X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Sinteza raportului Kroll, publicată și în limba de stat (DOC)

13 feb. 2018,, 16:29   Politică
5742 0

Banca Națională a Moldovei (BNM) a publicat o sinteză detaliată a investigației fraudei bancare în limba de stat, notează NOI.md.

Sinteza conține 57 de pagini și dezvăluie legătura grupului Șor cu acționariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor și destinația fondurilor frauduloase. Cu toate acestea, documentul care are 57 de pagini nu conține numele beneficiarilor ”miliardului” furat.

Kroll scrie despre implicarea în frauda bancară a unui grup mare de companii din Republica Moldova care au acționat concertat și care aveau legătură cu Ilan Șor („Grupul Șor”). Astfel, cel puțin 77 de companii au format acest grup coordonat. În perioada 2012-2014, volume semnificative de credite au fost acordate acestui grup de companii de către cele trei bănci. Aceste fonduri au fost transferate în mod predominant pe conturile bancare deschise în două bănci din Letonia, înainte de a fi spălate printr-o rețea de aproximativ 100 de conturi bancare corporative din Letonia.

Marea majoritate a acestor conturi au fost deschise pe numele unor companii înregistrate în Marea Britanie sau în alte locații. Drept rezultat, Ilan Șor ar fi avut legături cu zeci de firme off-shore, prin care s-au spălat peste 600 de milioane de dolari de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

”Persoanele fizice și societățile afiliate grupului Șor și-au majorat participația la cele trei bănci din Moldova (Banca de Economii (BEM), Banca Socială SA (BD) și Unibank (UB) într-o încercare aparentă de a frauda și, prin urmare, au controlat băncile și le-au determinat să majoreze în mare măsură împrumuturile. Societățile afiliate grupului Șor ar avea, de asemenea, legătură cu structurile corporative și bancare, prin care se pare că a fost comisă”, se arată în document.


Citiți de asemenea: Ghimpu despre sinteza raportului Kroll 2: „cîrdașie și bătaie de joc”

Kroll a constatat că împrumuturile oferite de cele trei bănci companiilor din așa-numitul grup Șor ating cifra de 2,9 miliarde de dolari, acordate în perioada anilor 2012 - 2014. Împrumuturile oferite ar fi fost ascunse în calitate de împrumuturi corporative, fiind spălate printr-un proces coordonat la nivel înalt, prin mai multe conturi bancare din Letonia, aparent coordonate de Șor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?