X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Mica lună marțiană Deimos văzută de aproape de sonda spațială a Emiratelor Arabe Unite

26 apr. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
2376 0

Sonda spațială marțiană a Emiratelor Arabe Unite, care orbitează de doi ani în jurul Planetei Roșii, a observat cu o precizie fără precedent mica lună Deimos, aruncînd o nouă lumină asupra originilor acestui satelit misterios al lui Marte.

Sonda „Al-Amal”, prima misiune interplanetară arabă, a reușit să zboare la o distanță de 110 km de Deimos, un corp stîncos neregulat, în formă de bob de fasole, cu o lungime de doar 12 km, care, împreună cu companionul său mai mare Phobos, este una dintre cele două luni ale lui Marte, transmite science.hotnews.ro

Este pentru prima dată, de la misiunea Viking Mars din 1977, cînd o navă spațială zboară atît de aproape de acest satelit natural rar întîlnit, au anunțat luni oficialii Emirates Mars Mission (EMM), în cadrul adunării Uniunii Europene de Geoștiințe de la Viena.

În timpul survolărilor Deimos, care au început în ianuarie, Hope a reușit să facă observații de o precizie fără precedent, în special datorită camerei sale EXI, care oferă imagini color de înaltă rezoluție în mai multe lungimi de undă.

Datele au dezvăluit „partea întunecată” a micii luni, care orbitează la aproximativ 23 000 km de Marte și a cărei compoziție nu a fost niciodată studiată.


„Nu sîntem siguri de originile lui Phobos și Deimos”, a declarat Hessa Al Matroushi, cercetătorul șef al misiunii EMM, într-un comunicat.

„O teorie susținută de mult timp este că sînt asteroizi” din centura de asteroizi care au fost „capturați” pe orbita Planetei Roșii, a precizat ea.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?