X 

Noutăţi

economie

Moldovenii trăiesc din credite În luna iunie sau împrumutat cu 9 mai mult decît aceeași perioadă a anului trecut
24 iul. 2022,, 13:00  
Moldovenii trăiesc din credite. În luna iunie s-au împrumutat cu 9% mai mult decît aceeași perioadă a anului trecutÎn luna iunie 2022, creditele noi acordate au constituit 4,3 miliarde de lei, în creștere cu 9,0 la sută față de luna iunie 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 pînă la 5 ani, cu o pondere
Acte permisive pentru construcție pe teritoriul ZEL pentru deținători dreptului de superficie
21 iul. 2022,, 16:40  
Acte permisive pentru construcție pe teritoriul ZEL, pentru deținători dreptului de superficieÎn prima lectură a fost aprobat proiectul de modificare a Legii cu privire la zonele economice libere, Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Codului Contravențional. Legea stipulează că nu doar proprietarii de teren, dar și alți deținători ai dreptului de construire, cum ar fi s
Îmbunătățirea activității Zonelor economice libere va fi propusă pentru examinare Parlamentului
20 iul. 2022,, 12:08  
Îmbunătățirea activității Zonelor economice libere va fi propusă pentru examinare ParlamentuluiO inițiativă legislativă menită să îmbunătățească activitatea Zonelor economice libere (ZEL) va fi propusă pentru examinare în plenul Parlamentului. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la zonele economice libere, Legii privind autorizarea execută
Procedura ce ține de centralele fotovoltaice pentru consumatorii casnici va fi simplificată
20 iul. 2022,, 11:55  
Procedura ce ține de centralele fotovoltaice pentru consumatorii casnici va fi simplificatăInițiativa legislativă care vizează promovarea utilizării surselor regenerabile de energie a fost examinată în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei economie, buget și finanțe. Documentul prevede reducerea, de la 30 la 10 zile calendaristice, a termenului de eliberare a avizului de racordare a instalațiilor
BRICS plus descoperirea secolului XXI
18 iul. 2022,, 18:08  
BRICS plus - «descoperirea secolului XXI»? Vara aceasta este bogată în diverse întrevederi și summit-uri, fiecare – o încercare de a identifica conturul noii ordini mondiale. Spre exemplu, summit-ul G7 va intra în istorie pentru că liderii întruniți au discutat dacă Putin poate fi învins cu ajutorul torsurilor lor goale. Summit-ul țărilor BRICS, din c
Economia chineză a frînat brusc în trimestrul al doilea
15 iul. 2022,, 23:00  
Economia chineză a frînat brusc în trimestrul al doileaEconomia chineză, a doua mare economie a lumii, a încetinit semnificativ în al doilea trimestru al acestui an, o dovadă a efectelor carantinei asupra activităţii economice, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro. Datele oficiale publicate vineri arată că Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu doa
Gaibu despre Prima Casă O bombă cu ceas întîrziat
15 iul. 2022,, 12:02  
Gaibu, despre Prima Casă: O bombă cu ceas întîrziatPrima Casă este ”o bombă cu ceas întîrziat”, susține ministrul Economiei, Sergiu Gaibu. Despre aceasta Gaibu a declarat în cadrul emisiunii ”Cutia Neagră”.
Expert Leul moldovenesc și dolarul american ofensivă asupra euro
12 iul. 2022,, 13:15  
Expert: Leul moldovenesc și dolarul american, ofensivă asupra euroCel mai actual subiect astăzi în Moldova este fluctuațiile valutare și cursul de schimb al leului moldovenesc. Economiștii evaluează situația și încearcă să-și construiască previziunile. Iar populația este cel mai preocupată de întrebarea în ce monede să păstreze economiile. Ce se va întîmpla cu euro? Care sî
Ioniță Noi încă nu am depășit șocul energetic
11 iul. 2022,, 15:15  
Ioniță: "Noi încă nu am depășit șocul energetic"Expertul economic Veaceslav Ioniță, care a participat la emisiunea "Întrebarea principală cu Iulia Feodorova", și-a exprimat părerea despre cum stau lucrurile în sectorul agricol al Republicii Moldova.
