Cu creionul la cap. De ce desenul este cea mai bună metodă de a te odihni de rețelele sociale și de muncă

Practic, toți oamenii desenează din fragedă copilărie, iar cel mai vechi desen descoperit de savanți are peste 70 mii de ani. Totuși, în ultimele două secole desenul a cedat destul de puternic: la început fotografia l-a lipsit de sensul practic, apoi noua artă avangardistă a pus la îndoială posibilitățile plastice ale desenului.

Însă azi desenul revine — cel puțin, ca terapie prin artă, care demonstrează rezultate din ce în ce mai impunătoare . Beverli D”Silva (https://knife.media/painting-is-good/) — despre aceea de ce se merită ca noi toți să desenăm mai des, și despre folosul care poate fi tras din această ocupație .

***

Desenul, fie el pe corp sau piatră, este una dintre cele mai vechi forme ale artei plastice. Cel mai timpuriu desen, ajuns la noi, a fost descoperit în a. 2021 în peștera Blombos din Africa de Sud: cca 73 000 ani în urmă, un om a luat o cretă și a hașurat o așchie de piatră. Fiecare om este capabil să deseneze.

«Este primul nostru mijloc de a ne auto-exprima și a crea, — spune Julia Balcin, directoarea școlii regale de desen din Londra. — În copilărie, capeți primele abilități de desen mult înainte de a învăța să vorbești, să mergi sau să scrii ».

Desenul întotdeauna a fost o practică importantă în munca oricărui pictor, chir din epoca Renașterii, în care Leonardo da Vinci efectua studii anatomice detaliate ale corpului uman.

Balcin menționează reducerea interesului pentru desen în anii 1970, atunci în lumea artei academice acesta era considerat «demodat» (mai ales desenul după natură ). Dar acum marcarea suprafețelor a căpătat o nouă funcție: ea ne reconectează cu abilitățile noastre tactile și oferă un răgaz de necruțătoarea digitalizare.

Desenul a devenit din nou popular. El este apreciat pentru calitățile terapeutice și senzația de «flux». Pandemia a arătat că un astfel de respiro este chiar necesar. În Marea Britanie, spre exemplu, unii pot face terapia prin artă, dacă se adresează Serviciului național de sănătate.

Pictorița Emily Haworth-Booth povestește, că în timpul bolii a descoperit că desenarea conștientă «a devenit un fel de ancoră, pe care o puteam arunca în sol pentru a mă calma … Eu eram „aici“, realitatea a devenit solidă». Desenul i-a redus semnificativ anxietatea și o ajuta să respire mai lent. Din spusele sale, asta a contribuit la vindecare. După o ședință de desen ea simțea un val de ușurare și un flux de endorfină, ca după un curs de yoga sau o ședință de psihoterapie foarte utilă.

Și Claire Gilman, curatora -șefă a Centrului de desen din New York, a observat sporirea rapidă a interesului pentru desen, care a început în timpul carantinei, și de atunci nu a mai scăzut:

«Pe atunci pictorii reveneau la desen inclusiv din cauza că au fost închiși în studiourile lor ».

Mai mult, în opinia ei în clipele grele «dorința de a lua un pix sau un creion și a-ți transpune imediat sentimentele pe hîrtie » este atractivă în sine.

Roger Malbert crede că desenul poate avea scopul înregistrării celor văzute, transpunerea nemijlocită a lumii în propria conștiință. Desenul te poate ajuta să intri în contact cu lumea și cu tine însuți, dar și să-ți modifici viziunea asupra lucrurilor. Malbert împărtășește ideea proprietăților vindecătoare ale desenului :

«Eu întotdeauna am desenat într-o ușoară manieră terapeutică », — spune el.

El echivalează concentrarea în timpul desenului după natură cu yoga, «cînd nu mai ai alte gînduri» — el crede că asta poate fi foarte «meditativ».

Pictorul John Hewitt povestește, că neliniștea pe care de obicei o trăiește în legătură cu crearea unui desen «prost» este compensată de plăcerea unei linii perfect netede și a modelelor și ritmurilor neașteptate.

El a devenit foarte cunoscut în a. 2013 prin publicarea zilnică a desenelor pe Instagram. La moment, cea mai populară publicație a lui Hewitt este portretul motanului. Pisicile negre întotdeauna acumulează mai multe like-uri, spune el. Dar desenează nu doar animăluțe drăgălașe. Hewitt a fost martorul actelor teroriste din Londra, în a. 2005. Nu ava la el albumul pentru desen, așa că a făcut 59 de desene din memorie, care ulterior au fost demonstrate în muzeul din Londra. El și-a desenat mama la spital, în ultimele ei zile.

