Constantin Moscovici: Eu, pînă în ziua de azi, mă învăț să cînt la nai

De la copilăria petrecută în satul Cărpineni pînă la consacrarea sa pe scena națională și internațională. Maestrul Constantin Moscovici, un nume emblematic în lumea muzicii moldovenești, își împărtășește povestea vieții într-un interviu pentru Radio Vocea Speranței, în care ne poartă prin amintirile vieții sale.

Născut într-un mediu simplu, dar plin de dragoste și căldură, maestrul a fost educat de experiențele și valorile familiale. Povestind despre o copilărie simplă, dar bogată sufletește, el își amintește de primii pași în lumea muzicii, influențat fiind de figura tatălui său. Această pasiune timpurie pentru muzică a fost consolidată de întîlniri și îndrumări importante pe parcursul formării sale artistice, precum cele cu profesorii săi.

Curajul de a experimenta și de a integra diverse stiluri muzicale, de la folclor la clasica și jazz, demonstrează viziunea sa unică asupra muzicii și măiestria la nai, un instrument pe care îl consideră divin, avînd puterea de a uni oameni și culturi diferite.

În finalul interviului, artistul ne invită să participăm la concertul de caritate special, 'Lumina vine din suflet', programat pe 26 aprilie la Palatul Republicii. Concertul, mai mult decît un eveniment muzical, este un gest de solidaritate și de umanitate, destinat să ajute copilul interpretei Georgeta Voinovan, care se luptă cu o boală grea.

Vă salut cu drag în cadrul unei ediții speciale. Avem o emisiune specială cu un invitat special. Este vorba despre interpretul, compozitorul, artistul poporului și maestrul Constantin Moscovici. Vrem să vă cunoaștem și să ne povestiți despre viața, activitatea și biografia d-voastră, apoi să ne relatați despre evenimentul care va avea loc în preajma sărbătorilor de Paști. Știu că v-ați născut în satul Cărpineni. Vă rog să ne povestiți cum a fost copilăria d-voastră și cum era lumea pe atunci.

Întrebarea îmi amintește de un banc, cînd îl întreabă pe un moșneguț: 'Cum a fost pe vremuri?' 'Era bine, eram tînăr, îmbrăcam niște opinci. Nu aveam de mîncare, dar eram sufletiști, eram veseli. Deci, cam așa…' Aveam o copilărie foarte frumoasă datorită dragostei oferite de părinți, cu care eram înconjurați eu și sora mea, Nadejda. Da, era greu. Poate nu aveam hainele care sînt acum, nu aveam jucării destule. Țin minte prima jucărie pe care am primit-o de la tăticul meu; era din lemn vopsit, dar mi-a rămas în amintire ca cea mai bună jucărie. După aceea, a apărut și o bicicletă. Dar lumea era mult mai deschisă, mult mai sensibilă. Vecinii noștri erau o familie credincioasă cu opt copii, iar noi, deseori, ne jucam în drum, în mahala. Dacă eu aveam bicicletă, ea nu era doar a mea, ci la toți copiii în egală măsură; era comună. Cea mai gustoasă mîncare, cînd ne strîngeam toți copiii lîngă un gard, era o pîine muiată în apă cu zahăr. Erau niște momente interesante. Bisericile pe atunci erau închise, dar lumea era mai credincioasă. Vecinii noștri erau baptiști, părinții noștri ortodocși, dar asta nu ne împiedica să discutăm diferite teme, să fim educați în spiritul că trebuie să ajuți oamenii dacă au nevoie și trebuie să ai dragoste față de Dumnezeu. Chestia aceasta cu 'șapte ani de acasă' ne-a învățat foarte bine și îmi ajută pînă în ziua de astăzi.

Cum s-a născut această pasiune pentru muzică? Cine v-a influențat?