Marea revoluție industrială a Chinei
30 iun. 2022,, 20:47  
Marea revoluție industrială a ChineiÎn prezent, resursele energetice devin o problemă-cheie de nivel global. Se referă și la țara noastră. China, care rezolvă cu succese problemele de acest fel, propune propria viziune asupra soluționării acestei probleme și a ajutorului pentru Republica Moldova. Despre aceasta – în articolul oferit site-ului N
Economia interzisă sau Cine tăinuiește rețeta minunii economice Р2
27 mai. 2022,, 18:43  
Economia interzisă, sau Cine tăinuiește rețeta minunii economice. Р.2 (Continuare. Începutul – la 26.05.2022) La nivel mondial, ideile economiei de piață suferă eșec și construirea unei minuni economice în baza economiei de piață libere în țările mari este imposibilă fără rolul important al statului în economie, protecționism și planificare. Despre aceasta scrie în noua s
Economia interzisă sau Cine tăinuiește rețeta minunii economice
26 mai. 2022,, 13:02  
Economia interzisă, sau Cine tăinuiește rețeta minunii economiceLa nivel mondial, ideile economiei de piață suferă eșec, iar construirea unei minuni economice în baza economiei de piață libere în țările mari este imposibilă fără rolul important al statului în economie, protecționism și planificare. Despre aceasta scrie în noua sa carte «Economia interzisă. Ce a făcut c
Ministrul Economiei îi răspunde lui Plîngău Este trist
24 mai. 2022,, 14:15  
Ministrul Economiei îi răspunde lui Plîngău: ”Este trist”Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, neagă faptul că ar fi fost vizat anterior într-un dosar privind spălări de bani, iar ulterior acesta a fost clasat. Serviciul de presă de la Ministerul Economiei a precizat pentru Realitatea.md că unele persoane încearcă să-și construiască capital politic pe astfel de fen
În Germania au recunoscut imposibilitatea de a înfrînge Rusia
24 mai. 2022,, 11:00  
În Germania au recunoscut imposibilitatea de a înfrînge RusiaPublicația germană Deutsche Wirtschafts Nachrichten (DWN) a recunoscut că Occidentul nu a reușit să îngenuncheze economia rusă. Astfel, sistemul financiar rus continuă să funcționeze, iar rubla față de euro a atins un nivel record în ultimii șapte ani. Cei din Germania au remarcat că mulți analiști occiden
Cine și de ce va cîștiga războiul economic mondial Partea 2
13 mai. 2022,, 18:03  
Cine și de ce va cîștiga războiul economic mondial? Partea 2(Sfîrșit. Începutul citiți pe 12.05.2022) Spre deosebire de conflictele armate, războiul economic nu s-a terminat niciodată și nu se va termina niciodată, iar acum lumea se află în faza acută a războiului economic. Care este cauza acestei faze acute și este posibil de ieșit din ea cu pierderi minime? Șo
Cine și de ce va cîștiga războiul economic mondial
12 mai. 2022,, 18:01  
Cine și de ce va cîștiga războiul economic mondial?Pe lîngă binecunoscutul concept de geopolitică, utilizat pe scară largă, recent s-a format o astfel de disciplină precum geoeconomia, care studiază războiul economic global și conflictele economice locale în cadrul războiului economic global. Spre deosebire de conflictele armate, războiul economic nu s-a t
Statele Unite anunță cea mai proastă stare a economiei din ultimii 10 ani
5 mai. 2022,, 14:00  
Statele Unite anunță cea mai proastă stare a economiei din ultimii 10 aniEconomia SUA se află în cea mai proastă stare din ultimii 10 ani, potrivit unui sondaj realizat de SSRS la comanda CNN. Potrivit studiului, doar 23% dintre americani dau o apreciere pozitivă economiei țării. Ultima dată o astfel de evaluare publică negativă a economiei țării a fost observată în ianuarie 20
Societățile cu răspundere limitată vor putea emite obligațiuni corporative în condiții mai simple
4 mai. 2022,, 16:07  
