X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

MAEIE: Moldova a îndeplinit majoritatea acțiunilor din planul de implementare a condiționalităților Comisiei Europene

16 apr. 2023,, 15:30   Politică
2530 1

Majoritatea acțiunilor prevăzute în planul de implementare a condiționalităților propuse Republicii Moldova de către Comisia Europeană sînt realizate, a declarat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc, în cadrul emisiunii ”Paralela 47” de la Radio Moldova. Potrivit lui, acestea se referă la modificarea și adoptarea unor legi care au scopul de a asigura buna funcționare a instituțiilor statului, transmite point.

„Intensitatea acțiunilor noastre, a autorităților, este înaltă. Noi, la momentul actual, avem 40% de procente din acțiuni implementate, circa 40% sunt la faza ori foarte avansată, ori finală și acest procentaj deja crește. Și avem în jur de 20% de acțiuni, din acele 60, încă nerealizate sau există necesitatea unui efort mai consolidat. Dacă unim aceste 40 cu 40, avem aș zice în jur de 80% suntem bine și suntem pe fază finală și 20 undeva încă mai avem de făcut”, a explicat Vladimir Cuc.

Amintim că în iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat de aderare la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată în unanimitate de toate țările membre ale UE în cadrul summitul Consiliului European, care s-a desfășurat la Bruxelles. Comisia Europeană a recomandat atunci Republicii Moldova realizarea a 9 condiționalități de bază. Majoritatea vizează reforma justiției și combaterea corupției, deoligarhizarea și consolidarea capacității administrației publice.

9
0
0
0
16

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?