Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Maternitate din Siria, distrusă de un raid aerian

29 iul. 2016,, 20:00   Externe
3754 3

В Сирии под обстрел попал роддом
Foto: realitatea.net

Una dintre cele mai mari maternităţi din localitatea siriană Idlib, controlată de rebelii islamişti, a fost vizată de un raid aerian, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altora, transmite The Independent.


Organizaţia Salvaţi Copiii, care susţine financiar maternitatea din Idlib, a relatat că intrarea în clinică a fost distrusă vineri după-amiază, în urma unui raid aerian.

Imaginile surprinse la faţa locului arată că o mare parte a clădirii a fost complet distrusă, iar străzile din apropiere au fost acoperite cu dărâmături.

Maternitatea este cea mai mare din guvernoratul Idlib, iar peste 700 de bebeluşi se nasc lunar în această clinică.

Nu se cunosc informaţii despre cine se află în spatele raidului aerian, însă există suspiciuni cu privire la implicarea forţelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad.

Idlib este controlat aproape în întregime de grupări rebele, cu o prezenţă însemnată a militanţilor grupării Jabhat Fateh al-Sham, care a rupt recent legăturile cu Al-Qaida, potrivit News.ro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?