X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Zinedine Zidane, contactat de un club URIAȘ al Europei

16 apr. 09:45   Sport
10498 0

Zinedine Zidane (51 de ani) este liber de contract din vara anului 2021, atunci cînd a părăsit-o pe Real Madrid. De altfel, echipa din capitala Spaniei este singura pe care francezul a antrenat-o în cariera sa.

Liverpool, Barcelona și Bayern Munchen sînt cluburi uriașe ale Europei, care rămîn fără antrenor în vară. De aceea, Zinedine Zidane rămîne întotdeauna o opțiune de luat în calcul pentru fiecare dintre acestea.

Conform spaniolilor de la Marca, Bayern Munchen îi caută înlocuitor lui Thomas Tuchel, iar nemții l-au contactat pe Zinedine Zidane, care anunța, în urmă cu cîteva zile, că vrea să revină pe banca tehnică.

În ultimele zile, conducerea clubului german a luat legătura cu anturajul lui Zidane pentru a afla disponibilitatea acestuia de a reveni în antrenorat, întrucît echipa din Bavaria este interesată de serviciile tehnicianului care a cucerit 3 trofee UEFA Champions League cu Real Madrid.

Chiar dacă s-au vehiculat numele unor antrenori pentru Nagelsmann, Flick și Mourinho, Zidane ar fi favoritul conducerii din Bavaria, potrivit celor de la Marca.


Rămîne de văzut ce decizie va lua Zinedine Zidane. În ultimul timp s-a vehiculat și că ar aștepta EURO, deoarece Didier Deschamps ar putea fi demis în cazul în care Franța are parte de un parcurs dezamăgitor. ”Zizou” a mai așteptat postul de la naționala Franței și în 2022, dar naționala ”Cocoșului Galic” a ajuns pînă în finala Cupei Mondiale, iar contractul lui Deschamps a fost prelungit.

4
4
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?