X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Peste 22 de milioane de dolari pentru „Modernizarea serviciilor guvernamentale”

11 ian. 2018,, 17:21   Politică
5350 2

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova 22,43 milioane de dolari SUA pentru realizarea proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, notează NOI.md, citînd un comuncat al Guvernului.

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Acordului de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Implementarea proiectului de modernizare a serviciilor guvernamentale va contribui la eliminarea serviciilor publice depăşite de timp și la comasarea mai multor servicii, pentru sporirea calității acestora conform așteptărilor cetățenilor. Totodată, va fi facilitat accesul la serviciile publice la nivel local prin canale digitale, va fi redus numărul de documente necesare, precum și durata de prestare a serviciilor publice. Termenul de implementare a proiectului este 3 iunie 2023 şi va fi realizat prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică.

Documentul prevede acordarea de către instituțiile Băncii Mondiale a două împrumuturi: 15 milioane de dolari vor fi oferite de Asociația Internațională pentru Dezvoltare și 5 milioane de dolari vor fi alocate de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Alte 2,43 de milioane de dolari vor fi alocate activităţilor aferente realizării proiectului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?