Cuvîntul la modă actual, 'influencer', era tăticul meu. El cînta la harmonica, fără să cunoască nicio notă muzicală. Cînta, cum se zice, 'după ureche'. Ambii părinți au avut o soartă foarte grea. Bunicul meu a fost ridicat în '44 și dus în Siberia, fiind declarat trădător al patriei, tocmai pentru că era staroste în Sărata-Mereșeni, raionul Hîncești, un sătuc foarte mic. A fost un moment cînd l-au rănit pe un soldat german și au hotărît să facă o execuție. Au strîns toate familiile într-un hambar și au hotărît să le dea foc. Bunicul s-a apropiat de un ofițer care cunoștea limba și i-a spus că acești oameni nu au ținut niciodată arma, sînt lucrători de cîmp, și acela l-a crezut. Peste cîteva zile, satul a scăpat. Dar cînd în '44 au venit 'eliberatorii', era o lege scrisă de Stalin, că dacă teritoriul era sub ocupație, acolo, numaidecît sînt oameni care au trădat patria. Și evident, bunicul fiind staroste, era ținta pentru execuție. Iarăși a avut noroc, căci unul dintre cei trei judecători era o persoană în vîrstă, care i-a spus bunicii să ia copiii și să fugă în pădure, căci dacă plecați toată familia, nu aveți șanse să supraviețuiți. Bunicul a rezistat 10 ani de zile în Siberia cu credință și cu voință și s-a întors. Eu am ridicat arhiva de la KGB în 1990, eram curios să știu ce se întîmplă cu familia și am văzut într-adevăr ce gospodar era. Muncind singur, lua cu ziua pe cineva. La mama era mult mai drastic, din 16 copii a rămas numai ea. Părinții au murit în timpul foametei. Avea o viață foarte grea, dar necătînd la asta, prima lege care era în casa lor era că, orice s-ar întîmpla, să ai încredere în Dumnezeu și să mergi înainte, să faci numai bine. Reieșind din toate cele spuse, mama dorea foarte tare să devin medic, iar tăticul voia să cînt la un instrument și s-a întîmplat minunea. Aveam 13 ani și tăticul mi-a cumpărat un acordeon; foarte repede am început să cînt și eu după ureche. Cînd eram în clasa a 8-a și aveam 14 ani, în satul Cărpineni s-a deschis o școală muzicală și eu, cu un suflet mare, am spus că vin, vreau să fiu la acordeon. Dar primul meu învățător, Vasile Bînzari, să-i dea Dumnezeu sănătate, care predă și acum la școala muzicală din Cărpineni, trebuia să aibă o unitate de naiști, dar nimeni dintre copii nu voia să cînte la nai. Toți fugeau la vioară, chitară, acordeon. El a făcut o șmecherie și mi-a spus că sînt prea bătrîn pentru acordeon, dar dacă vreau, pot începe să cînt la nai, iar al doilea instrument o să fie acordeonul. Îi mulțumesc pînă în ziua de azi domnului Vasile, care mi-a sugerat ideea să învăț acest instrument, cu adevărat divin. La acordeon am mai cîntat, dar cu timpul l-am lăsat și a rămas acolo, în copilărie. Iată așa am ajuns la muzică.

În cariera mea muzicală, numele Vasile joacă un rol important. Primul meu învățător din Cărpineni era Vasile Bînzari. După aceea, în 1979, era un program pilot în ministerul învățămîntului al Uniunii Sovietice. Trimiteau de la Conservator sau din alte locuri persoane să caute talente. Și am avut un mare noroc că de la conservatorul din Chișinău a venit decanul facultății de instrumente populare, Vasile Covali, iarăși vă spun, un alt Vasile. A venit cu o comisie să audieze niște copii de la școala din Cărpineni. Eu, de fapt, patru clase, care trebuia să le învăț la școala muzicală, le-am făcut extern în doi ani de zile. Am avut un mare noroc că domnul Vasile stătea suplimentar cu mine, doamna Lidia, studentă care făcea practică, stătea cu mine și făcea teoria muzicii. Practic, în doi ani de zile am însușit programul de patru ani de zile. În anul 1979, cînd trebuia să iau o decizie unde să mă duc, la medicină sau la muzică, a apărut Vasile Covali, care m-a ascultat și mi-a spus că trebuie să vin la ei. Eu am spus că nu am studii la Porumbescu sau la Ștefan Neagă, dar mi-a spus că e ok, la acest instrument foarte dificil nu au cadre și mă vor lua acolo.

Iată, datorită lui Vasile Covali, eu am nimerit la Institutul de Arte 'Gavriil Muzicescu', catedra instrumente populare. Ca să înțelegeți un lucru, eu eram cel mai mic în grup, aveam doar 16 ani. Atunci au dat examenul și Nicolae Botgros și mulți, mulți artiști consacrați, care pentru mine erau deja niște nume. Eu, însă, eram un băiețel din Cărpineni, unicul avantaj era că eram înalt, făcuțel. Atunci am nimerit la Vasile Iovu. Dirijorul orchestrei din care făceam parte era Vasile Crăciun. Iarăși, Vasile, Vasile, Vasile.

