Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Un analist politic: ”scenariul privind invazia directă depinde foarte mult de poziția Ucrainei”

22 feb. 2022,, 19:43   Politică
3599 0

Uniunea Europeană și NATO vor continua să susțină Ucraina, chiar dacă, din cauza recunoașterii celor două teritorii din estul țării, Kievului îi va fi foarte greu să-și promoveze agenda sa.

Precedentele din trecut arată că, din cauza lipsei de integritate teritorială a țării, a fost foarte dificil să avanseze în plan de aderare la UE și la NATO, a menționat Dionis Cenușa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, columnist principal al Agenției de presă IPN, la dezbaterea publică la tema „Solicitările Ucrainei către Occident vs. scenariile Moscovei”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Pentru SUA, la fel ca și pentru UE, este foarte important să-și susțină aliații și să asigure un echilibru de putere în regiune. Extinderea NATO nu depinde de capriciile Moscovei, ci de deciziile suverane ale statelor din vecinătatea Rusiei, și aici ne referim la Georgia și Ucraina. Pentru Rusia este important să spargă coeziunea politică și socială în interiorul acestor state, pentru a promova forțe politice care, fie sînt foarte reticente vizavi de Occident, fie sînt forțe pro-ruse. Pentru Rusia nu este important să aibă inamici în regiune, ea vrea prieteni, dar care sînt aduși în prietenie cu forța. Aici se ascund mizele principale pentru Rusia, nu este atît de important să destabilizeze Ucraina, ci să slăbească actualele forțe politice, pentru a deschide calea altor formațiuni și lideri politici, care să readucă în discuție restabilirea relațiilor de prietenie dintre Ucraina și Federația Rusă”, a subliniat politologul.

În opinia lui Dionis Cenușa, scenariul cel mai probabil este ca Federația Rusă să creeze un format nou de negocieri, pe care Kievul nu-l va putea ignora, deoarece e vorba de teritorii, care fac parte din Ucraina. „Ucraina va fi interesată să participe în orice format pe care îl va propune Rusia, iar acest lucru evident va distrage atenția de la alte probleme cu care se confruntă și pe care trebuie să le soluționeze Ucraina. La fel, consider că și Occidentul va fi interesat în participarea în formatele noi, chiar dacă va sancționa Federația Rusă. Deci, sancțiunile au fost deja declarate, șeful diplomației europene, Borrell, a menționat că o parte din pachetul de sancțiuni, care inițial era preconizat pentru scenariul invaziunii, va fi aplicat în următoarele ore sau zile. Același lucru este așteptat și din partea Statelor Unite. Deci, sancțiuni vor fi, trebuie să vedem care va fi natura acestor sancțiuni. Rusia, se pare, nu are frică de sancțiuni, ci din contra, le folosește pentru a-și consolida suveranitatea vizavi de pîrghiile de care dispune Occidentul pentru a încerca să influențeze pozitiv situația politică din Federația Rusă”, a spus politologul.

Totodată, potrivit cercetătorului, scenariul privind invazia directă depinde foarte mult de poziția Ucrainei. „Președintele Zelensky deja a făcut apel la calm, la decizii calculate vizavi de ceea ce se întîmplă în regiunile separatiste, deoarece Rusia în continuare așteaptă motiv pentru a intra în forță în regiunile separatiste. Cum? Evident că Federația Rusă deja a acceptat transmiterea unor forțe militare, care deja sînt staționate la frontiera dintre Ucraina și Federația Rusă, pentru a menține „pacea” în regiunile din estul țării”, a menționat Dionis Cenușa.


Politologul crede că Occidentul dispune de tot instrumentariul necesar pentru ca să limiteze sursele de agresiune din partea Federației Ruse, prin intermediul sancțiunilor. „Experiența sancțiunilor occidentale pe cazul Crimeii și nu numai ajută Occidentul să înțeleagă că există noi terenuri care pot fi explorate pentru a lovi punctual, dar eficient în regimul de la Kremlin, care nu ia în calcul doar interesele naționale ale Rusiei, dar și interesele personale ale cercului care îl înconjoară pe Putin. Și aici ne referim și la relații de cleptocrație și monopoluri oligarhice. Pe lîngă sancțiuni, Uniunea Europeană și Statele Unite și instituțiile financiare internaționale pot acorda ajutor Ucrainei prin intermediul asistenței financiare”, a spus Dionis Cenușa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?