«Simțeam că nu voi mai putea face nimic, de aceea am desenat brațul ei, pernele și patul ».

Pictorul Charlie Mackesy a fost pasionat de desen la nouăsprezece ani, după ce cel mai bun prieten al său a pierit într-un accident rutier. Cartea lui «Băiatul, cîrtița, vulpea și calul», plină de desene expresive și cugetări despre viață și prietenie, a atras o armată întreagă de admiratori.

Cum spune Malbert, desenul te ajută intri în contact cu lumea și cu tine însuți, dar și să-ți modifici viziunea asupra lucruri ca certurile, zguduirile sociale, chiar și emoțiile simple. El îți poate lărgi diapazonul emoțional.

***

Și în Moldova există numeroase studiouri artistice, în care prin creație copii și adulții primesc ajutor în soluționarea problemelor psiho-emoționale. «Terapia prin artă include numeroase tehnici ce țin de creativitate. Exprimarea sentimentelor și emoțiilor prin desen sau pictură este numită izo-terapie. În această tehnică nu se desenează imagini ca atare; scopul principal este să-ți exprimi starea sufletească: emoțiile, sentimentele, senzațiile. Aici nu este nevoie de idee sau de talentul artistului ; însă contează, de exemplu, culorile folosite. Contează mesajul pe care persoana a vrut să-l transmită, sentimentele pe care le-a trăit în procesul desenării», - explică Anna Vasilicova-Sacovscaia și Iulie Ubeivolc, conducătoarele studioului .

Un alt gen de creație interesant este terapia cu nisip. «Pentru multă lume, în special pentru copii, exprimarea ideilor prin cuvinte este o sarcină dificilă. Dar există un arsenal întreg de metode de a le transmite – gesturi, mimică, și desigur modurile creative de exprimare. Lucrul cu nisipul te ajută să faci un pod între lumile externă și internă, prin reflectarea imaginii interioare într-o creație manuală. Anume acesta este principiul de bază al terapiei cu nisip. Ea influențează pozitiv fondul emoțional al persoanei, dezvoltă abilități senzitive și stimulează procesele cognitive ».

Da iată ce a spus pentru site-ul Noi.md pictorul Vadim Palamarciuc, membru al Uniunii artiștilor plastici, profesor de artă plastică: «Am o atitudine sceptică față de însăși îmbinarea terapie prin artă. Este un termen modern, introdus, cred eu, în scopuri publicitare. Eu nu aș lega arta plastică cu careva acțiuni terapeutice. Este o specialitate, un mod de viață, un gen de activitate. În scop publicitar, desigur, o putem numi și așa. Eu predau arta plastică nu doar copiilor, ci și oamenilor maturi. Am avut mulți adulți printre elevii mei. Dacă îi atragi, atunci arta plastică, ca și oricare altă specialitate, le aduce satisfacție. Desigur, dacă oameni în etate tind spre artă, ei se dezvoltă ca personalitate. E la fel, spre exemplu, dacă studiază limbi străine– asta tot dezvoltă. Eu prefer să privesc asta nu ca pe o terapie prin artă – ei nu-s bolnavi care trebuie tratați, da pur și simplu ca pe practicarea artei. Este un mod de dezvoltare. S-au schimbat oare oamenii în procesul studiilor? Nu pot vorbi despre întregul spectru al stărilor. Doar că în procesul studiilor le vorbesc elevilor despre artiști, despre diverse curente și stiluri în arta plastică, și astfel le lărgesc orizontul. Mă bucură interesul pentru aceste teme, oamenii desigur cunosc ceva nou, și e minunat faptul că-i interesează nu doar problemele traiului. Dacă omul tinde spre ceva nou, el se dezvoltă. Iar dacă omul face ceva cu plăcere, probabil este mai binedispus, psiho-emoțional vorbind. Dar eu, ca profesor, nu-mi pun un asemenea scop. Este, cum s-ar spune, un efect auxiliar. Sarcina mea este să fac viața omului mai interesantă și mai multilaterală, să-l învăț iubirea și înțelegerea artei plastice.

Cunoscuta jurnalistă moldoveană Iulia Semioniova s-a apucat de pictură fiind deja în etate. Neașteptat, s-a deschis talentul, a apărut un stil individual, și lucrările sale au adunat numeroși admiratori.

«Arta plastică este salvarea de rutină. Pentru mine este un mod de a schimba direcția, de a lăsa grijile cotidiene , a conecta fantezia, a provoca zborul cugetului. De a-mi aminti, la urma urmei, că omul este născut nu numai pentru a achita serviciile comunale, ci pentru creație, pentru senzația de bucurie a vieții. Eu o resimt în momentul în care pictez », - a spus Iulia pentru site-ul nostru.

A pregătit Cristina Agatu