Societățile cu răspundere limitată vor putea emite obligațiuni corporative în condiții mai simpleSocietățile cu răspundere limitată (SRL) vor emite obligațiuni corporative în baza unor noi prevederi simplificate, aprobate astăzi de Guvern. Astfel, în urma modificării Legii privind societățile cu răspundere limitată, vor fi stabilite condiții mai clare de emitere a obligațiunilor, precum și organele respo
Presiuni pe piața valutară din Moldova din cauza războiului
26 apr. 2022,, 08:30  
Presiuni pe piața valutară din Moldova din cauza războiuluiRăzboiul din Ucraina a perturbat piaţa valutară. Asta pentru că moldovenii s-au grăbit să cumpere valută în încercarea de a-şi face rezerve. Din 24 februarie şi pînă acum, presiunea pe piaţa valutară se ridică la un miliard de dolari. Potrivit lui Veaceslav Ioniţă, expert economic al Institutului pentru De
Spînu sfaturi de economisire a energiei Stinge lumina cînd ieși din cameră
23 apr. 2022,, 14:30  
Spînu, sfaturi de economisire a energiei: „Stinge lumina cînd ieși din cameră”Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, vine cu recomandări pentru economisirea resurselor energetice. „Pentru moment, lucrurile par dificile, dar cu o economie inteligentă, rezonabilă a energiei vom trece mai ușor această perioadă grea pînă ce lucrurile se vor stabiliza la nivel
Economia chineză a înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestru
18 apr. 2022,, 23:00  
Economia chineză a înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestruProdusul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere de 4,8% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele publicate luni de Biroul Naţional de Statistică, depăşind estimările analiştilor de 4,4% şi peste avansul de 4% înregistrat în ultimul trimestru al a
Discover Moldovas Finest MAEIE dă startul unui proiect al diplomației economice
15 apr. 2022,, 16:02  
"Discover Moldova’s Finest": MAEIE dă startul unui proiect al diplomației economiceLa Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost lansat proiectul diplomației economice „Discover Moldova’s Finest”, eveniment la care a participat viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, și mai mulți membri ai corpului diplomatic acreditat la Chiș
Potențialul economic dintre Republica Moldova și Iran ar putea crește
8 apr. 2022,, 15:52  
Potențialul economic dintre Republica Moldova și Iran ar putea creșteProducătorii agricoli moldoveni ar putea exporta pe piața din Iran, transmite MOLDPRES. Potrivit Camerei de Comerț și Industrie, în urma unei întrevederi a președintelui CCI, Sergiu Harea, cu Ambasadorul Republicii Islamice Iran în Republica Moldova, Manouchehr Moradi, au fost identificate principalele cat
Igor Grosu către moldoveni Trebuie să fim economi
29 mar. 2022,, 09:50  
Igor Grosu, către moldoveni: „Trebuie să fim economi”Nu ne mai așteaptă vremuri bune, ci vremuri complicate, spune președintele Parlamentului, Igor Grosu. Speakerul a declarat, la o emisiune televizată, că cetățenii trebuie să se pregătească că vor traversa o perioadă destul de dificilă cu creșteri galopante la prețuri și tarife, transmite Noi.mdcu referire
Sar putea să avem vremuri grele în economie Opinie
28 mar. 2022,, 18:30  
S-ar putea să avem vremuri grele în economie. OpinieS-ar putea să avem vremuri grele în economie din cauza războiului din Ucraina și a ruperii legăturilor cu partenerii tradiționali. Această opinie a fost exprimată de expertul economic Oleg Cosîh, vorbind în cadrul emisiunii "Mecanismul de acțiune cu Elena Levițkaia-Pahomova" de la postul de televiziune NTV
Poisic Cea mai bună opțiune pentru Moldova este amplasarea facilităților de producție cu investiții din Federația Rusă
28 mar. 2022,, 09:31  
Poisic: Cea mai bună opțiune pentru Moldova este amplasarea facilităților de producție cu investiții din Federația RusăÎn condițiile sancțiunilor internaționale fără precedent, guvernul rus nu numai că manevrează admiterea pe piața țării, ci și schimbă multe reguli și legi care funcționau de ani și decenii. Printre aceste soluții se numără reducerea la zero a taxelor de import pentru mai mult de 450 de mărfuri. Mai exact,
