Dodon crede că o parte a diasporei s-a supărat pe el, pentru că în perioada pandemiei a solicitat moldovenilor care se întorc acasă să își cumpere poliția obligatorie de asistență medicală. Igor Dodon este de părere că decizia sa este susținută de medicii care acum se află în prima linie de luptă cu COVID-19.
”Regret că s-a interpretat greșit acest mesaj. Cetățenii care locuiesc și muncesc în țară votează într-un fel și văd prioritățile într-un fel, iar cei din afara țării votează total diferit de ce care sînt în țară. Aceasta este realitatea. Ei tot sînt cetățenii ai Republicii Moldova. Acesta este mesajul meu. Ei poate s-au supărat pe mine pentru că, în martie-aprilie, cînd veneau acasă, am insistat ca ei să plătească polița medicală. Noi eram într-o situație dificilă cu spitalele, cu medicii. Medicii acum mă vor înțelege că, atunci cînd vine cineva din afara țării trebuie să fie deservit. Ar fi bine și el să contribuie la susținerea sistemului medical și cred că am procedat corect, chiar dacă acum mi-am trezit atîta lume împotriva mea”, a declarat Dodon.
Președintele a afirmat că are multe rude plecate în afara țării și își dorește ca toți moldovenii să revină acasă, iar în această direcție autoritățile au lansat mai multe proiecte.
Adăuga comentariu