X 
Transnistria stiri: 1398
Preşedintele stiri: 4043

Accidentare gravă în meciul cu Brazilia: Atacantul lui Al-Hilal, scos pe targă

19 oct. 2023,, 11:45   Sport
2351 0

Neymar a suferit o accidentare gravă în confruntarea Uruguay - Brazilia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Starul brazilian a fost scos pe targă, în lacrimi, iar la capătul confruntării a părăsit stadionul ajutat de cîrje.

Medicul reprezentativei braziliene a oferit deja o primă reacție, scrie prosport.ro.

Evenimentul s-a produs în finalul primei reprize, după o intrare dură comisă de Nicolas de la Cruz.

Fotbalistul în vîrstă de 31 ani a fost lovit din spate de Nicolas Cruz în minutul 44 al meciului. La scurt timp după impact, acesta a căzut pe gazon și s-a ținut stîns de piciorul stîng, din cauza durerii. A cerut de urgență asistență medicală, sub privirile îngrijorate ale coechipierilor.


Atacantul a fost scos de pe teren pe targă, după ce a primit îngrijiri medicale timp de cîteva minute. A încercat să meargă pe jos pe tunelul către vestiare, însă pe chipul său, s-a observat că resimte din plin acest incident. În cele din urmă, a ieșit de pe Estadio Centenario în cîrje.

Conform CBF (Federația Braziliană de Fotbal), Neymar a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stîng și va fi supus unei intervenții chirurgicale, scrie hotnews.ro.

Examenele medicale „au confirmat ruptura ligamentului încrucişat anterior şi a meniscului genunchiului stîng”, a scris CBF într-un comunicat de presă.

CBF nu a precizat încă data operației.

„Este un moment foarte trist, cel mai rău din carieră mea. Știu că sînt puternic, dar am nevoie de suportul familiei și al prietenilor mai mult ca niciodată.

Nu este deloc ușor să te accidentezi, să te operezi, iar apoi să o iei de la capăt după cîteva luni. Am credință și las totul în mîinile lui Dumnezeu, să îmi dea putere. Mulțumesc tuturor pentru mesaje” - a scris Neymar într-o postare pe contul personal de Instagram.

Mai mult decît atît, Brazilia a pierdut, scor 0-2, meciul cu Uruguay, aceasta fiind prima înfrîngere a Selecao în preliminariile CM începînd din 2015 încoace.

De asemenea, acesta a fost primul eșec al Braziliei contra Uruguayului din ultimii 22 de ani.

Neymar a mai suferit o accidentare importantă în acest an (la gleznă), el fiind nevoit să stea departe de gazon din luna martie pînă în septembrie.

0
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?