Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

PDM comentează menținerea mandatului de arest pe numele lui Vlad Plahotniuc

10 ian. 2018,, 15:40   Politică
7891 18

Judecătoria orășenească a Moscovei a menținut astăzi în vigoare mandatul de arest emis de o instanță inferioară pe numele liderului Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Democraţii califică acţiunea drept şantaj politic făcut într-un an electoral, comunică Moldpres.

Solicitat de Agenţie, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, a specificat că decizia instanţei din Rusia nu întâmplător a fost pronunţată astăzi, tocmai când speakerul Andrian Candu a promulgat legea care interzice propaganda rusească pe teritoriul Republicii Moldova.

„Este evident că se continuă hărțuirea cu dosare politice împotriva lui Vlad Plahotniuc. E vorba de un șantaj politic, făcut într-un an electoral”, a declarat Gămurari.

El a specificat că decizia instanţei din Federaţia Rusă nu produce niciun efect juridic pe plan internaţional, deoarece conducerea Interpol a solicitat statelor membre să nu dea curs cererilor venite din partea Rusiei în ceea ce-l privește pe Vlad Plahotniuc, din cauza că sunt motivate politic.

Anterior, în presa din Rusia au apărut informaţii precum că liderul democraţilor ar fi cercetat penal, pe numele lui fiind emis un mandat de arest. Atunci PDM a calificat informaţiile drept acţiuni provocatoare de hărţuire politică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?