Declarația a fost făcută de deputatul PAS, Vitalie Jacot, în cadrul ediției de luni, 25 martie, a emisiunii „Новая неделя” de la TV8. Calculele nu sînt definitive și, cel mai probabil, cifrele nu vor fi aceleași în SUA și Canada, întrucît serviciile poștale existente sînt total diferite.
„Nu vă spun cifra exactă, dar există deja anumite calcule. Pentru SUA este mai puțin, pentru Canada puțin mai mult. Votul prin corespondență este cu siguranță mai scump decît unul într-o secție obișnuită de votare. Un vot costă în jur de 20 de dolari. În SUA, de exemplu, doar un articol poștal costă 4,75 de dolari”, a menționat Vitalie Jacot.Deputatul a mai explicat că votul prin corespondență este un test în cadrul căruia urmează a fi identificate aspectele pozitive și negative ale ideii, pentru a fi extinsă și în alte state.
Jacot a dat asigurări că autoritățile acordă o atenție deosebită securizării votului, pentru a fi prevenite eventuale fraude sau luări de mită.
Deputatul a mai menționat că votul prin corespondență este necesar acolo unde este complicat de ajuns la secțiile de votare din străinătate situate la distanțe mari sau acolo unde există un număr mic de secții.
Vitalie Jacot a mai spus că pe viitor, proiectul ar putea fi pilotat și în țările scandinave. Cît privește Rusia, deputatul a menționat că votul prin corespondență nu va fi pilotat cît acest stat se află în război cu Ucraina și poartă un război hibrid împotriva Republicii Moldova.
Adăuga comentariu