Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Lucinschi: Trebuie să știi întotdeauna "temperatura" în societate (VIDEO)

20 oct. 2016,, 18:00   Politică
13195 8
Лучинский: Всегда надо знать температуру в твоем обществе
Foto: noi.md

În ajunul alegerilor directe ale președintelui țării au devenit actuale discuțiile despre competențele șefului statului.


Toți vorbesc despre faptul că el aproape nu are putere, dar pentru acest post luptă 12 candidați. Am discutat despre instituția prezidențială cu cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi.

- Domnule Petru Lucinschi, cum considerați, în ce stare se află în prezent instituția prezidențială?

- Eu am inițiat modificări în Constituție în direcția stabilirii mai clare a funcțiilor președintelui. Acest proces a durat doi ani, mai exact – un an și jumătate de discuții active. Deoarece noi avem suficienți oameni limitați care vin în politică, ei încep să gîndească primitiv. Și atunci unii spuneau că Lucinschi dorește să-și întărească puterea. Acești oameni nu-și pot închipui că la putere se poate afla o persoană care se gîndește la țară, dar nu la sine. Nimeni niciodată nu m-a acuzat că am înclinații dictatoriale. Eu am văzut că noi avem o societate, iar noi am creat o legislație pentru o altă societate. Înțelegeți, nu se leagă. De ce? Oamenii, cînd merg să voteze, spun că doresc să vadă în persoana președintelui un om care poate decide ceva.

Uitați-vă și vedeți ce cer oamenii – și viață fericită, și să aibă de toate etc. Iar a doua zi, după ce este aleasă această persoană, se constată că, potrivit Constituției, ea are niște competențe foarte limitate. Eu nu chemam atunci la instituirea unei republici prezidențiale în sens tradițional, cînd președintele are aproape aceleași împuterniciri ca și șeful guvernului, să zicem, ca în sistemul american, unde șeful guvernului e și președintele. Sau ca în Rusia, sau Belarus, unde președintele are dreptul să emită decrete echivalente cu legile.

Eu vorbeam despre consolidarea instituției prezidențiale din punct de vedere european, deoarece orientarea noastră generală se află preponderent spre civilizația europeană. Pentru a nu avea un președinte dirijor, care ar deține toate pîrghiile puterii, dar a avea un președinte-arbitru, cînd el se poate implica de fiecare dată cînd apar anumite divergențe dintre parlament și guvern. Un sistem similar acestuia e în Portugalia. Pe parcursul mandatului meu de puțin peste patru ani de președinție, nu l-am cunoscut pe președintele Portugaliei, pentru că peste tot venea premierul. Dar el are dreptul, în orice caz, sau să dizolve parlamentul, sau să demită guvernul. Dar atunci, din interese de grup și personale, această inițiativă nu a trecut.

A fost o istorie lungă, am ajuns la desfășurarea referendumului (pe 23 mai 1999, cetățenii trebuiau să se pronunțe dacă sînt de acord cu introducerea sistemului prezidențial de guvernare – n.a.), deși toți erau împotrivă. La plebiscit au participat 58% din lista alegătorilor, iar „pentru” au votat 55%. Însă ulterior, toate acestea trebuiau confirmate în Parlament. Parlamentul a spus că acesta este un referendum consultativ, adică nu era obligatoriu. Însă parlamentul trebuie să țină cont de vocea poporului. Nu. Au venit cu un proiect de a crea o republică parlamentară în stil german, ungar sau estonian. Adică, conform acestui model, președintele este o figură decorativă. De exemplu, a fost ales premierul, el confirmă etc. Deci ei au votat.

Au m-am pronunțat de două ori, am remis Parlamentului documentul înapoi, nu l-am promulgat. Proiectele de modificare a Constituției au fost examinate. Eu am luat cuvîntul la Consiliul Europei, am demonstrat că societatea noastră încă nu este pregătită de asemenea formă, pentru că partidele sînt noi, create pe principii de cumătrism, pe anumite interese etc. Și atunci cine răspunde de țară? Iar alegerea directă a președintelui, cu împuterniciri fixate în constituție, îl face responsabil și responsabilizează și populația, care îl votează. Însă, din păcate, vocea mea nu a fost auzită. Trebuia să treacă 17 ani pentru ca Cutea Constituțională să spună că atunci nu s-a decis corect și haideți să revenim la alegerea directă a președintelui.

