downCategoriile

PCRM: membrii CCA au primit recompense pentru închiderea NIT TV

vineri, 29 iunie 2012, 12:17
image
Foto: replika.md
Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au primit premii pentru a închide NIT TV, iar Marian Pocaznoi – un imobil valoros, afirmă deputaţii comunişti. Declaraţia aparţine deputatului PCRM, Anatolie Zagorodnîi, fiind făcută în cadrul audierilor parlamentare cu privire la independenţa presei şi libertatea exprimării.

În replică, procurorul general, Valeriu Zubco, a spus că nu dispune de informaţii în acest sens şi a rugat comuniştii să prezinte probe în favoarea celor declarate.

La rîndul său, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marin Pocaznoi, a reluat acuzaţiile în adresa postul de televiziune NIT, declarînd că acesta „a acţionat în favoarea Partidului Comuniştilor şi că a încălcat constant principiile audiovizualului”. El insistă că decizia de retragere a licenţei NIT TV a fost una legală.

”A încălcat drepturile cetăţenilor la informare prin dezinformare, denatura realitatea prin montaje. Monitorizările naţionale au concluzionat că ştirile NIT TV favorizau PCRM, denigrînd toate celelalte partide politice”, a declarat Pocaznoi.

Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a spus că retragerea licenţei NIT TV a fost un pas corect, fiindcă ducea ”o politică editorială iresponsabilă, total partizană”.

Amintim că, pe 5 aprilie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a retras licenţa de emisie a postului de televiziune NIT. Pe 10 mai, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul postului TV, care a solicitat sistarea deciziei CCA privind retragerea licenţei de emisie.

Sursa: NOI.MD

Ştiri similare


Categoriile

upLa început