Cel mai interesant lucru, pe parcursul carierei mele, este că am un prieten care pînă în ziua de astăzi mă susține în diferite proiecte. Un mecenat, un nume mare, Vasile Chirtoca, care are grijă de a promova cultura noastră. De pildă, cel mai mare proiect pe care l-am realizat este 'Muzica noastră autohtonă din anii '60-'90, Hiturile Moldovenești', datorită lui Vasile Chirtoca. Am adunat peste 68 de piese, le-am dat viață nouă, spre bucuria autorilor care, slavă Domnului, mai sînt în viață. Anatol Chiriac, autori de text care sînt. Am avut trei spectacole la Teatrul Verde, arhipline, cu mult public. Cam așa am ajuns eu în muzică.

Cum v-a influențat profesorul Vasile Iovu, avînd în vedere că ați învățat în clasa profesorului? Cum v-a ajutat el în devenirea dvs. ca artist?

Știți, probabil că eu, din toți discipolii lui, nu am avut fericirea mare să-mi acorde multă atenție. El era foarte mult prin turnee atunci, dar m-a învățat să ies din orice situație. Ne întîlneam în septembrie și el îmi spunea: 'Trebuie să facem programul cutare, cutare, cutare. Te ocupi, dar trebuie să te ocupi bine, că eu am plecat.' El pleca două, trei luni de zile, venea și mă întreba ce am făcut. Eu am avut noroc că erau studenți, așa ca Ion Paladi, Nelu Laiu, Ion Negură, de la care mai furam cîte ceva. Nelu Laiu îmi arăta așa multe lucruri pe care nu le puteai învăța, numai profesorul putea să ți le arate. Pînă la urmă, s-a trezit în mine ideea că muzica populară este bine, dar vreau să încerc și muzica clasică. Practic, erau niște experimente pe care le fac și pînă în ziua de astăzi. Îmi place să descopăr posibilitățile naiului în diferite genuri de muzică și m-au ajutat foarte mult anii de studenție.

Dar primul om care m-a îndrumat să merg pe calea ca solist instrumentist, să am calea mea, a fost regretatul Iurie Sadovnic. Așa a vrut soarta, mai bine zis Dumnezeu, am făcut armata, după armată m-am întors acasă și trebuia obligatoriu să lucrez în satul meu natal, așa erau legile. Eram angajat fix un an de zile la casa de cultură din satul Cărpineni, venind cu un bagaj de experiență. Am introdus noi idei, să schimbăm aparatajul. Erau lucruri bine puse la punct. S-a început o muncă de asta unde se cîștigă niște bani, pe la nunți, pe la cumetrii, dar nu știu de ce, simțeam că nu-i al meu. Așteptam ceva. Și vine în Cărpineni cu turneul formația Legenda, condusă de Iurie Sadovnic. Stînd ca simplu spectator, un băiat cînta la nai niște doine, niște balade cu haiduci, nu știu de ce, am primit un semn că aici e locul meu. Colac peste pupăză, văd că la clape cînta un coleg de-al meu de grup de la Institut, Anatolie Roșcovan, și eu am simțit un sentiment că ceva poate să se întîmple. După spectacol, m-am apropiat de Anatol, el m-a prezentat lui Iurie, care purta o pălărie. S-a uitat la mine și mi-a spus: 'Tu ești înalt, frumos, ce cauți aici?' Iar eu îi spun că v-am așteptat pe voi. La care el zice: 'Serios? Să vii peste o săptămînă, băiatul pleacă, eliberează locul, dar la noi este concurs.' Da, într-adevăr, în anii aceia '94-'95, formația lui Iurie Sadovnic era foarte vestită. Și am venit la concurs, mai erau niște naiști acolo, dar Iurie m-a ales pe mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a îndrumat să vin acolo.

Și așa s-a început cariera mea la Filarmonica Națională în 1985 și pînă în prezent lucrez aici. Iurie a fost primul compozitor care mi-a scris piese special pentru mine și se numește 'Călătorul', care pînă în ziua de azi răsfoiește niște amintiri foarte plăcute. Era o piesă foarte populară pe vremea aceea, că nu erau posturi de radio ca acum, nu știi unde să dai cîntecul. Era numai un post de radio și o televiziune, iar în scurt timp a devenit foarte și foarte populară piesa aceasta. Cu timpul am făcut și un videoclip. Am pus și niște imagini din arhivă unde este și Iura Sadovnic. Cam așa s-a început cariera mea muzicală, datorită lui Iurie Sadovnic.