Însă asta este doar o parte a problemei, deoarece, dacă președintele nu va fi înzestrat cu anumite funcții care ar corespunde real și ar fi adecvate cu societatea noastră, atunci din nou vor fi așteptări mari din partea societății și nu se va putea decide nimic în persoana președintelui.

- Cum credeți, de ce instituția prezidențială a devenit atît de nepopulară în rîndul populației?

- Există două explicații. Prima – pentru că nu se adeveresc așteptările oamenilor: dacă președintele este șeful statului, atunci de ce el nu poate hotărî nimic? Dar Constituția este scrisă curat după modelul german. Chiar și în cazul monarhiei constituționale, ca în Belgia, toți procurorii sînt numiți de rege și el verifică îndeplinirea legislației etc. La noi nici măcar asta nu există, adică influența președintelui este foarte mică și de aceea nu corespunde cu așteptările oamenilor. De aceea instituția prezidențială nu este populară în ultimul timp.

Dar dacă președintele nu face nici chiar ceea ce ar putea face … El poate sensibiliza opinia publică, poate veni cu o inițiativă legislativă (el poate face acest lucru în fiecare zi, deoarece se întîlnește cu oamenii în fiecare lună, oamenii își exprimă doleanțele). Chiar dacă el a propus ceva și nu a fost susținut în parlament, partidele politice trebuie să țină cont de opinia președintelui, pentru că ele trebuie să meargă ulterior la alegeri.

Iar a doua cauză – într-adevăr, conform Constituției, președintele are niște împuterniciri foarte limitate, iar oamenii au o altă percepție a președintelui.

- Poate acest lucru este legat și de faptul cine este președinte? Pentru că, de exemplu, Voronin a fost un președinte puternic. Iar pe domnul Timofti îl vedem, în special, cum împarte distincții.

- Da, asta doar într-un singur caz, exclusiv. Eu atunci spuneam: „Este un fenomen temporar – cînd partidul președintelui obține majoritatea: din prima– 71 de voturi. Da, faci ce vrei, pentru că este partidul tău, tu și legea. De aceea, aceasta este o excepție de la regulă, pentru că într-o societate atît de dispersată, de complicată ca a noastră, din punct de vedere etnic, istoric, politic, geopolitic etc., cînd președintele nu deține majoritatea în parlament, el poate doar să creeze opinia publică. El trebuie sau să ajungă la un acord, sau să nu facă ceva (ceea ce se întîmplă la noi acum), să nu să se implice în nimic. Dar atunci obții un refuz total din partea opiniei publice, că ești un președinte bun și că poți face ceva.

- Există chiar și o părere că institutul președintelui nu este necesar. În 2010, cînd președintele nu putea fi ales în parlament, Dumitru Braghiș a propus anularea instituției prezidențiale și economisirea banilor. Atunci i-a reproșat Ghimpu: „Mijloacele din care se menține instituția prezidențială nu vor scoate țara din criză”. Astăzi, avem nevoie de președinte?

- Peste tot este șeful statului. În Georgia, Șevarnadze a încercat, în calitate de președinte al Sovietului Suprem, să activeze fără președinte o perioadă de timp. Dar sînt un șir de funcții ce decurg din calitatea de membru al statului în diferite organizații regionale și internaționale, unde este necesară prezența președintelui. Dacă tu ești și puterea executivă, atunci trebuie să te afli acolo timp de jumătate de an și trebuie să părăsești țara. Dacă e Elveția, atunci o poți lăsa. Acolo președintele se schimbă în fiecare an, iar guvernul are șapte membri (președintele Confederației Elvețiene este președintele Consiliului Federal – Guvernul Elveției. El nu este șeful statului, pentru că funcțiile de șef al statului le îndeplinesc în mod colectiv toți membrii Consiliului Federal. Însă votul lui este decisiv în cadrul examinării problemelor curente la Consiliul Federal. Se alege pentru un an de parlament, dintre membrii Consiliului Federal, organul suprem al puterii executive, și deține funcții reprezentative – n.a.).

