Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Șeful statului a promulgat Legea muzeelor

12 ian. 2018,, 10:40   Politică
6065 1

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat Legea muzeelor. Anunțul a fost făcut de către consilierul prezidenţial în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, pe o reţea de socializare.

Acest important act dezvoltă cadrul legal în domeniul muzeal și vine să soluționeze problemele identificate: capacitatea scăzută a instituțiilor muzeale de a gestiona și valorifica patrimoniul național, ritmul extrem de lent de dezvoltare a colecțiilor, managementul ineficient, subdezvoltarea rețelei de muzee locale, salarizarea extrem de joasă, generatoarea exodului masiv al specialiștilor din domeniu, notează Popovici, citat de NOI.md.

„Legea promulgată de șeful statului completează un gol legislativ, reglementînd clasificarea, acreditarea şi revocarea acreditării muzeelor, atribuțiile autorităților publice locale de nivelul I și II în domeniul muzeelor, atribuțiile Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, procedura de reorganizare sau desființare a acestor instituţii culturale”, a adăugat consilierul prezidențial.

Documentul conține concepte noi (clasificarea muzeelor, acreditarea muzeelor), precum și noțiuni aduse în corespundere cu cele internaționale în vigoare, propuse de Comitetul Internațional al Muzeelor (ICOM).

De asemenea, legea prevede crearea Centrului metodic în domeniul muzeografiei, care va contribui la organizarea sistemului de asistență metodică și asigurarea bazei metodice necesare desfășurării activității muzeelor, bazate pe performanțe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?