Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

O ambulanță cu un copil de trei luni a derapat de pe traseu (FOTO/VIDEO)

18 ian. 2018,, 12:00   Societate
3599 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI continuă lucrările de deblocare și deszăpezire a mijloacelor de transport care au rămas împotmolite pe unele porțiuni de traseu.

Pe drumurile din Șoldănești trei mijloace de transport au fost tractate de pompieri în această dimineață. Tot în urma condițiilor meteo nefavorabile o ambulanță cu un copil în vîrstă de 3 luni a derapat de pe traseu.

Intervenția de deblocare a ambulanței a fost efectuată de către pompierii și salvatorii Secției Situații Excepționale Rezina. De ajutorul specialiștilor IGSU a fost nevoie și în Raionul Criuleni, unde un microbuz a ajuns într-un șanț. Salvatorii au efectuat operațiunea de deblocare.

Conform informațiilor, mai multe camioane sînt stopate de autorități la intrarea în orașul Anenii Noi, pentru a evita înzăpezirea acestora.

Totodată, pe moment rămîn deconectate parțial de la curentul electric 173 de localități din 19 raioane. Specialiștii lucrează pentru reconectarea consumatorilor.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?