Peter Pellegrini a declarat că alegerea unui nou președinte al parlamentului - după ce el însuși a cîștigat alegerile prezidențiale - necesită timp.
Dar luni, el a recunoscut că nu a înțeles despre ce este vorba în constituția slovacă și a anunțat că mandatul său de parlamentar s-a încheiat. "Îmi cer scuze dacă nu am înțeles imediat toate prevederile constituției noastre", a declarat Pellegrini.
Este vorba de o prevedere potrivit căreia un deputat, dacă este ales președinte, "încetează să mai dețină funcția deținută anterior din ziua alegerii", scrie Noi.md cu referire la eurointegration."La 6 aprilie 2024, mandatul meu de membru al Consiliului Național (Parlament) a încetat din punct de vedere al Constituției. Ținînd cont de faptul că, în calitate de deputat al poporului, am fost și președinte al Consiliului Național, mandatul meu în această funcție a încetat chiar în această zi", a adăugat el.
Pînă la alegerea unui nou președinte al parlamentului slovac, atribuțiile sale vor fi îndeplinite de Peter Žiga, vicepreședinte al parlamentului și membru al partidului lui Pellegrini. Cînd vor avea loc aceste alegeri încă nu se știe.
Amintim că în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Slovacia, Pellegrini l-a învins pe oponentul său, fostul ministru de externe Ivan Korcok.
Adăuga comentariu