Duminica zi fără mașini Ce cred moldovenii despre propunerea AIE
20 mar. 2022,, 16:45  
Duminica, „zi fără mașini”: Ce cred moldovenii despre propunerea AIEPropunerea de a declara duminicile drept „zile fără mașini” a venit din partea Agenției Internaționale a Energiei, care ar fi identificat mai multe măsuri pentru diminuarea consumului de petrol, în contextul crizei generate din Ucraina. Potrivit agenției, dacă aceste măsuri se vor aplica în ţările dezvolta
Susținerea sectorului agroalimentar Recomandările CSS pentru gestionarea situației de criză
14 mar. 2022,, 12:53  
Susținerea sectorului agroalimentar. Recomandările CSS pentru gestionarea situației de crizăConsiliul Suprem de Securitate (CSS) a venit cu mai multe recomandări privind gestionarea situației provocate de scumpirile din ultima perioadă. Printre acestea se numără și realizarea unor programe de susținere a agricultorilor, agenților economici și gospodăriilor dezavantajate de situația creată, transmite
Nicu Popescu Republica Moldova are nevoie urgentă de ajutor
10 mar. 2022,, 11:45  
Nicu Popescu: „Republica Moldova are nevoie urgentă de ajutor”Pe fondul situației din Ucraina, în R. Moldova au fost luate din start măsuri de protecţie a economiei interne a Republicii Moldova. Ba mai mult, de mai multe luni, Guvernul de la Chișinău s-a pregătit pentru întregul spectru de scenarii din regiune. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nic
Precizări privind impactul situației din regiune asupra economiei naționale
9 mar. 2022,, 21:22  
Precizări privind impactul situației din regiune asupra economiei naționaleÎn contextul situației din Ucraina și îngrijorările semnalate de către publicul larg în legătură cu prezența anumitor produse de consum în magazinele din Republica Moldova, ministerul economiei poartă discuții intense cu asociațiile de business, sectoarele economice și colegii de la Ministerul Agriculturii și
China a aprobat planul de creștere a economiei sale în 2022
5 mar. 2022,, 15:30  
China a aprobat planul de creștere a economiei sale în 2022Planul de dezvoltare socio-economică a Chinei pentru 2022 prevede creșterea PIB-ului țării la nivelul de 5,5%. Documentul a fost distribuit la cea de-a cincea sesiune a Congresului Național al Poporului (NPC, cea mai înaltă autoritate de stat din China) de legislatura a 13-a, care a fost deschisă sîmbătă l
Economia globală va pierde 1 trilion de dolari pînă în 2023
3 mar. 2022,, 23:28  
Economia globală va pierde 1 trilion de dolari pînă în 2023Nivelul inflației globale, din cauza începerii războiului din Ucraina, ar putea crește cu 2 puncte procentuale în 2023, afirmă cercetătorii de la Institute of Economic and Social Research din Marea Britanie, transmite Noi.md cu referire la romaniatv.net. „Rusia și Ucraina sînt furnizori importanți de mater
Gavrilița despre cele mai afectate ramuri ale economiei E devreme să facem pronosticuri
2 mar. 2022,, 21:16  
Gavrilița, despre cele mai afectate ramuri ale economiei: E devreme să facem pronosticuriExportul din Republica Moldova spre Ucraina și spre Rusia este întrerupt, din cauza războiului din țara vecină, iar importul din aceste două state este și el dificil, dar se caută soluții. Declarația a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul conferinței de presă susținute după ședința de ast
Rubla a coborît la un minim record
28 feb. 2022,, 08:17  
Rubla a coborît la un minim recordRubla a coborît luni la un minim record, iar dolarul a crescut în fața celor mai multe valute, după ce națiunile occidentale au anunțat noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei. Președintele Vladimir Putin, potrivit surselor oficiale de la Moscova, și-a pus forțele nucleare în alertă max
