Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Preţul gazelor ruseşti se va micşora cu $2-3 în trimestru, asigură şeful companiei „Moldovagaz”

30 ian. 2014,, 15:51   Societate
3279 0
Foto: newsmoldova.ru
”Preţul gazelor ruseşti pentru Moldova va fi redus cu $2-3 în trimestru şi ar putea să constituie la sfîrşit de an 360 de dolari pe mia de metri cubi”, a prognozat într-un interviu acordat portalului www.curentul.md Alexandr Gusev, preşedintele Consiliului de administraţie al întreprinderii „Moldovagaz” SA.

Potrivit agenţiei „Infotag”, responsabilul a subliniat că acestea sînt nişte estimări preliminare, pentru că nici măcar preţul exact pentru trimestrul I nu a fost coordonat cu concernul rus „Gazprom”.

Solicitat să aprecieze situaţia industriei de gaze din Moldova, Gusev a calificat-o drept una destul de dificilă.

„Infrastructura sectorului de gaze a fost creată preponderent în perioada sovietică şi, evident, se apropie perioadele de amortizare a uzurii fireşti a termenului de funcţionare a infrastructurii, în primul rînd, a gazoductelor şi a construcţiilor amplasate pe acestea. Sînt necesare investiţii importante pentru a asigura aprovizionarea fiabilă, tranzitul sigur”, a declarat Gusev, care consideră că aceasta se poate obţine doar prin includerea tuturor cheltuielilor în tarif.

Potrivit lui, în ţările europene, costul gazelor în tariful pentru consumatorul final este de 30-50%, restul reprezentînd costurile suportate de întreprindere, inclusiv pentru modernizare, pentru menţinerea infrastructurii, pentru dotarea cu mijloace moderne de evidenţă, de transmitere a datelor.

„La noi situaţia este alta: 80-85% în tariful pe care îl achită consumatorul final reprezintă preţul gazelor naturale, restul fiind cheltuielile întreprinderii. Acest dezechilibru major complică dezvoltarea şi alinierea activităţii întreprinderii la standardele normale europene”, consideră președintele companiei „Moldovagaz”.

Acesta a spus că nu aşteaptă schimbări rapide în sector după punerea în funcţiune a gazoductului Iaşi-Ungheni.

„Va apărea posibilitatea tehnică de a efectua livrări de gaze din România. Dacă vom reuşi să asigurăm toţi consumatorii – abia urmează să vedem. Adică sînt necesare investiţii în infrastructura de pe teritoriul republicii, atît la capitolul construcţii de gazoducte, cît şi la capitolul staţii de compresare. Deocamdată nu se ştie cine va efectua aceste investiţii şi din contul cui. Nu se ştie dacă România are volume disponibile de gaze naturale şi la ce preţ vor fi comercializate acestea”, a declarat Gusev, menţionînd că, în linii generale, diversificarea este benefică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?