratament. Decizia a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Ministerul Sănătății
Vladimir Filat Europa de astăzi nu mai este ca cea de acum 1015 ani
17 mai. 08:00   2759
Vladimir Filat: „Europa de astăzi nu mai este ca cea de acum 10-15 ani” Europa de acum nu mai este la fel ca cea de acum 10-15 ani și, din păcate, se abate de la principiile și valorile sale și aplică standarde duble, ceea ce este inadecvat. O astfel de opinie a exprimat președintele PLDM, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, în cadrul emisiunii „Главное” de
Președinta după scandalul în jurul lui Răducanu Justiția noastră sa înglodat
16 mai. 23:02   2746
Președinta, după scandalul în jurul lui Răducanu: „Justiția noastră s-a înglodat”Președinta Maia Sandu vrea probe concrete care să demonstreze presupusa afiliere a fostei membre a Comisiei Pre-Vetting și Vetting, Tatiana Răducanu, cu controversatul om de afaceri refugiat la Londra, Veaceslav Platon. Invitată în cadrul ediției de joi, 16 mai, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șefa s
Tatiana Răducanu respinge acuzațiile Veronicăi Dragalin
16 mai. 17:26   2743
Tatiana Răducanu respinge acuzațiile Veronicăi DragalinTatiana Răducanu, membra Comisiilor Pre-vetting și Vetting, vizată într-un proces penal inițiat de Procuratura Anticorupție a decis să demisioneze din aceste funcții „pentru a-și păstra demnitatea și statutul de judecător în demisie pe care îl are”, dar și pentru a evita degenerarea acestei controverse. În
Putin va vizita China
14 mai. 14:30   2714
Putin va vizita China Președintele rus Vladimir Putin va vizita China la invitația președintelui chinez Xi Jinping în perioada 16-17 mai. Această informatie a fost transmisă de serviciul de presă al Kremlinului. „La invitația președintelui chinez Xi Jinping, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită d
La Orhei va avea loc Campionatul Republicii Moldova la box pentru juniori
14 mai. 06:44   2658
La Orhei va avea loc Campionatul Republicii Moldova la box pentru junioriÎn perioada 15 - 18 mai la Orhei se va desfășura Campionatul Moldovei printre juniorii de 15 - 16 ani, în cadrul căruia vor fi selectați candidații pentru echipa națională care va participa, în perioada 19 - 30 iunie, la Campionatul European de la Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei. La competiție v
Guvernul alocă bani proprietarilor terenurilor de după traseul RîbnițaTiraspol
14 mai. 13:45   2651
Guvernul alocă bani proprietarilor terenurilor de după traseul Rîbnița-TiraspolDin cauza taxelor ilegale impuse de transnistreni, Guvernul va aloca bani, pentru a plăti compensații proprietarilor terenurilor amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, notează Noi.md. Un proiect corespunzător urmează să fie aprobat la ședința de pe 15 mai a cabinetului de miniștri. Potrivit documentul
În viitorul apropiat vom avea un nou director la Serviciul Vamal
18 mai. 10:14   2646
În viitorul apropiat vom avea un nou director la Serviciul Vamal Serviciul Vamal din Republica Moldova ar putea avea un nou șef, în curînd. Cel puțin asta declară ministrul Finanțelor, Petru Rotaru. El susține că puțini candidați și-au manifestat interesul de a ocupa fotoliul de șef la vamă, pînă acum. Potrivit oficialului, funcția ar fi neatractivă, inclusiv din cauz
Ekaterina Sergheevici Moldova are oameni supergeniali
17 mai. 06:30   2636
Ekaterina Sergheevici: „Moldova are oameni supergeniali”Pentru crearea unui brand vestimentar cu renume mondial este nevoie de mai multe componente, începînd cu o echipă bună, o idee clară și bine gîndită, dar este de asemenea crucial să fii capabil să te schimbi foarte repede și să reacționezi la schimbările care au loc. O astfel de opinie a exprimat designeru
Maia Sandu a spus de ce în patru ani de mandat nu a vizitat niciodată Transnistria
17 mai. 10:32   2623
Maia Sandu a spus de ce în patru ani de mandat nu a vizitat niciodată TransnistriaPreședinta țării, Maia Sandu nu a mers niciodată într-o deplasare oficială în stînga Nistrului. Șefa statului susține că s-a abținut de la vizite în regiunea nerecunoscută pentru „a menține stabilitatea” pe cele două maluri ale Nistrului, dar că este întotdeauna gata să se întîlnească cu cetățenii de acolo
Combustibilul continuă să se ieftinească în Moldova
16 mai. 11:51   2622
Combustibilul continuă să se ieftinească în MoldovaAgenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat joi, 16 mai, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 17 mai. Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 25,19 lei/litru (-8 bani), iar al motorinei fără denumire com
