X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Care este locul Moldovei în clasamentul mondial al transparenței bugetare?

31 ian. 2018,, 18:50   Societate
3633 1

Moldova a ocupat locul 33 în clasamentul mondial privind nivelul transparenței bugetare dintre 115 țări din întreaga lume. Totodată, țara noastră a fost inclusă în lista țărilor, care au un nivel redus de transparență a bugetului.

Acestea sînt rezultatele Indicelui Transparenței Bugetare (Open Budget Index- OBI) pentru anul 2017, prezentate astăzi. Indicele Transparenței Bugetare (OBI) măsoară transparența bugetarăși accesul publicului la informațiile privind bugetul.

Totalurile Indicelui Transparenței Bugetare (OBI) și ratingul țărilor sînt făcute de Internațional Budget Partnership, odată la doi ani, împreună cu organizațiile obștești (din partea Moldovei - Centrul Analitic Independent Expert-Grup Moldova).

Pentru prima dată în istorie, Republica Moldova a fost inclusă oficial în cadrul ratingului OBI (Open Budget Index), obținînd scorul de 58 de puncte din 100 posibile sau cu 16 puncte mai mult decît media globală (42 puncte), clasîndu-se pe locul 33 la nivel mondial.

Rezultatul indică faptul că țara noastră oferă informații bugetare limitate, la fel ca și Slovacia și Polonia (59 de puncte), depășind Ucraina (54) și Ungaria (46), dar înregistrînd un scor mai mic decît România (75 puncte din 100).


Indicele Transparenței Bugetare (OBI) măsoară transparența bugetară, puterea de supraveghere a instituțiilor legislative și participarea obștii la procesul bugetar. Clasamentulinclude 115 țări, iar rezultatul este determinat în funcție de punctajul obținut. Fiecărei țări îi este atribuit un scor de maxim 100, care determină poziția acesteia la nivel mondial.

În Moldova nivelul de supraveghere al bugetului instituțiilor din partea Parlamentului și Curții de Conturi a primit scorul de59 de puncte din 100, similar cu țările din regiune ca: Turcia, Bulgaria, Croația, dar semnificativ mai puține punctedecît vecinii noștri din Ucraina, care au înregistrat 83 de puncte la acest capitol.

Concomitent, în ceea ce privește nivelul de participare al cetățenilor, Republica Moldova a înregistrat un scor de 7 din 100 puncte posibile, însemnînd că Guvernul RM nu reușește să implice cetățenii în procesul de elaborare a bugetului, în special, din cauza lipsei de instrumente și mecanisme eficiente pentru implicarea cetățenilor în acest proces, dar și din cauza slabei valorificări a instrumentelor disponibile. Printre țările cu cel mai bun scor se numără Noua Zeelanda, Africa de Sud și Suedia.

La nivel regional, experții menționează avansarea României în topul primelor 10 țări din lume, iar la nivel mondial cele mai mari progrese au fost înregistrate de: Georgia, Iordania, Mexic și Senegal, grație eforturilor guvernelor, societății civile și mass-mediei active și implicate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?