Pe lîngă talentul pe care îl aveți, aveți și multă creativitate; ați încercat să ieșiți din niște standarde și tipologii. Mă uimesc cînd văd cum interpretați la nai muzica azeră, turcească, ebraică, macedoneană, latino. Cum reușiți să îmbinați aceste stiluri diferite și cum se naște o piesă?

Cînd eram student, în al doilea an am început să particip la diferite concursuri. De ce diferite? Pentru că îmi plăcea să discut cu oamenii. Și am format un duet cu un băiat care cînta la chitară și eu la nai. El era folkist, eu cîntam la nai. Atunci am încercat să combin folclorul cu ceva mai ritmat, într-un context mai special. Am înțeles atunci că folclorul este baza, dar dacă rămîn aici, nu am posibilitatea să ies din acest cerc. Folclorul este local. Chiar am făcut un experiment, am încercat să cînt un program numai din folclor. O piesă, două, trei se ascultă, după aceea lumea așteaptă altceva. Atunci am spus, hai să mai încerc. Chiar și la examenul de stat, eram unicul care nu a cîntat ca toată lumea numai cu pianul. Am vorbit cu decanul, domnul Vasile Covali și i-am spus: 'Dacă îmi permiteți, eu aș vrea să dau alt suflu la Bach.' La care el mi-a răspuns: 'Cum să dai alt suflu? Bach se cîntă la pian și la nai.' La care eu am spus că vreau să introduc și o chitară și o valtonă. El, sceptic, s-a uitat la mine și mi-a spus bine. Repede am făcut repetiție și s-a primit bine, chiar eu eram mirat. Iată, simțul acesta s-a născut cînd eram student.

Mai departe, iarăși datorită formației lui Sadovnic, deja se cînta un alt stil, se cînta și rock, la care eu am ajuns abia după 60 de ani de la nașterea mea. Apropo, cui nu-i arăt, spune că nu-i posibil; într-adevăr, este alt gen de muzică, dar iată, combinația aceasta am simțit-o, însă nu la toate piesele. Eu ascult o melodie și mă gîndesc dacă o să sune bine la nai sau nu. Toate proiectele se nasc din niște întîmplări. De unde s-au născut antologiile? Iarăși, de la un prieten din Azerbaidjan care este un fan foarte înrăit de-al meu de 35 de ani, cu care stăteam și beam un ceai. În 2010, el îmi spune: 'Băi, maestre, știi ce m-am gîndit eu? De ce nu încerci să mărești publicul, cîntînd muzica noastră? Îți dai seama, tu cîntînd muzică azeră? Tot Azerbaidjanul o să fie al tău!' Am hotărît să încerc. Cu frații Advahov, am făcut prima piesă ('Tu iarăși nu ai venit'), mi-a plăcut foarte mult. El m-a ajutat financiar să realizez acest proiect. Atunci am făcut cunoștință cu Marc Oselschi, un compozitor consacrat și un instrumentist extraordinar, care mi-a făcut aranjamente. Am făcut prezentarea acestui CD. Toată lumea îmi spune că cînt, dar nu pot să te compar cu Zamfir. Eu, niciodată nu am vrut să fiu comparat cu Zamfir. Chiar Zamfir mi-a spus acest lucru, cînd a venit la spectacolul meu și eu nu știam că el este în sală, în Geneva, chiar în clădirea Organizației Națiunilor Unite. Atunci am avut un spectacol unde erau peste o mie și ceva de diplomați. Atunci, Zamfir avea un spectacol, a văzut afișa și a venit, și a ascultat tot spectacolul. Cînd am ajuns la piesa ('Păstorul Singuratic'), am povestit istoria că iată, datorită maestrului, piesa căreia am auzit-o în 1976... După aceea, dădeam niște autografe, s-a format un rînd, și cînd colo îl văd pe Zamfir. Eu am rămas tablou. Un idol al meu, care era, este și va fi, a fost în sală. El s-a apropiat și mi-a spus: 'Am auzit de tine, dar mai bine o dată să te aud. Ești bravo, hai să facem o poză?' Am făcut o poză, am mai discutat. Este o persoană foarte specifică. A avut o viață grea și a ajuns foarte sus, este apreciat.

Spuneați că cartea de vizită a dvs. este piesa 'Păstorul Singuratic'?