În acest caz nu cred că se va obține ceva, mai degrabă va crea o confuzie mai mare, pentru că această persoană, nici aici și nici acolo nu va putea face nimic. Să-l luăm pe președintele parlamentului și să-l facem și șef de stat? Se poate. Dar eu nu văd ce va da asta. Cineva trebuie să răspundă pentru ceva. De exemplu, toți spun: pe timpul lui Snegur și Lucinschi, iar mai departe – pe timpul comuniștilor, pe timpul Alianței pentru Democrație și Reforme etc., adică societatea începe să se obișnuiască cu această situație.

Voronin, a doua oară, avea majoritatea în Parlament, dar nu avea o majoritate pentru alegerea președintelui. Vedeți cîți ani ne aflăm în groapă”, luptăm și nu ne ajunge voință și rațiune elementară ca să ne oprim și să spunem: „Băieți, ceva nu ne reușește. Haideți să vedem ce trebuie să schimbăm”. Problema este că noi am creat o asemenea structură, o legislație, că mereu ne vom împiedica și ne vom confrunta cu asemenea probleme.

- Dar ce părere aveți față de hotărîrea Curții Constituționale din 4 martie 2016, datorită căreia am revenit la alegerile directe ale președintelui, dar care este perceput neunivoc în societate?

- O percep la fel ca și majoritatea societății noastre. Pentru că erau variante – sau să susținem 400 de mii de persoane pentru desfășurarea referendumului privind modificarea Constituției, ca președintele să fie ales de popor, sau să revenim prin această metodă. Desigur, într-o măsură oarecare, acest lucru a șocat.

Noi am mai avut o experiență cînd am aprobat crearea Curții Constituționale. Primul caz conflictual a fost cînd a fost demis vicepreședintele Parlamentului, pentru că s-a schimbat majoritatea în Parlament. Eu am pus la vot această chestiune în Parlament, toți erau de acord. Iar el s-a adresat la Curtea Constituțională, pentru că a fost încălcată procedura – trebuiau să fie consultate fracțiunile. Eu formal nu am convocat fracțiunile separat, pentru că toți erau prezenți. Deputații atunci spuneau: „Ce-și permite Curtea Constituțională? Noi am creat-o pentru ca ea să ne indice ce poziție să ocupăm?”

Dar în țară trebuie să existe cineva care adoptă decizia definitivă – aceasta este Curtea Constituțională. De aceea, am invitat persoana înapoi, am ales-o în prezidium, i-am spus că a fost restabilită, eu am mers în fracțiuni, am coordonat, iar după pauză, în jumătate de oră, deputații s-au adunat și l-au demis pe vicepreședinte. Acea persoană a fost încă jumătate de oră în funcția de vicepreședinte al Parlamentului.

Așa e peste tot. În SUA, în cadrul alegerilor prezidențiale din 2000, Gore a acumulat cele mai multe voturi ale alegătorilor, dar după numărul electorilor a învins Bush (atunci Curtea Supremă a SUA, cu 5 voturi la patru a decis să sisteze renumărările voturilor și să considere ultima numărare definitivă – n.a.). și Gore a spus: „Eu respect decizia Curții Supreme nu pentru că e corectă, dar pentru că e definitivă”. De aceea, discuțiile vor continua pentru că hotărîrea Curții Constituționale a fost, într-adevăr, una neobișnuită, dar este o decizie definitivă. De aceea, noi pornim de la acest considerent și peste un timp vom alege președintele direct.

- Dar ce părere aveți despre faptul că ar fi mai corect să boicotăm aceste alegeri?

- Acest în genere este un nonsens, pentru că alegerile sînt o pîrghie prin care omul se manifestă ca cetățean. Dar înainte de toate, dacă vorbim despre stat, noi trebuie să ne privim ca cetățeni. Cetățeanul are obligații, are și drepturi. Boicotul este o slăbiciune. Ce, oamenii nu trebuie să participe la o chestiune atît de importantă, cu atît mai mult că ei aleg președintele după o asemenea pauză? Eu cred că este o idee neinspirată. Comuniștii, mi se pare, pledează pentru asta. Nu, este un apel nereușit.

- Cum credeți, ce riscuri comportă faptul că președintele țării are cetățenia altei țări – cetățenie dublă?

- Nu este normal. Nu cunosc un asemenea președinte care să aibă o altă cetățenie.

- Printre candidați sînt. Dar dacă va fi ales?

- Cu siguranță, el trebuie să declare că renunță la cetățenia altul stat.

