Cutremurele puternice din 6 februarie 2023 în sudul Turciei au ucis peste 50.000 de oameni în 11 provincii şi au lăsat milioane de oameni fără adăpost, notează Noi.md cu referire la stirileprotv.
”Astăzi, livrăm 7.275 de locuinţe în Hatay... Vom livra treptat 40.000 de locuinţe în întreaga regiune, de îndată ce construcţia lor este finalizată”, a declarat preşedintele Tayyip Erdogan în timpul unei ceremonii la Hatay, provincia cel mai grav afectată de cutremure.
Aproximativ 75.000 de locuinţe vor fi livrate în următoarele două luni, a spus Erdogan, adăugînd că guvernul intenţionează să livreze un total de 200.000 de locuinţe în acest an.
Aproximativ 680.000 de locuinţe au fost distruse în regiunea cutremurului, a declarat vineri ministrul Urbanizării Mehmet Ozhaseki reporterilor, adăugînd că 390.000 de familii sînt înregistrate pentru a primi case care urmează să fie construite acolo.
"Au fost finalizate licitaţiile pentru 200.000 de apartamente, iar unele dintre ele sînt în curs de construcţie. Unele au fost finalizate, iar livrările vor fi făcute în curînd. Procesul de licitaţie pentru aproximativ 100.000 de apartamente continuă", a spus el.
După cutremure, Erdogan a promis 319.000 de locuinţe noi pînă în februarie 2024 şi un total de 680.000 un an mai tîrziu.
Adăuga comentariu