Da, mi-a plăcut așa de mult. Ea este în repertoriul meu, dar niciodată nu am cîntat-o furînd stilul lui Zamfir. Îmi plăcea să fie stilul meu, suflul meu; este inima mea, sau așa simt și interpretăm diferit. Necătînd la faptul că toți naiștii pe vremea aceea încercau să-l copieze pe Zamfir, eu mergeam pe calea mea. Era foarte greu. Eu de fiecare dată spun tuturor care mă bîrfesc, că fiecare are crucea lui pe care trebuie să o ducă. Unde o să ajungi, numai Cel de Sus știe, și talentul tău, munca ta. Slavă Domnului, am ajuns acolo unde am visat și visez pînă acum și nu mi-e rușine să spun că eu, pînă în ziua de azi, mă învăț să cînt la nai. Este un instrument care nu este descoperit, de aceea se nasc diferite proiecte.

Maestre, ați menționat că naiul este un instrument divin. De ce considerați așa?

Eu știu legenda naiului din Grecia Antică. Zeul Pan, care îi plăcea veselia și să curteze niște fete frumoase, din cauza că jumătate era țap și jumătate era om, s-a îndrăgostit de o fată care era Sirinx, dar fata nu-l primea, căci nu era bărbat în fire. A cerut ajutor și sprijin de la zei și a transformat-o într-o trestie. Dragostea față de fată era așa de mare, încît el a tăiat trestia în bucăți, pe care le-a lipit. Așa, după legendă, s-a născut naiul, Panflute - Pan, de la zeul Pan, Syrinx, în traducere, este flaut. Este o legendă de care știam eu și toți naiștii așa spun. Dar cunosc și altă legendă, că pe vremea antică a evreilor, instrumental care aduna lumea la rugăciune era naiul, pînă la shofa. Bine, acum turcii iarăși spun că naiul este al lor. Spun că în Antalya au descoperit niște imagini cu persoane cîntînd la nai în haine turcești. Grecii spun că, cînd a dispărut Antarctica, a dispărut și naiul la ei. În Grecia, nai nu este. Este numai în zona Balcanică și a apărut tocmai în America Latină, dar sub diferite forme. Pînă la urmă, eu zic așa, că orice minune ce se întîmplă pe pămînt este creată de Domnul; probabil că naiul tot a fost creat, nu pur și simplu, la fel ca balabanul la azeri sau dudukul la armeni. Niște instrumente care prin sunetul lor vorbesc. În 2005, cînd am avut posibilitatea să beau un ceai cu Papa de la Roma, Benedict al XVI-lea, el m-a întrebat ce putem să facem pentru copiii din Moldova, iar eu am răspuns că pot să cînt. Atunci am organizat sub patronatul Papei de la Roma 68 de concerte pentru a colecta niște bani cu care a fost renovat Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități. Este o părticică din munca mea.

Iarăși, vă spun o situație interesantă. Dădeam concerte în cele mai mari lăcașuri sfinte și, după concerte, mai vorbeam cu lumea. La un moment dat, peste 9 luni de zile, primesc o scrisoare de la o familie de tineri și părinții lor, cu care am stat mai înainte la masă. Ei scriu cu bucurie că minunea s-a întîmplat, au născut un copil. Este vorba de un cuplu care mulți ani nu a putut avea copii. Minunea a fost că, după spectacol, noi am stat cu dînșii la masă, am discutat și, peste nouă luni de zile, s-a născut un copil, iar ei au cerut voie să îi dea numele Constantin, voiau să afle dacă eu nu sînt împotrivă. Eu am răspuns că pentru mine este o cinste și onoare și, iarăși, o minune!

Asemenea minuni se pot întîmpla și pe 26 aprilie, anul acesta, la ora 18:00, la Palatul Republicii. Maestre, vom avea un concert inedit cu genericul 'Lumina vine din suflet'. Cum s-a născut acest proiect și despre ce este el?