Militarii moldoveni și americani vor sări cu parașutele din două aeronave militare
13 mai. 13:00   2612
Militarii moldoveni și americani vor sări cu parașutele din două aeronave militareMilitarii moldoveni și americani vor executa în perioada 13-14 mai, antrenamente de desantare în cadrul exercițiului „Swift Response”. Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonel Ion Coțofană, peste 200 de militari moldoveni și americani vor efectua sărituri din două aeronave militare C-130 Herc
Verificări în satele din raionul Briceni Ce au găsit inspectorii de mediu
17 mai. 21:00   2599
Verificări în satele din raionul Briceni: Ce au găsit inspectorii de mediuInspectorii de mediu din Briceni au efectuat mai multe verificări în localitățile din raion pentru a inspecta respectarea normelor privind salubrizarea și amenajarea teritoriului, transmite Noi.md. În urma acțiunilor, a fost găsită o gunoiște în localitatea Colicăuți. Deșeurile se acumulaseră pe un teren d
Un nou pod va fi construit peste Prut
18 mai. 09:45   2597
Un nou pod va fi construit peste PrutAutostrada A8 va face legătura între România și Republica Moldova, constituind o adevărată premieră pentru ambele state. În luna iunie a acestui an va fi semnat contractul pentru construcția podului peste rîul Prut, la Ungheni. Despre aceasta a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul M
Inundații devastatoare în Italia
16 mai. 11:57   2595
Inundații devastatoare în ItaliaVremea a făcut prăpăd în Milano. Ploile abundente din ultimele ore au dus la inundații devastatoare. Mai mulți localnici au fost evacuați din propriile case, iar circulația pe străzi a fost blocată din cauza aluviunilor, notează Noi.md cu referire la realitatea. O serie de inundații grave au avut loc în
14 mai Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezent
14 mai. 07:30   2593
14 mai - Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezentVă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei: 14 mai — a 134-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 231 de zile. Sărbători religioase sau Ortodoxe:
Ce se întîmplă dacă renunți la consumul de pîine
15 mai. 03:30   2591
Ce se întîmplă dacă renunți la consumul de pîine?Pîinea este unul dintre alimentele consumate aproape zilnic. La nivel mondial, reprezintă 20% din aportul total de calorii. Dacă te gîndești să renunți la consumul de pîine, trebuie să știi că părerile nutriționiștilor sînt împărțite. Datorită conținutului de carbohidrați, pîinea este considerată a fi un a
Pierderi uriașe în Rusia Gerul din ultima perioadă a făcut prăpăd
14 mai. 11:00   2584
Pierderi uriașe în Rusia: Gerul din ultima perioadă a făcut prăpădRusia evaluează pagubele suferite de culturi după ce un val de ger a lovit luna aceasta zone-cheie în care sînt cultivate grîu și oleaginoase, după o primăvară timpurie și neobișnuit de caldă. Unele culturi din așa-numita „centură a solului negru”, inclusiv din regiunile Voronej, Tambov și Lipețk, au murit
Oamenii de știință au aflat ce sa prăbușit pe teritoriul fermei unui canadian
17 mai. 00:00   2571
Oamenii de știință au aflat ce s-a prăbușit pe teritoriul fermei unui canadianO bucată uriașă de deșeu spațial s-a prăbușit pe ferma unui locuitor din Canada din provincia Saskatchewan. Oamenii de știință presupun că ar putea fi vorba despre un fragment de rachetă sau navă spațială a companiei SpaceX, scrie focus.ua cu referire la Futurism. Fermierul Barry Sawchuk, care locuiește
Valeriu Ostalep Evenimentele din Georgia arată cît de mult pot influența ONGurile politica în fostele țări ale Uniunii Sovietice
14 mai. 22:55   2555
Valeriu Ostalep: „Evenimentele din Georgia arată cît de mult pot influența ONG-urile politica în fostele țări ale Uniunii Sovietice”Evenimentele care au loc în Georgia, unde au loc proteste ale opoziției față de adoptarea de către Parlament a Legii privind agenții străini, arată cît de puternice sînt pozițiile structurilor neguvernamentale în diferite regiuni din fosta Uniune Sovietică și cît de mult pot acestea influența politica în țări
Ce a cerut Igor Dodon de la autoritățile Moldovei
15 mai. 16:34   2551
Ce a cerut Igor Dodon de la autoritățile MoldoveiFostul președinte al Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a cerut anularea tuturor deciziilor așa-numitelor comisii de vetting și prevetting, în urma scandalurilor legate de integritatea unor membri. El consideră că toate „sentințele” date de aceste comisii, controlate de a
