Anna Egorova: ”Ziua noi salvam copilul, iar noaptea divorțam!”

Dacă pentru marea majoritate a femeilor nașterea unui copil este un moment de bucurie, pentru unele fericirea de a devenit mamă vine la pachet cu multe semne de întrebare.

Pentru Anna Egorova, o mămică a trei copii, nașterea primului copil a venit la pachet nu doar cu multe întrebări, dar și cu frică și multe nopți nedormite.

”Acum zîmbesc, am trăit deja totul, am depășit, am crescut, m-am maturizat, dar a fost foarte greu atunci, pentru că în general eu sînt o persoană activă, cu soțul ne-am cunoscut în excursiile cu cortul. Și acest mod de viață activ a fost întrerupt la un moment dat, pur și simplu (...) Am fost activă pe durata întregii sarcinii, ginecologul din Odessa îmi spunea: "Ai un băiat puternic". Și în aceeași zi (cînd a dat naștere primului său copil) am fost la maternitate pentru un control, nu aveam nici geantă, nimic. Am făcut un ECG, mi-au spus că totul este în regulă și am plecat acasă. Iar spre seară am născut. Am născut foarte ușor. Dar după 40 de minute copilul s-a făcut albastru și a țipat - a fost primul atac de epilepsie, noi toți îi spunem crize, convulsii. Și gata, de atunci eu am fost internată la spital, iar el - la terapie intensivă.

Abia peste trei luni de la naștere ne-am întors acasă. Nu m-a întîmpinat nimeni, nu am avut baloane, nimic, aveam doar o recunoștință imensă - mulțumesc lui Dumnezeu că sîntem acasă, iar el este viu! Și aveam o întrebare - ce facem în continuare? Nu știam cum să trăiesc, pentru că timp de 3 luni am locuit în spital și parcă în paralel cu mine trăiau tata, mama și soțul meu. Eu nu dormeam, nu mîncam, copilul avea crize.... Cu cîțiva ani în urmă am găsit un caiet cu notițe pe care le făceam pentru medici - erau cam 50 de crize pe zi. Iar acum, în momentul de față, sînt 2-3 crize pe zi”, a povestit tînăra mămică într-un interviu oferit pentru redacția Noi.md în cadrul rubricii ”Adevărații eroi”.

Primele luni după Naștere, pentru Anna, au fost un adevărat coșmar care i-a pus la grea încercare familia.

”Îmi amintesc că stăteam la balcon, fiul meu avea deja 4 luni, abia ieșisem din spital, stăteam acolo cu gîndul că nu știu cum să trăiesc mai departe. Nu puteam să ies cu el, căci avea criză după criză. Îmi era frică! Mai mult decît atît, îmi era frică să rîmîn singură acasă. Puteam să fac totul - puteam să-i fac injecție, el își încleșta maxilarul, eu îl desfăceam și știam ce să fac, dar psihologic era foarte greu să rămîn singură, deși în timpul crizelor se trezea salvatorul din mine: injecție, seringă, cîrpă, apă - repede! Iar tonul meu poruncitor jignea pe cei apropiați.

Nici nu vă pot spune prin cîte am trecut eu și soțul meu, pentru că ziua noi ne salvam copilul, iar noaptea divorțam! Apoi, nervii cedau la ambii, dar dimineața ne ceream scuze unul altuia. El se ducea la muncă, iar eu la scutece. Peste cîțiva ani, am mers la un psiholog și acolo am plîns, m-am descărcat, am venit la soțul meu și i-am spus: "Sanea, iartă-mă! Cum ai suportat toate acestea?". "Nu știu", a spus el, "nu-mi amintesc”. Și atunci mi-am dat seama că am un soț de aur! Așa a început maternitatea mea”, a povestit Anna.

Întreaga poveste a eroine rubricii noastre o poți citi aici.