- Poate acest lucru ar trebui fixat în legislație – candidatul la funcția de președinte trebuie să fie doar cetățean al Moldovei?

- Eu nu văd cum un șef de stat poate fi și cetățean al altui stat. Scrie, nu scrie, acest lucru nu trebuie să existe, pentru că nu există nicăieri.

- Dar dacă candidatul la funcția de președinte (iar ulterior el poate deveni președinte) este adeptul unirii cu România? Ce atitudine trebuie să avem?

- Dacă el este adeptul unirii și oamenii votează pentru el, atunci trebuie să inițieze un referendum în această problemă. Și să vedem ce va spune poporul. Trebuie desfășurat așa cum trebuie. Peste cîteva zile vom vedea ce vor acumula acești candidați. Însă fără referendum această problemă nu poate fi soluționată. Statutul de președinte îi dă dreptul doar să inițieze referendumul. Dar asta nu înseamnă că el are anumite drepturi în legătură cu asta.

- De exemplu, Ghimpu spune că nici referendumul nu va fi necesar.

- Ghimpu poate spune tot ce dorește, dar există lege. Știți, asemenea declarații fac confuzie printre parteneri, prieteni din diferite țări. Cei care nu prea intră în esență spun: „Cineva a declarat”. Omul poate să declare orice, la noi există libertatea cuvîntului. Dar în realitate, în Constituție, în art. 142 e scris cum se desfășoară un referendum în această problemă. Referendumul privind pierderea independenței este valabil dacă la el participă majoritatea cetățenilor incluși în listele electorale. Este un proces foarte complicat. Adică cei care fac asemenea declarații procedează iresponsabil, deoarece legislația nu permite acest lucru.

- Am ridicat textul Constituției. Acolo sînt asemenea cuvinte în textul jurămîntului președintelui: „Jur să apăr suveranitatea, independența Moldovei”. Cum, să zicem, Ghimpu, cu asemenea viziuni, va putea rosti acest jurămînt?

- Domnul Ghimpu vine în fața poporului și spune: „Eu sînt de altă părere” și poporul susține acest lucru. Atunci, desfășurați cum se cuvine un referendum, ca să fie o hotărîre a societății. Dumneavoastră nu prea dați atenție acestor declarații. Vom vedea rezultatele alegerilor.

- Poate totuși ar trebui să existe o asemenea cerință față de candidații la funcția de președinte al țării noastre, pentru ca în programele de activitate ale lor să nu existe teze privind distrugerea statalității moldovenești?

- În statul nostru poate fi exprimată orice opinie, iar procedurile de modificare a unor lucruri sînt descrise în legislație. La noi societatea este prea receptivă la declarații, dar, totodată, acesta este un semnal pentru alegător. Dacă susții această idee, vei vota pentru acest politician. Eu cred că acum opțiunile s-au împărțit foarte interesant. Există două persoane care pledează pentru unirea cu România – drept lozincă de bază. Nu pentru prietenie și colaborare, nu pentru a adera la Uniunea Europeană, pentru că acolo am putea soluționa un șir de probleme, dar pledează direct. Vom auzi vocea poporului.

- Dacă va învinge un candidat al opoziției, care este prognoza Dvs., cum vor fi relațiile dintre noul președinte și Parlament?

- Relațiile în orice caz vor fi destul de tensionate. Între președinte și parlament nu există dragoste, pentru că președintele are viziuni mai largi decît majoritatea parlamentară. Ca om, el are o poruncă din partea poporului, nu ca partid. Totodată, votînd pentru partide la alegerile parlamentare, noi nu votăm lista, ci simbolul. De aceea, aici este o mare diferență. S-ar părea că și președintele este ales de popor, și parlamentul. Însă alegerea președintelui este personificată. De aceea oamenii vin la președinte cu un șir de cerințe, pe care, de exemplu, parlamentul nu le susține. Din această cauză și încep divergențele.

- Dar ulterior noi nu putem să ne confruntăm cu o criză a puterii?

- Acest lucru se întîmplă mereu, ce-i drept, nivelul de tensiune e diferit. Poate președintele, care din prima zi are alte viziuni, atunci este o temperatură mai mare. Să zicem, președintele poate, în cadrul competențelor sale, să se limiteze la latura mai formală: eu am înaintat propunerea, iar parlamentul nu a susținut-o. Dar se poate și așa: dacă nu a susținut, haideți încă o dată, încep discuțiile, diferite declarații etc.

