X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămînă

11 oct. 2022,, 14:45   Societate
1002 0

În perioada 3 - 9 octombrie curent, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 13.456 de persoane.

După acordarea ajutorului medical prespitalicesc 5.439 de pacienți, dintre care 1.219 copii au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară.

Pe parcursul săptămînii au fost înregistrate 3.012 urgențe cardiologice, inclusiv 44 de cazuri de sindrom coronarian acut, 1.882 de patologii neurologice, inclusiv 226 de cazuri de accidente vasculare cerebrale, 1.754 de urgențe respiratorii, dintre care 761 de solicitări pe motiv de infecții respiratorii virale acute (IRVA), 1.317 urgențe traumatologice și 172 de urgențe infecțioase.

În intervalul menționat au fost înregistrate 54 de solicitări pe motivul urgențelor toxice. Echipele AMU au acordat ajutor medical prespitalicesc la 19 persoane, care s-au intoxicat cu medicamente, la 13 persoane cu intoxicație cu ciuperci și la cinci persoane care s-au intoxicat cu dioxid și monoxid de carbon.

În ultima săptămînă, echipele AMU au fost solicitate pentru 71 persoane, care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 59 pacienți, inclusiv 11 copii au fost transportați la spital pentru tratament corespunzător.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?