Campioni la prețuri cum suportă inflația economiile mari ale lumii
25 feb. 2022,, 18:35  
Campioni la prețuri: cum suportă inflația economiile mari ale lumiiÎn a.2021 inflația a devenit o problemă globală, iar în a. 2022 majorarea prețurilor s-a accelerat și mai mult. Însă diferite țări au fost afectate diferit: unele nu au fost afectate deloc (spre exemplu, țările Asiei de Est), altele au ajuns pe punctul în care inflația capătă prefixul «hiper». În ce măsură au
Preţurile gazelor în Europa scad în urma atenuării tensiunilor geopolitice
17 feb. 2022,, 14:00  
Preţurile gazelor în Europa scad, în urma atenuării tensiunilor geopoliticePreţurile gazelor naturale în Europa au continuat să scadă miercuri, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că sprijină o soluţie diplomatică la tensiunile cu SUA privind Ucraina şi a anunţat retragerea în garnizoane a mii de militari şi echipamente care au participat la exerciţii militare în apro
Ministrul Economie optimizează ZELurile
15 feb. 2022,, 17:30  
Ministrul Economie „optimizează ZEL-urile”Vicepremierul Nicu Popescu a făcut o invitație către oamenii de afaceri din Azerbaidjan „de a examina condițiile avantajoase oferite de către Zonele Economice Libere”. După ce anterior ministrul pe Economie a vorbit că „printre prioritățile guvernării este optimizarea ZEL-urilor”. Popescu a făcut o invitaț
Administrația unui spital vine cu precizări în cazul circularei de la Ministerul sănătății
1 feb. 2022,, 15:16  
Administrația unui spital vine cu precizări în cazul circularei de la Ministerul sănătățiiDupă ce în presă a fost publicată o circulară adresată instituțiilor medicale din țară, prin care Ministerul Sănătății cere administratorilor să facă economii la energia termică și electrică, cu o reacție a venit și administrația IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”.
Oleg Ianovschii În Occident nu mai există noțiunea de elită națională Elitele urmăresc doar propriile interese Partea 2
31 ian. 2022,, 18:03  
Oleg Ianovschii: «În Occident nu mai există noțiunea de elită națională. Elitele urmăresc doar propriile interese». Partea 2(Continuare. Începutul - la27.01.2022) Cine va transpune în viață planurile elitelor mondiale, după ce clasa de mijloc va fi ștearsă? Cum funcționează rețeaua mondială de guvernare și care-s cele cinci puncte de sprijin ale influenței ei? Cum se formează paradigma informațională mondială și cum este ea ge
Salariul minim în diverse țări în 2022 Cu cît a crescut cel din RMoldova
30 ian. 2022,, 12:00  
Salariul minim în diverse țări în 2022. Cu cît a crescut cel din R.MoldovaAnaliștii Picodi.com au verificat cum a evoluat salariul minim în 64 de țări și dacă aceste sume pot asigura un nivel de trai minim în țările respective. Creștere record a salariilor Studiul a acoperit țările cu un salariu minim stabilit de guvern – în total 64 de țări din Europa, America de Nord și de
Cum se economisește energia termică la Guvern
29 ian. 2022,, 18:00  
Cum se economisește energia termică la GuvernGeamurile de la biroul premierului Natalia Gavrilița au fost izolate, iar în unele spații căldura este deconectată. Așa economisește Guvernul energia termică, la propriul îndemn. Primministra spune că, datorită acestor metode, în factura instituției figurează cu 8 gigacalorii mai puțin decît în aceeași per
 Oleg Ianovschii În Occident nu mai există noțiunea de elită națională Elitele urmăresc doar propriile interese
27 ian. 2022,, 18:01  
Oleg Ianovschii: «În Occident nu mai există noțiunea de elită națională. Elitele urmăresc doar propriile interese» Cine va transpune în viață planurile elitelor mondiale, după ce clasa de mijloc va fi ștearsă? Cum funcționează rețeaua mondială de guvernare și care-s cele cinci puncte de sprijin ale influenței ei? Cum se formează paradigma informațională mondială și cum este ea gestionată în regim manual? Cum, în pași numă