- Să revenim la mandatul Dvs. prezidențial. Noi ținem minte că atunci cînd erați președinte, iar Dumitru Diacov – spicher (1998-2000), exista o confruntare dintre președinte și Parlament. Ce concluzii ați făcut atunci?

- Vreau să menționez că tensiunea era nu din cauza unor ambiții personale, dar din cauza diferitor viziunii ale viitorului Moldovei, adică tensiunea exista la nivelul unei probleme principiale. Ce concluzii? Recunosc că poate nu am făcut totul în planul cooperării cu Parlamentul. Dar pot să spun cu sinceritate că îmi exprimam opiniile absolut deschis. Și noi nu am avut aceleași viziuni în probleme principiale. În final, decide și poporul, și istoria. Istoria în cazul dat a decis: Parlamentul nu a avut dreptate, modificările în Constituție au fost neproductive. Ele nu au contribuit la dezvoltarea Moldovei, pentru că peste un timp, această „boală” s-a manifestat foarte complicat.

- Haideți să precizăm care au fost aceste modificări.

- Modificările țineau de forma de guvernare, pentru a-i oferi președintelui mai multe competențe. Dar accentul a fost pus pe guvern. Eu pot invoca doar un exemplu – acea propunere de modificare a Constituției conținea următoarele: propunerea constructivă privind demiterea guvernului. Aceasta înseamnă că, dacă s-a schimbat majoritatea în parlament, așa cum a fost nu demult la noi, atunci această majoritate vine la președinte și spune că vrea să propună un alt premier. Chestiunea se pune la vot în parlament, se demite un premier și imediat este numit altul. La noi în prezent, pentru această se oferă 45 de zile, apoi încă. Noi nu putem aștepta atîta, deoarece lipsa guvernului paralizează întreaga activitate a republicii.

A fost și o altă propunere – agenda parlamentului este aprobată inițial de guvern. Vă închipuiți să propunem așa ceva parlamentului nostru? În toată lumea se spune că guvernul este creierul, iar parlamentul – inima. Parlament – «parler», acolo se vorbește, se discută, este timp pentru asta. Iar guvernul conduce, el trebuie să pună în funcție în fiecare zi, de aceea el dictează (fiind ales din numele majorității) ce trebuie să facă azi și ce mîine, pentru a soluționa, de exemplu, problema impozitelor, patentelor etc. Acest mecanism funcționează permanent.

Din păcate, la noi, pentru a coordona şi a soluţiona orice problemă este nevoie de luni şi luni. Iar timpul nu aşteaptă şi doar agravează situaţia. Toate propunerile mele au fost făcute în această direcţie, pentru ca instituția puterii executive să fie activă şi funcţională şi pentru ca preşedintele să aibă pîrghii reale de influenţă asupra acestui proces.

- Din păcate, acum nu avem acest lucru.

- Desigur, noi am intrat în istorie, ca pentru Cartea Recordurilor Guinnes: timp de doi ani şi jumătate noi nu am putut alege preşedintele. Oare acest lucru e normal? O situaţie similară era în Slovacia, cînd lucram eu. Atunci ei au tergiversat un an şi au trecut la alegerea directă a preşedintelui. Şi au rezolvat toate problemele.

- În perioada cînd eraţi preşedinte, care problemă a fost cea mai grea pentru Dvs.?

- Cea mai grea problemă, desigur, era cea economică. E uşor să spui „schimbarea orînduirii”, dar problema este că orice ţară poate exista şi se dezvolta dacă produce ceva. Aceasta poate fi sub forma serviciilor, ştiinţei. Important e să poţi vinde acest produs şi să obţii bani, în primul rînd, în valutele mondiale – dolari, iar acum şi în euro. Noi atunci ne-am rupt de Uniunea Sovietică, dar nu eram uzină. Ţările sovietice, de bine de rău, erau uzine în conglomerat. Iar noi eram un atelier. Vă închipuiţi – un atelier s-a separat şi noi trebuia să producem mai departe. Ce producţie? Militară. Atunci Uniunea Sovietică a renunţat la cursa înarmării. Eu am vorbit cu Elţin, Cernomîrdin pe tema aceasta, iar ei mi-au spus: „Noi nu avem nevoie de asta”.

