În opinia socialiștilor hotărîrea este un iresponsabilă care vine împotriva profesorilor, educatorilor și a altor angajați. În context, aceștia solicită Guvernului să-și revizuiască decizia.
„În loc ca guvernarea, la început de nou an școlar, să vină cu majorări de salarii sau, cel puțin, cu un suport financiar unic pentru pedagogi, ei au luat o decizie care lovește atît în drepturile angajaților, cît și în buzunarul și așa gol al dascălilor noștri. Obligativitatea testării angajaților din educație, la fiecare 14 zile, îi va costa pe aceștea pînă la 1600 de lei pe lună, ceea ce pentru mulți este aproape tot salariul lunar. Asta în condițiile în care angajații achită din salariu și polița de asigurare medicală.
Această decizie anti-populară și greșită ar putea lăsa școlile și grădinițele din țară fără personal didactic și tehnic, chiar la începutul unui nou an școlar. Din intenția de a soluționa o problemă, guvernanții, din lipsă de profesionalism, sînt la un pas să genereze un șir de alte probleme și mai grave.
Întreaga societate vede că cei care se pricepeau la „guvernare pe Facebook”, nu pricep în administrarea statului, or realitatea este cu totul altceva decît “datul cu părerea” pe rețelele sociale sau în studiourile TV. E nevoie de viziune, profesionalism și responsabilitate”, se arată într-un comunicat emis de PSRM.
Și Federația Sindicală a Educației și Științei a criticat decizia luată de CNESP de a obliga profesorii nevaccinați să prezinte testul la Covid, odată la 14 zile.
Profesorii, cadrele nedidactice, dar și personalul auxiliar nevaccinat împotriva Covid-19 va trebui să prezinte un test negativ la Covid-19 o dată la 14 zile, testul fiind făcut din banii proprii. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică, în contextul în care se apropie 1 septembrie.
Adăuga comentariu