Ca să știți, nu trebuie să mă roage cineva; eu sînt totdeauna deschis pentru lucruri oneste, frumoase și, mai ales, pentru oameni care au nevoie. Înainte să vă povestesc despre concert, vă spun două exemple din viața mea care mă bucură. În Internatul nr. 2 pentru copii orfani din Chișinău, eram prieten cu doamna Galina, directoarea, iar după posibilitățile mele ajutam cum puteam - cu concerte, haine etc. Într-o zi, mă sună și îmi spune că este un băiețel care vrea să cînte la nai, dar părinții nu au bani și m-a întrebat dacă pot să ajut. Eu i-am cumpărat un nai, am fost la Școala Muzicală de lîngă Filarmonică și am rugat să-l ia la școală. Peste 18 ani, mă sună jurnaliștii de la un post TV și mă invită la emisiune, spunîndu-mi că au o surpriză pentru mine. S-a întîmplat în 2015. Atunci am avut mari probleme cu sănătatea, trebuia să fiu urgent operat la spinare. Am vîndut o mașină, pentru că nu îmi ajungeau banii, și am spus așa: fac un spectacol. Am decis să fac un concert de binefacere pentru mine, dar mi-a fost rușine să scriu că este pentru mine și am scris sub genericul 'Ajută un artist'. Lumea a fost foarte receptivă, au cumpărat bilete și am adunat suma necesară. Dar cu trei zile înainte de concert, am fost invitat la acel post TV și mi-au spus că o să vorbesc despre concert, că vor avea o surpriză, dar să iau și naiul. Ajung la emisiune și, în studio, văd un băiețel cu naiul, dar nu l-am recunoscut; vă dați seama, au trecut aproape 18 ani, el s-a maturizat. Jurnalistul mă întreabă dacă nu-l cunosc, la care eu am răspuns că nu. Ulterior, mi-a spus că este băiatul de la internat și că l-au descoperit întîmplător că el cînta pe stradă melodiile mele. Atunci mi-am amintit. El mi-a spus că învață la politehnică, dar naiul rămîne ca o sursă de venit pentru a aduna niște bani. Jurnalistul îmi spune: 'Dar știți că el are un vis să cînte într-un concert?', iar eu i-am spus: 'Bine, mîine vii la repetiție, că poimîine avem concert.' Chiar și pe YouTube este această cîntare a noastră comună. Iarăși spun, a avea posibilitatea să faci un om fericit este un lucru foarte onest și bun.

Tatăl meu mă învăța întotdeauna: 'Fă un bine și nu aștepta să ți se răsplătească, că o va face viața.' Acum nu demult, de Ziua Internațională a Copiilor Soarelui, mă invită o doamnă, care conduce o asociație, să vin să cînt. Eu, dacă sînt acasă și sînt disponibil, niciodată nu spun nu, vin totdeauna. Vin și văd un băiat, tot un Copil Soare, care îmi este prieten, Mihai. Cu el comunicam online, eu îl ajutam cu piesele. Atunci, doamna mi-a spus că băiatul are un vis: 'Se poate să cînte azi cu voi?' Am făcut repede o repetiție chiar înainte de concert, am cîntat programul meu, l-am invitat pe scenă, băiatul s-a emoționat, dar s-a descurcat. Și iarăși, este ceva extraordinar. Nu trebuie mult ca să faci un om fericit, să-i acorzi atenție, să-i oferi ajutor. Știind că am concertul pe 26, eu îi spun: 'Vrei să mai cînți cu mine? Acum o să cînți cu orchestra simfonică. Pregătește-te bine, să nu mai ai emoții cum ai avut acum.' Și iată pe 26 a venit.

Ideea concertului 'Lumina vine din suflet' de pe 26 aprilie de la Palatul Republicii, s-a născut nu întîmplător. O colegă, o prietenă de-a noastră, Georgeta Voinovan, are un copil la care s-a agravat o problemă de sănătate. Prin diferite metode, toți, cu inima mare, colegi, artiști ajută. Știu că ea va avea un concert separat unde participă mai mulți artiști. Eu am decis să fac un program mai special, mai de suflet, mai divin, am donat niște piese, niște psalmuri. În concertul acesta o să răspundă muzică ortodoxă și adventistă și baptistă. Eu așa am fost educat, că Dumnezeu este unul, chiar dacă se numește altfel, dar noi sîntem copiii Lui. Cu această ocazie, am hotărît să facem un mic ajutor, mai ales că biletele nu sînt așa de scumpe. Toți colegii au reacționat, Orchestra Simfonică Mixtă, chiar Georgeta Voinovan o să vină cu cor de copii, Valentina Nejel, o tînără interpretă dar promițătoare. L-am invitat și pe Mihai să cînte alături de mine, tineri naiști de la Liceul Universul. Clasa mea experimentală, eu așa le spun. Ei nu cunosc notele muzicale, iar eu special pentru ei le-am făcut un sistem prin cifre, ca după aceea să trec la note muzicale, iar băieții se descurcă de minune. Dacă o să aveți posibilitatea să veniți, faceți două lucruri bune. În primul rînd, o să aveți plăcerea de a asculta o muzică divină, de suflet, și să ajutăm un copil care, într-adevăr, necesită ajutorul nostru.