Belarusul, de asemenea, avea producţie militară, dar ateliere de asamblare, de aceea, ei continuau să producă un minim oarecare, iar noi fabricam piese. Ele erau fabricate şi în Rusia. Să zicem, uzina noastră „Mezon” e filiala uzinei din Alexandrovsk. Rusia a spus că e suficientă doar uzina de la Alexandrovsk. Şi aşa totul. Într-o zi noi am rămas şi fără piaţă, şi fără relaţii comerciale. Dar de produs trebuie, altfel, de unde să colectăm impozite? Noi însă nu plăteam pentru gaz. Slavă Domnului că încă ne înţelegeam cu Rusia şi ea ne oferea gaz condiţionat. Pot să vă spun deschis că asta s-a întîmplat doar datorită relaţiilor personale, pentru că de cîteva ori gazul a fost deconectat.

În prezent, se colectează cîte 70-80 de milioane de lei pe zi, iar noi, cînd colectam 9 milioane de lei, ne bucuram că putem asigura învăţămîntul, sănătatea etc. De aceea, cea mai mare problemă era cea economică şi, desigur, cea socială. Pentru că, dacă nu există economie, nu sînt bani pentru sfera socială. În rest … Cu toate greutăţile, noi totuşi am menţinut pacea. Să-şi amintească toţi.

Eu pot spune cu conștiința curată că, atunci cînd am plecat, mi s-a relatat că tensiunea în societate fusese aproape aplanată – cine ce limbă vorbeşte. Oamenii puneau accentul pe ceea ce reprezintă omul şi ce poate face. Acest fapt era important.

În rîndul al doilea, în pofida acestor situaţii complicate, vreau să menţionez că noi totuşi priveam în viitor. De obicei se spune: „Politicienii privesc spre următoarele alegeri, iar oamenii publici privesc spre viitorul ţării”. Vă spun cinstit, nu am privit ratingurile, dar la unele lucruri priveam înainte. De exemplu, secolul XX este secolul tehnicii, iar secolul XXI – al tehnologiilor informaţionale. În 1997, noi am început, iar în 1998 am luat un credit de $23 de milioane – pe atunci erau bani mari – şi am procurat calculatoare pentru 900 de şcoli şi am computerizat şcolile. Peste un timp, au apărut calculatoare de generaţie nouă. Acum, Moldova e printre primele 10 sau 20 de ţări cu internet dezvoltat şi cu tehnologii informaţionale dezvoltate. Eu aveam, pe lîngă preşedinte, un consiliu special în informatică, adică noi priveam înainte. Da, era greu, dar noi nu coboram să ne preocupăm doar de ziua de azi.

- Nu pot să nu vă întreb despre cel mai discutat subiect – furtul miliardului de la trei bănci. Spuneţi-ne, vă rog, preşedintele putea să se implice cumva, el avea pîrghii de influenţă în această situaţie pentru a evita acest furt?

- Dacă aveţi, de exemplu, un teren şi angajaţi un paznic, el poartă răspundere pentru ceva? El trebuie, cel puţin, să semnaleze ceva? Asemenea paznici la noi au fost creaţi prin lege. Cînd eram preşedinte de parlament, noi conştient am adoptat cea mai dură legislaţie din Europa şi cea mai avansată privind Banca Naţională, adică toate pîrghiile există. Ele trebuiau să semnaleze. Acum se spune că au sesizat.

Preşedintele poate imediat să atragă atenția opiniei publice. Eu am primit această informaţie, convoc Consiliul Suprem de Securitate, merg la guvern: iată e o aşa situaţie, ce vom face? Dar tăcerea timp de doi ani a condus la o explozie în societate. Instituțiile puterii trebuiau să răspundă şi să se clarifice cine, de ce nu a răspuns pînă la urmă, de ce nu şi-a îndeplinit funcţiile pînă la capăt, iar preşedintele trebuia să se adreseze către populaţie. Aici era nevoie de transparenţă. Trebuia invitată presa la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate şi să i se răspundă de ce n-o face.