Economia Chinei trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimii 40 de ani
18 ian. 2022,, 08:38  
Economia Chinei trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimii 40 de aniProducția economică a Chinei crescut cu 4% în ultimul trimestru al anului 2021, dar a înregistrat o încetinire față de trimestrul precedent. De asemenea, ritmul de creştere al economiei a încetinit în trimestrul patru din 2021, pe măsură ce cumpărătorii de case și consumatorii devin tot precauți. Drept răs
15 mii de lei salariul care ar readuce moldovenii acasă
10 ian. 2022,, 17:30  
15 mii de lei, salariul care ar readuce moldovenii acasăOamenii vor salarii de două ori mai mari pentru a avea un trai decent în ţară. Potrivit expertului în politici economice, Veaceslav Ioniţă, pentru o leafă de aproape 15 mii de lei, mulţi moldoveni din diaspora ar accepta să revină acasă. În timp ce unii oameni, spun că un asemenea venit ar fi suficient, alţii
Cine și de ce închide economia sau Terapia de șoc globală a început Partea 2
6 ian. 2022,, 10:00  
Cine și de ce închide economia sau Terapia de șoc globală a început! Partea 2(Sfîrșit. Începutul citiți pe 05.01.2022.) Lipsa acută de benzină într-o țară producătoare de petrol precum Marea Britanie, creșterea anormală a prețurilor la gaze în Europa, creșterea pretutindeni a prețului produselor alimentare înseamnă criză economică? Sau este rezultatul unor înțelegeri viclene și din
Cine și de ce închide economia sau Terapia de șoc globală a început
5 ian. 2022,, 18:00  
Cine și de ce închide economia sau Terapia de șoc globală a început! Lipsa acută de benzină într-o țară producătoare de petrol precum Marea Britanie, creșterea anormală a prețurilor la gaze în Europa, creșterea pretutindeni a prețului produselor alimentare înseamnă criză economică? Sau este rezultatul unor înțelegeri viclene și din culise între cei mai mari azi pentru a conduc
Care este cuantumul salariului mediu pe economie prognozat pentru 2022
5 ian. 2022,, 14:45  
Care este cuantumul salariului mediu pe economie prognozat pentru 2022Cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2022, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 458 din 29.12.2021 privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 325-333 art. 761 din 31.12.2021), constituie 9.900 lei. Î
PIBul global va depăşi pentru prima dată 100000 de miliarde de dolari în 2022 Ce înseamnă asta
1 ian. 2022,, 02:00  
PIB-ul global va depăşi pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari în 2022. Ce înseamnă astaPIB-ul global va depăşi pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari în 2022, iar China va avea nevoie de mai mult timp decît s-a estimat iniţial pentru a depăşi Statele Unite, devenind prima economie mondială. Într-un raport, compania britanică de consultanţă Cebr susţine că prima şi a doua economie a
Programul de atragere a remitențelor în economie PARE 11 a fost extins
29 dec. 2021,, 15:31  
Programul de atragere a remitențelor în economie, „PARE 1+1” a fost extinsProgramul „PARE 1+1” a fost extins pînă la finele anului 2024. Pentru implementarea programului, Ministerul Economiei a prevăzut, pentru anii 2022-2024, mijloace financiare în sumă de 30 milioane lei anual. O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de astăzi a Guvernului. Programul de Atragere a R
Comisia economie buget și finanțe a făcut totalurile activității
28 dec. 2021,, 15:17  
Comisia economie buget și finanțe a făcut totalurile activitățiiMembrii Comisiei economie buget și finanțe au făcut totaluri activității sesiunii de toamnă-iarnă, enumerînd cele mai importante legi care au fost aprobate de Legislativ în această. Realizările au fost prezentate de către deputații PAS din cadrul Comisiei în timpul unei conferințe de presă susținută astăzi, 2
economie
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036