Oamenii de știință care au studiat climatul Italiei romane au descoperit că perioadele reci și secetoase au fost însoțite de epidemii devastatoare de boli mortale. Pentru a investiga condițiile climatice, oamenii de știință au forat în sedimentele din Golful Taranto din peninsulă. Analiza straturilor care conțin sticlă vulcanică și resturi de dinoflagelate a dezvăluit trei perioade reci între 200 î.Hr. și 600 d.Hr. Corelarea acestor perioade cu trei epidemii de ciumă cunoscute a confirmat un efect de undă care a făcut oamenii mai vulnerabili la infecții. Epidemii precum ciuma lui Galen, ciuma lui Ciprian și ciuma lui Iustinian au coincis cu perioade de climă mai rece. Deși frigul nu a provocat direct epidemii, acesta a înrăutățit condițiile de trai, ducînd la pierderea recoltelor și, prin urmare, la malnutriție și facilitînd răspîndirea agenților patogeni precum șobolanii și țînțarii. Studiul oferă o perspectivă unică asupra relației dintre climă și sănătate în antichitate și, de asemenea, avertizează asupra provocărilor moderne asociate cu schimbările climatice.
Rezultatele studiului indică necesitatea de a încorpora datele istorice în strategiile de control al pandemiilor și de adaptare la schimbările climatice.
Adăuga comentariu