Dacă totul ar fi început atunci, evenimentele nu ar fi evoluat astfel. Repet: preşedintele în cadrul structurii noastre a puterii se poate adresa poporului şi deschide problema. Şi asta nu e puţin, pentru că transparenţa este cea mai periculoasă pentru cei care fac aceste lucruri, realizează diferite scheme. Credeţi-mă, ei chiar nu se tem atîta de lege, pentru că pot avea oamenii lor „în lege”, cît se se tem de transparenţă. Preşedintele este persoana care poate asigura transparenţa.

- Ce sarcini, în opinia Dvs., sînt astăzi cele mai importante, de a căror soluţionare trebuie să se ocupe noul preşedinte?

- Noul preşedinte, în afară de problemele enunţate acum în campania electorală că va găsi miliardul şi va asigura alegeri anticipate, ca cetăţean trebuie să se gîndească bine. Pentru că atunci cînd vine omul şi spune: „Eu voi face asta şi asta”, dar eu ştiu că asta nu e legal, eu nu pot vota pentru asemenea persoane. El trebuie să dea promisiuni reale oamenilor.
Dacă el va spune „Eu voi veni şi voi înainta propuneri de modificare a Constituţiei în aceste probleme”, atunci eu voi vota pentru el, pentru că e o abordare legală. Sînt specialişti care pregătesc proiectul de lege, el are dreptul să înainteze o iniţiativă legislativă, să organizeze referendumuri, adică noi trebuie să alegem o persoană competentă. Dar cei care spun: „Eu voi face totul”, pentru ce? Pentru a dezbina societatea?

De aceea, mi se pare ce preşedintele trebuie să facă două lucruri. Primul: să asigure la maximum transparenţa afacerilor publice. Al doilea: să încerce totuşi să joace, dacă nu rolul de coordonator, atunci, cel puţin (eu deja am vorbit cu mulţi de mai multe ori) să-i adune pe toţi împreună pentru a discuta.

Acest lucru nimeni în afară de preşedinte nu-l poate face. În primul rînd, toată conducerea ţării face parte din Consiliul de Securitate. Trebuie să se adune pentru a face schimb de opinii pe o problemă sau alta, atunci sînt găsite soluţii. Dar cel mai important – pe o perioadă mai lungă trebuie ajustată Constituţia în conformitate cu societatea noastră.

Multe din ceea ce am discutat necesită adoptarea unor decizii profunde. Dar mai este o variantă, avizată de Curtea Constituţională. Pentru acest proiect de modificare a Constituţiei există şi o încheiere a CC: „Adecvat”. Desigur, a trecut timpul, haideţi să mai vedem şi atunci să organizăm un referendum sau să ne înţelegem cu parlamentul. Haideţi să asigurăm două treimi din voturi, dacă vedeţi că lucrurile nu merg. Iată cu ce trebuie să se ocupe preşedintele.

- În opinia mea, mai este o problemă foarte importantă ca exodul masiv al populaţiei. Preşedintele poate ridica această problemă în cadrul Consiliului de Securitate?

- Poate, dar acest lucru nu va da nimic. Desigur, aceasta este, în primul rînd, treaba guvernului. Dar în toţi aceşti ani, inclusiv în anii mei de preşedinţie, noi, practic, nu ne-am ocupat nemijlocit de ţară. Şi voi răspunde de ce. Eu, de exemplu, am lucrat timp de patru ani cu patru guverne. La fiecare schimbare a lor, pentru 2-3 luni, noi ieşeam din funcţiune şi ne iroseam puterile în diferite negocieri, pentru că se încep variante moldoveneşti, de exemplu să bage omul ”său” acolo unde sînt posibilităţi de a cîştiga ceva sau să-i aranjeze pe ”ai lor” etc.

A doua direcţie – activitatea externă. Eu am pledat în numele Guvernului pentru a fi primiţi în Consiliul Europei. Şi Moldova a fost acceptată prima dintre ţările CSI. Mai departe a fost semnat Acordul de colaborate cu Uniunea Europeană în 1994 şi ratificat în 1998. A fost nevoie de un an pentru a fi ratificat de toţi, iar ratificarea era de trei state din 15. Şi se cheltuiau multe eforturi pentru asta.

