Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Cînd vor avea loc alegerile prezidențiale în Moldova

16 mai. 22:32   Politică
2555 2

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. Un proiect de hotărîre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați.

Potrivit legislației electorale, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărîre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai tîrziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.

Potrivit Constituției, mandatul Președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurămîntului și pînă la depunerea jurămîntului de către Președintele nou-ales. Maia Sandu a depus jurămîntul de învestire în funcția de Președinte al Republicii Moldova la data de 24 decembrie 2020.

Tot pe data de 20 octombrie, în Republica Moldova se va desfășura referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

3
0
0
3
18

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?