Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Sumele uriașe pentru ceasurile lui Michael Schumacher

15 mai. 21:00   Sport
1634 0

Opt ceasuri care i-au aparţinut legendei Formulei 1 Michael Schumacher - inclusiv două piese unice care au legătură cu titlurile sale de campion mondial - au fost vîndute marţi la casa Christie's din Geneva pentru puţin sub 4 milioane de franci elveţieni (4,1 milioane de euro).

Pilotul german a fost un colecţionar pasionat, cu un gust impecabil, pînă la gravul său accident de schi din decembrie 2013. De atunci, el nu a mai fost văzut în public.

Două dintre ceasurile scoase marţi la licitaţie sînt piese unice create pentru pilotul de Formula 1 şi dăruite de şeful echipei Ferrari, Jean Todt, ca dar de Crăciun, a precizat Christie's în prezentarea pieselor, transmite Noi.md cu referire la ziare.com.

Piesa de rezistenţă, un Vagabondage 1 de F.P Journe, are un cadran unic în relief cu emblema Ferrari şi 7 V care simbolizează cele şapte titluri de campion mondial de F1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa. A fost estimat la o valoare cuprinsă între 1 şi 2 milioane de franci elveţieni. A fost vîndut cu 1.497.000 de franci elveţieni (1.646.700 de dolari americani sau 1.532.928 de euro), a precizat Christie's într-un comunicat la finalul vînzării, care a avut loc într-un hotel de lux din Geneva.

Familia lui Michael Schumacher, care îi protejează cu stricteţe intimitatea, a scos la vînzare şi o colecţie completă şi rară de 5 piese din colecţia F.P Journe Ruthénium, inclusiv cutia de prezentare ştampilată cu numele pilotului.


Ceasurile au fost oferite separat la licitaţie, dar au fost achiziţionate "de acelaşi cumpărător, inclusiv cutia de prezentare, pentru o sumă totală de peste 1,7 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane de dolari americani sau 1,7 milioane de euro)", potrivit casei de licitaţii.

Dar, în ciuda încărcăturii emoţionale puternice a acestei colecţii, pusă în vînzare la 30 de ani de la primul titlu de campion mondial de Formula 1 al lui Michael Schumacher, în 1994, cea mai mare lovitură a fost o piesă de excepţie de la Patek Philippe, marţi.

Patek Philippe vintage Patek Philippe ref. 1518 rose sur rose din 1948 a ajuns la 2.465.000 de franci elveţieni, 2.711.500 de dolari americani sau 2.524.160 de euro, "cel mai mare preţ pentru un ceas de mînă vîndut în această primăvară la Geneva", potrivit Christie's.

Este una dintre cele 58 de piese din aur roz şi una dintre cele 12 cu cadran roz, destinate pieţei din America Latină şi care prezintă un calendar cu zile şi luni în limba spaniolă.

În total, ceasurile scoase marţi la licitaţie s-au vîndut pentru 22.821.050 de franci elveţieni, potrivit casei de licitaţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?