Dar cine se ocupă de ţară în fiecare zi, construieşte drumuri, soluţionează problemele şcolilor, grădiniţelor, în medicină etc.? La noi reiese că toate acestea sînt secundare. Iar în ultimii ani, pentru ce au fost folosite puterile? Pentru a scrie cereri de aderare la Uniunea Europeană. E ridicol. Puteţi scrie măcar şi zece cereri, dacă vi se spune: „Băieţi, nu sînteţi gata”. De exemplu, pentru a deveni un stat candidat la Uniunea Europeană, trebuie să devii membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Noi am îndeplinit această condiţie.

Adică există anumite etape. Avînd cinci clase, tu ceri să te admită la universitate. De aceea nu este nevoie de o cerere formală, dar de o stare reală a societăţii moldoveneşti, a statului moldovenesc şi a ţării Republica Moldova. Sînt un milion de probleme în fiecare zi. Şi nimeni nu se ocupă de ele. Nu există o foaie de parcurs cum trebuie să arate Moldova măcar peste 10 ani. Iată de ce oamenii pleacă. Ei se confruntă aici cu fărădelegi, cumătrism, imposibilitatea de a se realiza. Şi atunci care-i ieşirea? Să plece, mai ales că acolo deja este cineva care îi cheamă. După destrămarea Uniunii Europene, Moldova era una dintre republicile care avea muncitori foarte calificaţi. Noi i-am pierdut. Ţara se confruntă cu un deficit acut de oameni calificaţi.

Trebuie distribuite clar funcţiile, cine se ocupă de activitatea externă cu regularitate, pentru a continua calm acest curs de integrare în comunitatea europeană, dar, totodată, trebuie să construim ţara.

- Care e prognoza Dvs. – cine dintre candidaţi va ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale?

- Nu ştiu cine va ieşi în turul doi, dar ştiu din practică, oricît de multe persoane ar participa, mai aproape de alegeri se discută 2-3 candidaturi. Şi noi nu avem o alegere prea mare, adică, dacă susţii actuala guvernare, ai reprezentanţi, care se află în primele rînduri. Dacă doreşti să susţii opoziţia, ai variante – „de stînga” şi „de dreapta”. Cred că lupta se duce în jurul a trei reprezentanţi. Se discută cîteva candidaturi, dar trebuie să accentuăm atenţia supra faptului că acum se votează nu partidul, ci oameni concreţi.

Uneori întreb: „Dar Dvs. sînteţi gata să votaţi pentru o persoană care nu vă place, dar care va fi mai utilă pentru ţară?” mi se răspunde: „Da”. Este un moment foarte important. Îmi place sau nu-mi place cineva, aici nu e problema gustului. La noi deseori prevalează latura emoţională. Oamenii trebuie să gîndească.

- Veţi merge la alegeri?

- Numaidecît.

- Şi ultima întrebare, nu e legată de tema noastră, pur şi simplu despre asta s-a discutat foarte mult în societate – cînd domnul Timofti a semnat decretul privind acordarea cetăţeniei moldoveneşti lui Băsescu. Dvs., dacă aţi fi preşedinte, aţi semna un asemenea decret?

- Nu ştiu cum aş fi proceda. Nu văd aici nimic ieşit din comun. E altceva că Băsescu face diferite declaraţii care îi irită pe mulţi. Dacă el ar fi fost un simplu cetăţean, nimeni nici nu ar fi observat. Una dintre cele mai mari probleme ale noastre este că noi i-am politizat într-atîta pe oameni, încît nimeni nu întreabă ce poate face acest om. El poate să construiască, să lecuiască bine, să înveţe? Nu ce limbă vorbeşte? Şi de ce orientare este – spre est sau spre vest? Noi împărţim oamenii după acest principiu.

- Băsescu pledează împotriva Moldovei şi pentru lichidarea ei ca stat şi, totodată, solicită cetăţenia acestei ţări …

- Eu cred că Băsescu nu trebuie să procedeze aşa. În acest context, cred că şeful statului trebuie să fie mai rezervat. Pe timpul lui Băsescu au fost făcute lucruri reale – investiţii, granturi etc. Dar pentru asta e mai bine să fie decorat. Eu tot l-am decorat pe Constantinescu cu Ordinul Republicii, dar atunci, noi într-adevăr am ales o cale pragmatică. Întotdeauna trebuie să ştii temperatura din societatea ta, deoarece reprezinţi poporul. Dacă acest lucru nu este bine perceput, atunci mai bine abţine-te.

- Vă mulţumim pentru interviu.




0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?