Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Contul de Telegram al șefului IGP, spart

14 noi. 2022,, 07:22   Societate
2580 0

Contul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a fost spart. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că pe caz a fost pornit un dosar penal.

„PCCOCS, de comun cu angajați ai altor autorități competente, cercetează sub aspect penal spargerea contului de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Fapta investigată a vizat atît informația textuală, cît și fișiere transmise și primite de către șeful IGP – ilegalitate care între timp a fost întreruptă. Astfel, pe acest fapt a fost pornită urmărirea penală, cu privire la rezultatele căreia oamenii legii urmează să informeze ulterior, în măsura în care aceasta nu ar afecta urmărirea penală”, comunică Procuratura.

Reamintim că canalele ale oficialilor țării, președintei Maiei Sandu, vicepremierului Andrei Spînu, a ministrului Justiției Sergiu Litvinenco au fost sparte, iar informațiile au fost făcute publice. Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și va investiga atacurile cibernetice.

0
3
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?