Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu este însă de altă părere. „În primul rînd, în 2017 noi am trecut toate accizele au fost trecute din euro în lei. În acest caz veniturile la buget nu sînt afectate de fluctuațiile valutare. Mai mult ca atît, încasările la buget sînt în creștere, astfel avem la moment o ușoară depășire a estimărilor pentru anul curent”, susține Octavian Armașu.
„Eu nu văd probleme privind încasările la buget din impozite și taxe. Aprecierea creează anumite probleme exportatorilor, dar situația este legată de cererea și oferta de pe piață. Noi avem o situație fără precedent, cînd intrările de valută în țară depășesc cu mult cererea de valută, pentru că au crescut exporturile, iar consumurile cresc mai lent. Avem o ofertă de valută care depășește cu mult cererea, fapt ce duce la aprecierea leului. Cred că este un fenomen sezonier, care se va stabiliza la un anumit moment. Poate chiar vom avea și un trend invers. La moment asta e situația și Banca Națională are o politică de targhetare a inflației, iar cursul valutar este unul liber pe care îl stabilește piața”, menționează Ministrul Finanțelor.
El susține că există o anumită diminuare a încasărilor de TVA pentru mărfurile care importate în dolari, însă per total veniturile bugetului sînt în creștere
Adăuga comentariu