Echipa de la un liceu din capitală a ocupat locul întîi la campionatul european de robotică
18 mai. 16:00   2525
Echipa de la un liceu din capitală a ocupat locul întîi la campionatul european de robotică Echipa din R. Moldova cîștigă locul I în categoria Design de Roboți la Campionatul European Deschis al FIRST LEGO League Open European Championship, care s-a desfășurat, în perioada 13 – 17 mai curent, Norvegia. „Echipa noastră este extrem de încîntată să anunțe că a obținut locul I în categoria Design
Trei persoane cercetate în dosare de corupție și sechestre aplicate mai multe tipuri de criptomonedă
14 mai. 12:30   2524
Trei persoane, cercetate în dosare de corupție și sechestre aplicate mai multe tipuri de criptomonedă Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămîna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale. Un bărbat din Hîncești a fost reținut în flagrant într-un dosar de trafic de influență, fiind bănuit de pretinde
A ratat cursa Un pasager a fost găsit cu o valiză plină de marfă vie
15 mai. 00:30   2517
A ratat cursa: Un pasager a fost găsit cu o valiză plină de "marfă vie"Un bărbat cu o valiză plină de scorpioni și păianjeni veninoși a fost scos de pe lista de pasageri ai unui avion, în Istanbul. Presa a aflat că traficantul nenorocit era un om de știință care studiază aceste creaturi. Poliția turcă a arestat un bărbat care încerca să se îmbarce într-un avion cu o valiză
Precizări cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul public
16 mai. 17:36   2506
Precizări cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul publicProcuratura Anticorupție vine cu precizări suplimentare cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul public, notează Noi.md. În cadrul cauzei penale ,,Frauda Bancară” aflată în gestiunea Procuraturii Anticorupție, se află trei telefoane mobile de model iPhone, ce au fost ridicate de la Veace
Reparația podului Mihai Viteazul Darea în exploatare mai întîrzie spun autoritățile
14 mai. 13:35   2503
Reparația podului „Mihai Viteazul”: Darea în exploatare mai întîrzie, spun autoritățileDarea în exploatare a primei jumătăți a podului „Mihai Viteazul” din Chișinău întîrzie cu încă o lună. Amînarea s-ar datora unor dificultăți datorate strămutării rețelelor de tensiune înaltă, care împiedică desfășurarea lucrărilor. Precizarea a fost făcută de către Vitalie Mihalache, șef al Direcției gener
Maia Sandu Ne dorim ca în Moldova să avem cît mai multe familii fericite
15 mai. 08:58   2500
Maia Sandu: ”Ne dorim ca în Moldova să avem cît mai multe familii fericite”De Ziua Internațională a Familiei, șefa statului, Maia Sandu a venit cu un anunț important. Am discutat cu Guvernul să oferim familiilor un program nou - Prima Casă PLUS - de
Incendiu de proporții în Polonia
13 mai. 14:40   2499
Incendiu de proporții în PoloniaÎntr-un oraș de lîngă Katowice, Polonia, în această noapte a avut loc un incendiu de amploare în parcul de autobuze, 10 autobuze au ars în totalitate. Incendiul a izbucnit în orașul Bytom în noaptea de 13 mai. După ora două dimineața, localnicii s-au trezit la zgomotele exploziilor. Autobuzele ardeau
Vocea poporului Nici o națiune nu poate exista fără familie
15 mai. 16:24   2484
Vocea poporului: Nici o națiune nu poate exista fără familieÎn fiecare an, pe 15 mai, este marcată Ziua Internațională a Familiei, notează Noi.md. Sărbătoarea este menită să atragă atenția publicului asupra importanței familiei și a rolului acesteia în dezvoltarea socială. În contextul acestei sărbători, am îndemnat cetățenii să ne spună cît de importantă este f
Recean lansează Prima Casă plus
16 mai. 07:07   2469
Recean lansează Prima Casă plusSăptămîna viitoare urmează să fie lansat programul Prima Casă Plus, potrivit anunțului premierului Dorin Recean, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului. „Am discutat și am convenit cu președinta Maia Sandu ca pînă săptămîna viitoare să definitivăm Programul Prima Casă plus. O să rog Ministerul Finanțelo
Perciun mai puține discipline școlare dar mai profunde
15 mai. 11:45   2461
Perciun: mai puține discipline școlare, dar mai profundeMai puține discipline școlare, dar mai profunde, mai multă flexibilitate pentru elevi ca să-și aleagă disciplinele care prezintă mai mult interes pentru ei sînt printre propunerile Ministerului Educației și Cercetării, care urmează a fi puse în discuție pe parcursul următoarelor luni. Astfel, se propune ca
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024