X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Toate întreprinderile fiice ale „Moldovagaz” au primit certificate de conformitate a calităţii gazelor naturale

24 ian. 2013,, 10:30   Economie
5233 0
Foto: noi.md
Toate întreprinderile fiice ale SA „Moldovagaz” de distribuţie au primit certificate de conformitate a calităţii gazelor naturale. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul SA “Moldovagaz”, documentele au fost emise de Organismul de certificare a produselor, serviciilor și sistemelor de management "Trans-Standard”. În cadrul unei prezentări festive, opt întreprinderi de distribuție au primit oficial certificatele de conformitate: “Ialoveni-gaz", "Bălți-gaz", "Florești-gaz", "Cimișlia-gaz", "Gagauz-gaz", "Ștefan Vodă-gaz", "Cahul-gaz", "Taraclia-gaz". Aceste certificate atestă faptul că gazele naturale distribuite de întreprinderi corespund cerințelor obligatorii stabilite în Republica Moldova.

Anterior, alte patru întreprinderi afiliate SA „Moldovagaz” - SRL "Chișinău-gaz", SRL "Edineț-gaz", SRL "Ungheni-gaz" SRL și "Orhei-gaz" - au primit certificate. Astfel, de acum înainte, organismele independente de evaluare a conformității vor efectua analiza calităţii gazelor naturale furnizate de către toate întreprinderile afiliate SA „Moldovagaz”.

Președintele Asociaţiei Patronale în domeniul Conformităţii Produselor din Moldova, Victor Catan, a remarcat importanța evenimentului pentru protecția drepturilor și intereselor legale ale consumatorilor din republică. În continuare, întreprinderile vor evalua periodic calitatea gazelor naturale și lunar vor demonstra conformitatea lor cerinţelor GOST 5542-87, care, de altfel, prevede un control periodic.

De menţionat că, la 7 decembrie 2012, a intrat în vigoare Legea "Cu privire la activitatea de acreditare și de evaluare a conformității". Pentru a îndeplini cerințele legale, SA "Moldovagaz" a întreprins o serie de măsuri organizatorice și practice pentru trecerea la noul sistem de evaluare a conformității gazelor naturale furnizate consumatorilor din Moldova. Întreprinderile de distribuție au contractat pentru prestarea serviciilor de evaluare a conformității gazelor naturale Laboratorul “Veritrans Plus” și Organismul de certificare a produselor, serviciilor și sistemelor de management "Trans-Standard», acreditate în domeniul evaluării conformității gazelor naturale.

Experții laboratorului “Veritrans Plus” vor efectua analiza compoziției gazelor naturale, vor determina intensitatea mirosului de gaze, punctul de rouă și de umiditate în sectorul gazelor naturale etc. În rezultatul analizelor sînt întocmite raporturi, care conţin rezultatele analizei compoziției fizice și chimice a gazelor naturale, care sînt prezentate Organismului de certificare în vederea stabilirii conformităţii lor cerinţelor obligatorii din GOST 5542-87.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?