Cei doi șefi de stat au discutat la Tirana, unde a avut loc Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, despre rezistența țării și despre viitorul comun al celor două țări în cadrul Uniunii Europene.
„Am reconfirmat sprijinul hotărît al Moldovei pentru victoria Ucrainei și o pace durabilă. Chiar în aceste zile, un nou lot de ajutor umanitar, ce constă din echipamente electrice, medicale, sticlă și produse alimentare, a fost trimis spre orașul Mîkolaiiv. Moldova și cetățenii săi vor continua să facă totul ce le stă în puteri pentru a sprijini țara vecină”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
„Summitul de la Tirana a fost încă o oportunitate pentru Moldova de a se alătura apelurilor către comunitatea internațională de a spori sprijinul pentru Ucraina”, a adăugat șefa statului.
Potrivit Președinției, Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est pune în discuție cooperarea regională, sprijinirea eforturilor de aderare la UE pentru țările candidate, inclusiv pentru Republica Moldova precum și susținerea continuă a Ucrainei pentru restabilirea păcii durabile pe continentul european.
Adăuga comentariu